PROGNOZA METEO. Vremea se încălzeşte treptat în toată ţara

PROGNOZA METEO. Meteorologii anunţă vreme caldă în următoarele zile. Termometrele vor indica până la 25 de grade Celsius spre mijlocul săptămânii viitoare, mai ridicate decât media lunii aprilie, dar vor mai coborî miercuri. Temperaturi mai scăzute se vor înregistra doar în depresiunile intracarpatice.
Romania TV
11 apr. 2020, 13:54
PROGNOZA METEO. Vremea se încălzeşte treptat în toată ţara

LA NOAPTE

ÎN ȚARĂ
Cerul va fi variabil în sud şi sud-vest şi mai mult senin în restul țării. Vântul va sufla slab până la moderat, trecător cu intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile minime se vor încadra între -6 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 9-10 grade în Dealurile de Vest. Pe arii restrânse în nord, nord-est și centru se va produce brumă.

BUCUREȘTI
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 7-8 grade, mai scăzută în zona preorășenească, spre 4 grade.

DUMINICA

ÎN ȚARĂ
Valorile termice vor fi în creştere, astfel că, în cea mai mare parte a ţării, vremea va deveni deosebit de caldă pentru adoua decadă a lunii aprilie; temperaturile maxime vor fi de la 11-14 grade pe litoral până în jurul a 23 de grade în Câmpia Română şi Lunca Dunării. Cerul va fi variabil, cu înnorări în a doua parte a nopţii în vestul şi nord-vestul ţării. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu uşoare intensificări în regiunile estice și în zona montană înaltă. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 1 și 11 grade, mai scăzute, spre -4 grade, în depresiunile intramontane unde se va produce brumă. Pe litoral, dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

BUCUREȘTI
Vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă din an, cu o maximă a temperaturii aerului de 22-23de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 5-8 grade.

LUNI

ÎN ȚARĂ
În cea mai mare parte a ţării, vremea va fi deosebit de caldă, cu valori termice mai ridicate decât în ziua precedentă,astfel că maximele se vor încadra în general între 18 şi 25 de grade; excepţie vor face litoralul şi delta unde temperaturile se vor situa în continuare în jurul celor normale la această dată, cu cel mult 11-14 grade la amiază. Pe parcursul zilei cerul va fi variabil, cu unele înnorări în zonele montane şi submontane unde pe spaţii mici vor fi averse de ploaie şi izolat descărcări electrice. Începând de seara, nebulozitatea se va accentua în jumătatea de nord-vest a teritoriului unde aria ploilor se va extinde treptat, iar în rest cerul va deveni parţial noros şi doar izolat va ploua slab. Spre dimineaţă la munte, la altitudini mari, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, în special în nordul Carpaților Orientali unde precipitaţiile vor fi moderate cantitativ şi local se va depune strat de zăpadă. Vântul se vaintensifica în cea mai mare parte a zonei montane, îndeosebi în masivele nordice, cu rafale ce vor depăşi în cursul nopţii 80-90 km/h, dar va avea temporar intensificări şi în zonele joase din vestul şi nordul ţării şi local în centru, est şi sud-est. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 2 și 11 grade. În orele dimineții, pe litoral vor fi condiţii de ceață.

BUCUREȘTI
Vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă din an, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 9-11 grade. Cerul va fi variabil ziua şi parţial noros în cursul nopţii, iar vântul va sufla slab și moderat.

MARTI

ÎN ȚARĂ
În majoritatea zonelor, vremea se va răci, astfel că în vest, centru şi nord valorile termice se vor situa cu mult sub cele climatologic specifice în această perioadă din an. Cerul va fi noros în prima parte a intervalului şi va ploua pe arii extinse; la munte vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă local consistent, dar şi în Transilvania şi în Dealurile Subcarpatice local şi temporar se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În partea de sud şi sud-est a ţării, la amiază se vor înregistra temperaturi peste cele normale ale datei; înnorările se vor accentua începând din orele după-amiezii şi se vor semnala ploi, mai ales averse, însoţite şi de descărcări electrice; în cursul nopţii răcirea vremii se va resimţi şi în aceste zone, iar trecător vor fi posibile precipitaţii mixte. Izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate și vor fi condiții de grindină sau măzăriche. Vântul va avea intensificări în mare parte din ţară, mai susţinute la munte, cu precădere în Carpaţii Meridionali, unde rafalele vor depăşi 80-100 km/h, viscolind ninsoarea, dar local şi în jumătatea de sud a teritoriului, cu viteze în general de 50-60 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 5-6 grade în Maramureș și nordul Transilvaniei și 22-23 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -6 și 4 grade.

BUCUREȘTI
Valorile termice diurne se vor menține peste cele normale pentru mijlocul lunii aprilie, astfel încât temperatura maximăva fi de 20-21 de grade. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi înnorările se vor accentua şi va ploua mai ales cu caracter de aversă, în general moderat cantitativ. În orele după-amiezii vor fi posibile descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare. Temperatura minimă, mult mai scăzută decât în nopţile precedente, se va situa în jurul valorii de 2 grade.

MIERCURI

ÎN ȚARĂ
Vremea se va ameliora în privinţa precipitaţiilor, vântul va mai diminua în intensitate, însă va fi mai rece decât în mod obişnuit la mijlocul lunii aprilie în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în sud şi în est, dar numai izolat va ploua slab, iar la munte vor mai fi fulguieli trecătoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în zona montană înaltă şi doar local şi temporar în regiunile estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 15 grade, iar cele minime în general între -5 și 5 grade. Pe arii restrânse, spre dimineaţă, se va produce brumă.

BUCUREȘTI
Vremea va fi mai rece decât ar fi normal la această dată. Cerul va avea înnorări temporare pe parcursul zilei când vormai fi condiţii de ploaie slabă, apoi se va degaja. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 13-14 grade, iar cea minimă de 1-3 grade.

TENDINŢA EVOLUŢIEI VREMII de JOI pana DUMINICA

ÎN ȚARĂ
Valorile termice vor creşte de la o zi la alta, vremea redevenind treptat deosebit de caldă. Probabilitatea de ploaie va fi foarte redusă.

BUCUREȘTI
Valorile de temperatură vor creşte de la o zi la alta, astfel că vremea va fi din nou deosebit de caldă pentru luna aprilie.

Citeşte şi: 

DailyBusiness
Ilie Bolojan este noul lider PNL. Ce înseamnă asta pentru clasa politică
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Capital.ro
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Ketchup de casă. Rețeta care s-a păstrat din generație în generație
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cod galben de ceață în România! Ce zone sunt vizate de avertizarea meteorologică
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
StirileBZI
Guvernul ar putea să scadă facturile românilor la căldură! Peste două treimi dintre români ar fi de acord
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
Călin Georgescu surprinde România cu o victorie în primul tur al alegerilor prezidențiale
MediaFlux
CĂLIN GEORGESCU, DAT AFARĂ din PARTID! Șocant de a FĂCUT
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
Angajaţii unei companii de stat au încasat salarii restante de aproape 30 de milioane de euro