Prognoza meteo 16 octombrie. Ciclonul din Marea Neagra ajunge în România și va face prăpăd în jumătate da țară. La munte va ninge

Ciclon peste România, cu ploi torențiale, grindină și chiar ninsori. Vremea va fi mai rece decât în mod normal la această dată. La munte, cu precădere la altitudini de peste 1500 m, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă în general de 2...5 cm.
Alina Andrei
15 oct. 2026, 14:24
Prognoza meteo 16 octombrie. Ciclonul din Marea Neagra ajunge în România și va face prăpăd în jumătate da țară. La munte va ninge

Prognoza meteo 16 octombrie. La noapte, cerul va fi temporar noros. Va ploua în Maramureș, la munte, local în Transilvania, Muntenia și izolat în celelalte regiuni. La altitudini de peste 1300 m vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă în general între 2 și 10 cm. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în zona montană înaltă, în special a Carpaților Meridionali și de Curbură, unde vor fi rafale de 60…80 km/h, dar și pe litoral, cu viteze de până la 40…45 km/h. Temperaturile minime se vor încadra între 0 grade în nordul Olteniei și în depresiuni (unde se va forma brumă) și 9 grade pe litoral. Pe alocuri va fi ceață.

București. Cerul va fi temporar noros și trecător va ploua slab. Vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de 5…7 grade.

 

Prognoza meteo 16 octombrie VINERI
Vremea va fi mai rece decât în mod normal la această dată. Cerul va fi temporar noros. Va ploua slab (cantități de apă în general de 2…8 l/mp) în zona montană, local în Oltenia, Muntenia, Moldova, Maramureș, Transilvania și izolat în Banat, Crișana și posibil în Dobrogea. La munte, cu precădere la altitudini de peste 1500 m, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă în general de 2…5 cm. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări, ziua, în Moldova și local în Dobrogea și în Bărăgan, cu viteze la rafală în general de 40…45 km/h. Temperaturile maxime se vor situa între 9 grade în estul Transilvaniei și 18 grade în sud-vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 grad în nordul Olteniei, unde se va forma brumă și 10 grade pe litoral. Dimineața și noaptea, pe alocuri, în special în vest și în sud, va fi ceață.

București. Vremea va fi mai rece decât în mod normal la această dată. Cerul va fi temporar noros, iar ziua trecător va ploua slab (cantități de apă de 1…4 l/mp). Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar cea minimă de 3…5 grade. Spre dimineață vor fi condiții de ceață.

 

Prognoza meteo  SAMBATA
Vremea se va menține mai rece decât în mod obișnuit. Cerul va fi mai mult noros în nordul, centrul, estul și sud-estul țării și temporar noros în rest. Va ploua în Moldova, local la munte, în Transilvania și în Muntenia și izolat în celelalte regiuni. La altitudini de peste 1700 m vor fi și precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare. Se vor acumula cantități de apă de 1…9 l/mp, iar în est și în Carpații Orientali, pe arii restrânse de 10…20 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, unde la rafală se vor atinge viteze de 60…70 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade în Moldova și 18 grade în Oltenia, iar cele minime se vor încadra între 2 grade în nordul Olteniei și 10 grade pe litoral. Pe alocuri, dimineața și noaptea, în centru, vest și sud, se va semnala ceață.

București. În prima parte a zilei cerul va fi variabil, apoi se va înnora și va crește probabilitatea de ploaie (cantități de apă sub 5 l/mp). Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 15…17 grade, iar cea minimă de 5…8 grade. Mai ales la începutul intervalului vor fi condiții de ceață.

 

Prognoza meteo DUMINICA
Valorile termice vor crește ușor în majoritatea zonelor. În Moldova, Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei și a Munteniei, în nordul și estul Olteniei, local în Maramureș și la munte, cerul va fi noros și va ploua. Se vor acumula cantități de apă de 2…10 l/mp, iar în nord-est și la munte, pe alocuri de 10…25 l/mp. În restul teritoriului  cerul va fi variabil, însă doar izolat vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în Moldova, local în Dobrogea (viteze la rafală în general de 40…45 km/h) și la munte, în special pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură, unde vor atinge 70…90 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 și 21 de grade, cu cele mai mari valori în vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 și 12 grade. Pe alocuri dimineața și noaptea se va forma ceață.

București. Cerul va fi mai mult noros ziua și temporar noros noaptea. Trecător va ploua slab (cantități de apă de 1…5 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 15…17 grade, iar cea minimă de 7…9 grade. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.

 

Prognoza meteo LUNI
În jumătatea de est a țării vremea va fi închisă și va ploua pe arii extinse. Pe alocuri cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp. În restul teritoriului înnorările vor fi trecătoare și doar pe suprafețe mici va ploua slab (1…7 l/mp), cu o probabilitate mai mare la munte, în vestul Transilvaniei și în Oltenia. Pe crestele montane vor mai fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în Moldova, Dobrogea (viteze la rafală care local vor depăși 40…50 km/h) și pe arii restrânse și la viteze mai mici și în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 20 de grade, iar cele minime între 2 și 12 grade. Pe arii restrânse va fi ceață.

București. Vremea va fi în general închisă și temporar va ploua în general slab cantitativ (5…10 l/mp). Temperatura maximă va fi de 16…18 grade, iar cea minimă de 8…10 grade. Vântul va sufla slab și moderat.

 

Prognoza meteo MARTI
Valorile termice se vor situa în majoritatea zonelor în jurul celor specifice datei. Maximele vor fi cuprinse în general între 14 și 18 grade, iar cele minime se vor încadra între 6 și 12 grade, mai mici în depresiuni. Temporar vor fi înnorări și ploi în regiunile estice, local în cele sudice și în centru și izolat în restul țării. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe arii restrânse la munte și în estul teritoriului.

București. Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice datei, astfel că maxima se va situa în jurul a 16 grade, iar minima va fi de 8…10 grade. Vor fi în continuare condiții mari pentru nori și ploi. Vântul va sufla slab și moderat.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Gabriella de la Insula Iubirii, ironie la adresa Biancăi Ghiurcă? Mesajul controversat al ispitei: „Te bat în toate!”
Fanatik.ro
Decizie uriașă în dosarul de 100 de milioane de euro! Ce se întâmplă cu una dintre cele mai cunoscute fane ale FCSB
Capital.ro
Țara europeană care a ajuns pe primul loc în lume pentru relocare. Ce îi atrage pe cei care vor să se mute aici
Playtech.ro
Cine nu va mai putea conduce trotinete electrice în România. Documentul necesar pentru a circula legal
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Nicuşor Dan a dat vestea cea mare privind Guvernul: Eu cred că ne îndreptăm către votarea de către Parlament a unui guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT