Profu’ de sex de la Jean Monnet, eliberat. Află de ce un judecător s-a opus arestării acestuia VIDEO

Judecătorii au decis astăzi eliberarea lui Octavian Dan Vişan, profesorul de sport de la Jean Monnet, acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă minoră. Profesorul a cerut de mai multe ori să fie eliberat sub control judiciar.
Romania TV
03 ian. 2012, 08:30
Profu' de sex de la Jean Monnet, eliberat. Află de ce un judecător s-a opus arestării acestuia VIDEO

Judecătoria sectorului 1 a decis eliberarea fostului profesor de sport sub control judiciar, acceptând cererea făcută de acesta.

Avocata profesorului, Paula Iacob, s-a declarat mulţumită de decizia judecătorului.

Parchetul a declarat însă deja recurs la hotărâre şi urmează să-l formuleze şi în scris.

„Judecătorul a respectat întocmai textul de lege la care am apelat pentru a introduce această cerere. Până acum au fost doi judecători care au avut o altă opinie, dar acum iată că un altul s-a pronunţat corect, nefiind de acord cu admiterea recursului Parchetului”, a spus Paula Iacob, la ieşirea din sala de judecată.

Avocata a menţionat că procurorul de caz a făcut nişte afirmaţii „inadmisibile” în faţa judecătorului. „A spus că minora avea 16 ani, ceea ce este fals, pentru că ea avea 17 ani şi 11 luni, mai avea puţin şi împlinea 18 ani. Apoi, procurorul a cerut ceva absolut inadmisibil: să se facă în instanţa de judecată îndreptarea unei erori materiale. Dar eroare materială este să spui că lucrurile s-au petrecut în 2020 în loc de 2011. În schimb, să spui în două fraze lungi că acuzatul este recidivist, când el nu are nici un fel de cazier, este ceva inadmisibil, nu o eroare materială”, a punctat Paula Iacob.

La tribunal a fost prezentă şi mama profesorului de la Jean Monnet, care a ieşit din sala de judecată cu lacrimi în ochi: „Eu aştept să-l văd acasă. El speră că se va face dreptate. El spune că m-a dezonorat prin ce s-a întâmplat, dar eu nu consider aşa. Dacă ea nu se ducea peste el, nu s-ar fi ajuns aici”.

Dan Vişan a fost încarcerat pe 18 noiembrie, când Tribunalul Bucuresti a admis recursul procurorilor împotriva deciziei magistratilor de la Judecatoria Sectorului 1, prin care profesorul de sport a fost lasat în libertate.

Din dosar reiese că profesorul a întreţinut, la sfârşitul lunii octombrie, relaţii sexuale cu Oana Racoviţă, o elevă de-a sa în vârstă de 17 ani la vremea respectivă. Fapta s-a consumat în timpul unei excursii la Predeal.

Un judecător nu a fost de acord cu arestarea

Prima decizie de arestare a profesorului de la Jean Monnet a fost luată de doi magistraţi de la Tribunalul Bucureşti, dar al treilea judecător din acelaşi complet a avut o părere complet diferită de cea a colegilor lui. Astfel, judecătorul susţine că arestarea profesorului este complet inechitabilă şi nerezonabilă, în condiţiile în care elevele s-au pus pe băutură imediat cum au ajuns la munte, iar profesorul a fost invitat în camera victimei, aşadar iniţiativa nu a fost a lui. România TV a obţinut în exclusivitate acest document.

Opinia separată a judecătorului Dorel George Matei este suprinzătoare pentru un magistrat.

Victima s-a deplasat în ţinută provocatoare la camera profesorului propunându-i acte sexuale. În timp ce se afla în camera profesorului, la uşă a apărut o altă montagnadă, martora Precup Sabrina, cu un pahar de băutură în mână, care a bătut insistent aproximativ 5 minute la uşă. Martora a pretins că era îngrijorată de starea victimei, dar acest lucru nu se coroborează cu nimic, existând indicii că de fapt şi aceasta îl simpatiza pe profesor. Edificatoare este şi reacţia victimei „salvate” în urma bătăilor insistente la uşă. Astfel, victima s-a îndreptat către salvatoarea sa, a lovit-o cu palma peste paharul de băutură şi i-a mulţumit spunându-i „curvo””, se arată în document.

Magistratul mai notează că nu consideră că actele profesorului au fost corecte, că trebuie să răspundă pentru ele, dar nu se impune arestarea pentru un om care a încălcat doar regulile de deontologie.

Discuţiile despre existenţa unui presupus viol sunt lipsite de valoare juridică şi prezintă interes poate doar pentru jurnaliştii în căutare de senzaţional. Nu trebuie confundată atracţia ce poate fi reprezentată de varianta unei relaţii, inclusiv de scurtă durată, cu un profesor cu fizic plăcut, simpatizat şi de alte colege de clasă.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Peștele care este potrivit pentru orice buget. Oamenii economisesc 30% dacă îl cumpără congelat
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care nu stau la adresa din buletin. Au nevoie de acest document
Playtech.ro
Casă de vacanţă în Toscana cu 3.000 de euro. Are două camere, 40 de mp şi o boxă de depozitare
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Norvegia răspunde acuzațiilor Rusiei că militarizează arhipeleagul arctic Svalbard
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Taxele care cresc în toată România. Lista completă
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Culiță Sterp a fost condamnat definitiv pentru accidentul rutier din 2022. Magistrații din Cluj au decis ce se va întâmpla cu artistul
Cancan.ro
Avertismentul FBI pentru posesorii de telefoane Android și iPhone. „Ștergeți-le acum!”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă buletinele. A venit ordinul UE. Cum vor arăta noile acte de identitate
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, ar fi împlinit 23 de ani. Tatăl, sfâșiat de durere, îl sărbătorește la mormânt: "Azi venim la tine în acest loc, a doua noastră casă"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Românii care primesc 1.000 de lei în plus la pensie chiar din aprilie! Mai mult, se pensionează la 60 de ani
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Descoperire alarmantă: un nou coronavirus similar cu MERS identificat la lilieci în Brazilia