Mitingul sindicaliştilor din învăţământ s-a încheiat

Sindicaliștii din învățământ au încheiat cea de-a doua zi de proteste în fața Guvernului marți, în jurul orei 16.45.
Alina Costache
19 apr. 2016, 11:32
Mitingul sindicaliştilor din învăţământ s-a încheiat

Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ au protestat luni și marți, timp de aproximativ două ore, în fața Palatului Victoria, cerând premierului Dacian Cioloș să-și respecte promisiunile referitoare la salarizarea bugetarilor.

‘Din păcate, avem un Guvern al societății civile, un Guvern de așa-ziși tehnocrați, care nu răspund la niciun apel al celor care protestează aici, spre marea noastră dezamăgire. Nu m-aș fi așteptat ca măcar un reprezentant al Guvernului să nu vină aici să discute cu noi. Ieri a coborât vicepremierul Borc (Costin Borc, ministrul Economiei — n.r.) să discute cu minerii dar noi nu ne bucurăm de aceeași dorință de dialog social cu toate că vorbim mereu despre dialog social dar fără rezultate, fără eficiență. De aceea s-a ajuns aici, pentru că s-a mimat dialogul social’, a declarat, marți, Anton Hadăr, președintele Alma Mater.

Acesta a precizat, totodată, că așteaptă ca noul ministru al Muncii să colaboreze cu sindicatele și să ia în considerare observațiile acestora.

‘Așteptăm să se facă o Ordonanță de Urgență privind dialogul social. Este în defavoarea tuturor ca protestele să continue, și în special în defavoarea copiilor și părinților. Nu dorim să punem încă în discuție blocarea anului școlar’, a mai spus Anton Hadăr.

Sindicaliștii din învățământ spun că se simt umiliți și că își doresc un dialog real cu reprezentanții Guvernului arătând, pe de altă parte, că nu speră ca până în toamnă, când vor avea loc alegeri, să se ia cu adevărat măsurile necesare în special în privința salarizării dar și a normelor de funcționare a învățâmântului gimnazial.

Cele câteva zeci de persoane care au protestat marți în Piața Victoriei au avut pancarte prin care au cerut programe școlare adaptate realității, directori aleși de școală și nu numiți politic, regulamente pentru sporuri de vechime inclusiv pentru personalul nedidactic.

Protestatarii au reclamat, printre altele, faptul că Executivul nu a aprobat proiectul Legii — cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice elaborat pe baza Memorandumului aprobat de premierul Dacian Cioloș în data de 12 ianuarie 2016.

FSLI reprezintă drepturile și interesele a aproximativ 178.000 de membri de sindicat, respectiv peste 60% din totalul salariaților din învățământul preuniversitar.

Citeşte şi Profesorii ies în stradă pentru salarii mai mari. Sindicaliştii protestează, luni, în faţa Guvernului

 

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție senzuală la petrecerea organizată de Elton John! A strălucit într-o rochie albă spectaculoasă! – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc total în următorii 7 ani. Tot ce ating se transformă în aur
Capital.ro
Complet gratuit pentru proprietarii de teren și casă din România. Totul se rezolvă direct prin Primărie
Playtech.ro
Ce AVERE are, de fapt, Gigi Becali! Sumele pe care le are de recuperat sunt uriașe. Detalii neştiute despre...
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
Profeții apocaliptice într-o carte secretă a Vaticanului: 2027, anul Judecății de Apoi. Legătura bizară cu boala Papei
wowbiz.ro
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Mașinile cu kilometrajul dat înapoi. Topul țepelor pentru șoferi
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Schimbări în 2025 la programul ,,Noua Casă”! Ce se întâmplă cu plafonul de garantare și cu executarea silită
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Elena Tudor, câștigătoarea Power Couple 2025. Ce meserie are soția magicianului Robert Tudor, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Buletinele se schimbă în România. Ce dispare de pe cărțile de identitate
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
Vânzările Tesla în Europa continuă să scadă, afectate de factorii politici și demografici
MediaFlux
Rusia se răzbună pe România. Mișcarea care l-a enervat rău pe Putin
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A murit după ce a fost internată în Spitalul Municipal București. Aici a contactat o bacterie periculoasă și a fost supusă unui tratament inuman