Profiler român care a lucrat cu FBI: „cazul Caracal”, explicat în versiune canadiană

Mihaela Brooks, profiler român stabilit în Canada, care a lucrat cu FBI și care a realizat şi ancheta paralelă a morţii Mădălinei Manole, a relatat sambata seara la Antena 3 un caz american tras la indigo cu cazul Caracal, caz în care și după 14 ani experții se contrazic pe marginea arderii unei fete într-un butoi.
Iulian Tudor
01 sept. 2019, 07:35

Efectiv, este cazul Caracal în versiune americană. Sunt foarte multe asemănări. Cazul a fost în 2005, în Winsconsin: o fotografă în vârstă de 25 de ani a fost violată, ucisă și apoi incinerată într-un butoi. Cazul e dezbătut și acum, chiar dacă presupusul criminal execută închisoarea pe viață.

Asemănarea și ceea ce a stârnit interesul acestui caz este faptul ca experții care au fost la caz au încercat să explice cum a fost incinerată victima. Tot așa, am avut o încinerare într-un butoi. Iar aici a fost o luptă între experți. Au adus experți din FBI, pe cei mai mari experți, să stabilească dacă resturile aparțin fetei.

Chiar dacă suspectul este la închisoare, cercetările continuă, iar avocații criminalului încearcă să se facă alte cercetări, informează stiripesurse.ro.

Cazul este asemănător cu cel al Alexandrei, care ar fi fost arsă într-un butoi.  Comparația cu Caracal este că acel butoi a fost pus pe niște pirostrii. Nu s-a găsit niciun ADN de oase. Singura dovadă de ADN a fost o rămășiță de glonț în garaj.  

El e numit și 'idiotul savant'. Experții se întreabă cum a putut arde corpul în 5 ore. A adăugat și cauciucuri. La Caracal avem cartonul acela bitumat și unii experți și de aici (...) care au vreo 40 de ani de experiență în astfel de incendii şi au avut de-a face cu cadavre arse, cu oase și ce m-a surprins la Caracal și ce-a zis expertul este că oasele mici calcinate absorb ceea ce este în jurul lor, materialelele cu care vin în contact. La Caracal nu avem nimic din cartonul acela bitumat pe ele, informează stiripesurse.ro.

Un mare semn de întrebare pentru care am cerut si parerea unor experti din alte tari in medicina legala, este cum a putut sa arda Dinca fetele intr-un butoi.

In cazul american, butoiul a fost fara fund, pus direct pe sol. Cadavrul a fost la flacara directa. Dinca a zis ca focul a fost dedesubt, şi că victima nu a fost in contact direct cu flacara. Ce stim la o incinerare este ca in functie de greutate si pozitia corpului avem un anumit tip de ardere. Primele oase in contact cu un metal fierbinte erau picioarele iar ultima, craniul. 

Efectiv, este cazul Caracal în versiune americană. Sunt foarte multe asemănări. Cazul a fost în 2005, în Winsconsin: o fotografă în vârstă de 25 de ani a fost violată, ucisă și apoi incinerată într-un butoi. Cazul e dezbătut și acum, chiar dacă presupusul criminal execută închisoarea pe viață.

Asemănarea și ceea ce a stârnit interesul acestui caz este faptul ca experții care au fost la caz au încercat să explice cum a fost incinerată victima. Tot așa, am avut o încinerare într-un butoi. Iar aici a fost o luptă între experți. Au adus experți din FBI, pe cei mai mari experți, să stabilească dacă resturile aparțin fetei.

Chiar dacă suspectul este la închisoare, cercetările continuă, iar avocații criminalului încearcă să se facă alte cercetări, informează stiripesurse.ro.

Cazul este asemănător cu cel al Alexandrei, care ar fi fost arsă într-un butoi.  Comparația cu Caracal este că acel butoi a fost pus pe niște pirostrii. Nu s-a găsit niciun ADN de oase. Singura dovadă de ADN a fost o rămășiță de glonț în garaj.  

El e numit și ‘idiotul savant’. Experții se întreabă cum a putut arde corpul în 5 ore. A adăugat și cauciucuri. La Caracal avem cartonul acela bitumat și unii experți și de aici (…) care au vreo 40 de ani de experiență în astfel de incendii şi au avut de-a face cu cadavre arse, cu oase și ce m-a surprins la Caracal și ce-a zis expertul este că oasele mici calcinate absorb ceea ce este în jurul lor, materialelele cu care vin în contact. La Caracal nu avem nimic din cartonul acela bitumat pe ele, informează stiripesurse.ro.

Un mare semn de întrebare pentru care am cerut si parerea unor experti din alte tari in medicina legala, este cum a putut sa arda Dinca fetele intr-un butoi.

In cazul american, butoiul a fost fara fund, pus direct pe sol. Cadavrul a fost la flacara directa. Dinca a zis ca focul a fost dedesubt, şi că victima nu a fost in contact direct cu flacara. Ce stim la o incinerare este ca in functie de greutate si pozitia corpului avem un anumit tip de ardere. Primele oase in contact cu un metal fierbinte erau picioarele iar ultima, craniul. 

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Gigi Becali vrea să desființeze festivalul Untold: „Nu vreau sataniști și nebuni cu muzica!”
Fanatik.ro
Motivul pentru care nu trebuie să bei cafea sau ceai în avion. Te vei gândi de două ori înainte să mai faci asta
Capital.ro
Nu te vom uita! A murit cea mai iubită actriță. Marea doamnă a făcut accident vascular cerebral
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Greva minerilor care l-a cutremurat pe Ceaușescu. Cum s-a schimbat Valea Jiului, după epoca de aur a cărbunelui VIDEO
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Chiftele cu dovlecei și telemea. Rețeta care vă face să uitați de carne
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Mutu și-a băgat soția la înaintare! Masculilor le-a stat ”ceasul” chiar în buza mării: și-a făcut apariția Sandra, într-un minuscul costum de baie!
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Prețul carburanților pentru ziua de luni, 29 iulie 2024: Carburanții au înregistrat o nouă ieftinire. Cât costă un litru de benzină?
Capital.ro
Ordin UE, obligație în România. Decizie pentru cine stă la bloc. Se trece pe zero
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
stirilekanald.ro
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
substantial.ro
Președintele venezuelean Nicolas Maduro a câștigat un al treilea mandat cu 51% din voturi
MediaFlux
LOVITURĂ pentru PENSIONARI! NU se dau BANI ÎN PLUS
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!