Prognoza meteo 16 iunie. La noapte, în regiunile din jumãtatea de est a ţãrii şi în zona Carpaţilor Meridionali, cerul va fi mai mult noros şi mai ales în prima parte a intervalului, pe arii relativ extinse, se vor semnala averse, descãrcãri electrice şi intensificãri ale vântului (rafale în general de 45…55 km/h, iar pe litoral şi la munte mai mari, de peste 80…90 km/h pe crestele Carpaţilor Meridionali). Aversele vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitãţile de apã vor depãşi local 20…30 l/mp şi izolat 40…60 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi doar pe suprafeţe mici vor fi posibile ploi slabe, de scurtã duratã. Temperaturile minime se vor situa între 10 şi 17 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţã.
BUCURESTI. Cerul va fi temporar noros şi vor mai fi posibile averse slabe şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimã va fi de 14…15 grade.
Citeşte şi: Furtuni puternice şi vijelii în peste jumătate de ţară. ANM a emis avertizare COD PORTOCALIU
Prognoza meteo 16 iunie – MIERCURI
Vremea se va încãlzi în cea mai mare parte a teritoriului. În jumãtatea de est a ţãrii şi la munte vor fi în continuare perioade cu manifestãri de instabilitate atmosfericã accentuatã: averse ce vor avea şi caracter torenţial, descãrcãri electrice, intensificãri ale vântului şi izolat grindinã şi vijelii. În intervale scurte de timp se vor înregistra cantitãţi de apã, local, de 25…30 l/mp şi pe spaţii mici 40…50 l/mp, iar prin acumulare se vor depãşi 70…80 l/mp. În restul ţãrii cerul va fi varibil, iar înnorãri, averse şi descãrcãri electrice vor fi pe suprafeţe mici; vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 de grade pe litoral şi 31 de grade în Oltenia, iar cele minime între 9 şi 17 grade, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest.
BUCURESTI. Vremea se va încãlzi uşor, dar va fi în general instabilã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate, averse şi descãrcãri electrice, mai ales dupã-amiaza şi seara. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în medie, se vor înregistra cantitãţi de apã, în intervale scurte de timp de 10…15 l/mp, iar prin acumulare posibil de peste 20…25 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în a doua parte a zilei, când la rafalã se vor atinge viteze în general de 40…45 km/h. Temperatura maximã va fi de 25…26 de grade, iar cea minimã de 14…15 grade.
Citeşte şi: Ninsori la munte în toiul verii. Vreme extremă în România VIDEO
Prognoza meteo JOI
În sudul, în estul şi local în centrul ţãrii, vremea va fi instabilã şi se va manifesta prin perioade cu înnorãri accentuate, averse şi descãrcãri electrice. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar pe alocuri se vor înregistra cantitãţi importante de apã. Izolat va cãdea grindinã şi vor fi posibile vijelii. În restul teroitoriului cerul va fi variabil, iar averse şi descãrcãri electrice vor fi doar izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificãri la munte, la altitudini mari, precum şi în estul şi sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 31 de grade, iar cele minime între 10 şi 17 grade.
BUCURESTI. Vremea se va menţine în general instabilã. Cerul va fi temporar noros şi vor fi averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului, mai ales dupã-amiaza şi noaptea. Temperatura maximã va fi de 25…26 de grade, iar cea minimã de 14…16 grade.
Prognoza meteo VINERI
În estul şi sud-estul ţãrii precum şi în zonele montane şi submontane aferente vremea va fi instabilã, iar valorile termice se vor situa în jurul celor normale. Instabilitatea atmosfericã se va manifesta prin înnorãri, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri susţinute ale vântului, iar îndeosebi prin acumulare local cantitãţile de apã vor fi însemnate. În restul teritoriului, regimul termic va fi caracterizat de valori uşor mai mari decât cele specifice datei, iar cerul va fi variabil, cu înnorãri îndeosebi dupã-amiaza şi seara, când vor fi perioade cu averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului local în centru şi pe arii mai restrânse în rest. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp, izolat se vor înregistra cantitãţi de apã însemnate şi vor fi cãderi de grininã. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 31 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 şi 18 grade.
BUCURESTI. Cerul va avea înnorãri, iar în mare parte a intervalului se vor semnala averse şi descãrcãri electrice, condiţii în care, prin acumulare se vor înregistra cantitãţi de apã însemnate. Vântul va sufla moderat, cu intensificãri îndeosebi ziua. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimã va fi de 14…15 grade.
Prognoza meteo SAMBATA
Cerul va fi variabil, cu înnorãri accentuate şi în general persistente în prima parte a intervalului în regiunile extracarpatice şi la munte unde va ploua pe arii relativ extinse. Ploile vor avea caracter de aversã, vor fi însoţite pe alocuri de descãrcãri electrice, iar îndeosebi prin acumulare pe suprafeţe în general restrânse se vor înregistra cantitãţi de apã însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificãri temporar susţinute pe parcursul zilei în regiunile sudice şi sud-estice precum şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 23 şi 30 de grade, cu cele mai mari valori în Câmpia de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 şi 18 grade, mai coborâte în depresiuni.
BUCURESTI. Cerul va avea înnorãri, mai accentuate şi în general persistente în prima parte a intervalului când va ploua aproape continuu, condiţii în care se vor înregistra prin acumulare cantitãţi de apã însemnate. Vor fi mai ales averse şi descãrcãri electrice. Pe parcursul zilei vântul va avea intensificãri, apoi va slãbi treptat în intensitate. Temperatura maximã va fi de 22…23 de grade, iar cea minimã de 14…15 grade.