Profesorul de sport Ioan Sabău, de la Colegiul Tehnic Traian Vuia, din Satu Mare, va rămâne în învăţământ. Consiliul de Administraţie al şcolii a decis, în schimb, că acesta nu poate ocupa funcţii de conducere în următorii trei ani, iar în următorii doi ani nu poate participa la examenele de promovare în grad.
Membrii Consiliului de Administraţie mai spun că profesorul a adus prejudicii de imagine şcolii şi că faptele lui sunt grave, pentru că s-au întâmplat în şcoală, chiar dacă nu au fost implicaţi elevi.