Profesor din Suceava, către un elev: „Te vei trezi cu şatra pe capul tău de nespalat jegos ce eşti”

Profesorul de geografie Mihai Greciuc, preşedinte al Asociaţiei Euroactiv, un ONG cu profil social, este acuzat că a transmis mai multe SMS-uri unui elev minor, în vârstă de 17 ani, prin care îl ameninţă şi îl jigneşte pe adolescent într-un mod grosolan.
Iulian Tudor
10 mart. 2016, 08:55
Profesor din Suceava, către un elev:

Disputa dintre cei doi a pornit de la organizarea unui concurs de Miss&Mister al cărui promotor a fost cadrul didactic, scrie adevarul.ro.

Am intrat în comitetul de organizare al Balului Bobocilor din Bucovina, organizat de Euroactiv. Directorul acestei fundaţii sau asociaţii, care se ocupă de organizarea acestui bal, este domnul Mihai Greciuc, poreclit Mishel. Am vorbit cu Mishel să am un moment de magie, dar pentru că, având nevoie de recuzită, i-am cerut o sumă de bani, el a spus că nu poate să mă plătească şi m-a dat afară din organizare. M-a scos şi de pe un grup de pe Facebook, unde eram mai mulţi. Am făcut un grup nou, cu câţiva boboci. Un grup nou, în care erau mai mulţi elevi implicaţi în organizarea acestui bal, care îmi povesteau ce probleme întâmpină. Eu i-am îndrumat să îi transmită profesorului Mishel ceea ce se întâmplă„, a povestit Alex F., elev în clasa a XI-a la Colegiul de Arte din municipiul Suceava.

A doua zi, a început schimbul de mesaje dintre cadrul didactic şi elevul minor. Dacă la început profesorul de geografie i-a transmis lui Alex că complotează împotriva sa şi vrea să-l scoată din organizarea concursului, ulterior cei doi au stabilit că nu mai au ce vorbi. Însă, după câteva ore, Mihai Greciuc i-a trimis elevului un nou mesaj prin care îi spunea acestuia că este ros de invidie, iar apoi a urmat o serie de mesaje pline de ameninţări şi jigniri la adresa minorului.

Din sarabanda de ameninţări şi înjurături adresate de profesor elevului nu lipsesc mesaje de genul: „Da wa ratatule te avertizez ca ai vrut scandal si vei avea”; „Deja a inceput si am dat poza ta nespalata la satra sa te tortureze”; „…gura mati de lakios nespalat ce esti wa…ai vrut scandal asta vei avea”; „Wa boratule sa nu zeci ca nu team avertizat nu sti cand te vei trezi cu satra pe capul tau de nespalat jegos ce esti”; „Analfabet esti wa…trista care ai fost …pt alocatii”; „Wa …tu cauti anturaj si vrei atentie asa ca tu ai vrut o …trista cu pleata nespalata jegosule”.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a deschis o anchetă în acest caz, iar în funcţie de rezultatele acesteia, cercetările vor fi preluate de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava sub aspectul comiterii infracţiunilor de ameninţare şi insultă.

DailyBusiness
Secretul neștiut când faci curățenie. Cum poți transforma baia cu pasta de dinți!
Spynews
David Pușcaș, apariție îngrijorătoare pe Internet! S-a afișat plângând în hohote și abia a mai putut să vorbească: ”Singura mea salvare” | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce trebuie să faci cu varza murată primăvara că să nu se strice și să fie bună de mâncat în continuare. N-o mai arunca
Capital.ro
Cele 3 secrete ale lui Traian Băsescu. Dezvăluirea care aruncă în aer România: Coșmar!
Playtech.ro
E oficial! Se pregăteşte înmormântarea Regelui Charles! Spitalizarea a grăbit procesul, anunţul trist de la Palat
DailyBusiness
Regretele bărbaților care divorțează. Ce îi frământă cu adevărat și ce învață din experiență
Adevarul
„Kill switch”, arma ascunsă cu care Trump poate paraliza apărarea europeană
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Alertă de ultimă oră în România! Meteorlogii au emis cod galben de vreme rea. Urmează patru zile cu ploi și vânt puternic
Spynews
“Adevărul este…”. David Pușcaș, devastat după mărturisirile Luminiței Anghel. La ce concluzie a ajuns
Evz.ro
Ultima parte a unui serial-fenomen. Finalul emoționant al unei ere
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Fosta soție a fotbalistului milionar a dat de belea cu un obsedat
kanald.ro
Românii care vor să devină părinți primesc câte 1.000 de lei! Care sunt condițiile
Cancan.ro
'Victor Ponta are o IDILĂ la Istanbul'. De asta a lăsat-o pe Daciana Sârbu?
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă pentru gunoi. Iei amendă de 50.000 de lei. Interdicția se aplică peste tot în România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Kira Hagi i-a dat vestea cea mare lui Gică Hagi
stirilekanald.ro
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante: "A păzit-o, a luat-o cu mașina și pe urmă..."
Cele mai populare sloturi cu jackpot din 2025
MediaFlux
400 de lei în plus pentru pensionari! Anunțul șefului Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Canonizările neoficiale: lista secretă a Sfântului Sinod cu sfintele femei ale neamului