Profesorii din Cluj anunţă că intră în grevă în 12 iunie. Protestul ar urma să afecteze şi examenul de Bacalaureat

Sindicatul Liber al Învăţământului Preuniversitar Clujean a anunţat, joi, că peste 3.000 de profesori din judeţul Cluj, dar şi alte cadre didactice din ţară, vor intra în grevă generală în 12 iunie, preşedintele SLIPC explicând că protestul ar urma să afecteze şi desfăşurarea Bacalaureatului, în cazul în care solicitările lor, cele mai multe de ordin financiar, nu vor fi luate în calcul de către Minister.
Romania TV
08 iun. 2017, 19:13
Profesorii din Cluj anunţă că intră în grevă în 12 iunie. Protestul ar urma să afecteze şi examenul de Bacalaureat

Potrivit liderului SLIPC, Lucia Cojocaru, aproximativ 3.000 de profesori din învăţământul preuniversitar clujean ar urma să intre în greva generală care, spune ea, a fost aprobată în toate judeţele în care federaţia are reprezentanţi.

Astfel, greva ar urma să aibă loc în 12 iunie, la ora 8.00, şi ar urma să ducă la anularea probei de competenţe digitale din cadrul Bacalaureatului, a explicat Cojocaru pentru News.ro.

„Din ceea ce ştiu, este vorba despre aproximativ 3.000 de profesori în judeţ care vor intra în grevă. Din comunicările cu colegii ştiu că greva va fi în toate judeţele din ţară unde avem reprezentanţi. Sigur că greva ar afecta şi examenul de Bacalaureat în condiţiile în care în data de 12 este programată proba de competenţe digitale. Suntem deschişi la negocieri şi răspundem şi dacă suntem solicitaţi la 12 noaptea sau la patru dimineaţa”, a explicat Lucia Cojocaru, preşedinte S.L.I.P.C – FSLI.

Potrivit documentului semnat de preşedintele şi vicepreşedintele SLIPC, profesorii sunt nemulţumiţi de poziţionarea salariaţilor de învăţământ în partea inferioară a grilei de salarizare, neacordarea majorării de 20% anunţată în programul de guvernare, lipsa din bugetul pe 2017 a sumelor necesare pentru plata sentinţelor judecătoreşti, neadoptarea de către Parlament a iniţiativei legislative care priveşte posibilitatea pensionării cadrelor didactice cu trei ani înainte de împlinirea vârstei, fără diminuarea cuantumului pensiei şi „modul de calcul abuziv al drepturilor salariale suplimentare pentru personalul din învăţământ”.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hăncescu, a declarat, pentru News.ro, că încă nu s-a luat o decizie la nivel naţional privind organizarea grevei, în condiţiile în care nu a fost centralizată situaţa de la toate filialele.

„Conform legii, pentru declanşarea grevei este necesar acordul a 50% + 1 dintre filiale şi încă nu am terminat de centralizat situaţia la nivel naţional”, a declarat Hăncescu, joi seară.

Citeşte şi Profesorii ameninţă cu greva. Elevii sunt revoltaţi: O întreagă generaţie de absolvenţi nu poate fi sacrificată

 

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri