Prognoza meteo 24 august. Vreme caldă, chiar caniculară în sud şi vest, dar şi ploi abundente

Vremea continuă să se încălzească, temperaturile vor depăşi pragul de caniculă în unele regiuni. În a doua parte a zilei îşi fac apariţia ploile însoţite de descărcări electrice, local la munte, în vest și nord-vest.
Alina Andrei
23 aug. 2022, 15:04
Prognoza meteo 24 august. Vreme caldă, chiar caniculară în sud şi vest, dar şi ploi abundente

Prognoza meteo 24 august . La noapte, vremea va fi în general instabilă. Local în sud-vestul și sudul țării, precum și în zonele montane și pe arii mai restrânse în rest vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 20…25 l/mp, iar în regiunile sudice și la munte, pe arii restrânse de peste 40 l/mp. Temperaturile minime se vor situa între 13 și 23 de grade.

București. Gradul de instabilitate atmosferică va fi ridicat și vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura minimă va fi de 17…19 grade, potrivit ANM.

Citeşte şi: Cod roşu de ploi abundente în mai multe judeţe. Dezastru după furtuni în România. Case, mașini și animale au fost luate de apă

 

Prognoza meteo 24 august  – MIERCURI
În estul și sud-estul țării vremea va fi călduroasă, pe alocuri caniculară după-amiaza, cu disconfort termic ridicat, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, însă mai ales în a doua parte a zilei, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări accentuate, averse și descărcări electrice, local la munte, în vest și nord-vest, pe arii restrânse în centru şi sud-vest şi doar cu totul izolat în rest. Izolat vor fi condiții de grindină, iar ploile vor avea și caracter torențial, astfel încât în intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în partea de sud-est a teritoriului şi posibil izolat şi în celelalte zone, asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 36 de grade, cu cele mai ridicate valori în Bărăgan, iar cele minime se vor situa în general între 12 și 22 de grade. Dimineața și noaptea, în zonele joase, izolat se va semnala ceață.

București.Vremea va fi călduroasă, cu disconfort termic ridicat și un indice temperatură-umezeală (ITU) ce va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 17…19 grade.

Citeşte şi: Alertă meteo cod portocaliu şi galben de furtuni în aproape toată ţara. De când revine canicula în România

 

Prognoza meteo JOI
Vremea va fi călduroasă în aproape toată ţara, pe alocuri caniculară în regiunile estice, sud-estice și nord-vestice, cu disconfort termic ridicat mai ales în vest şi în sud-est, unde și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în a doua parte a zilei şi la începutul nopţii în zona de munte, în vestul teritoriului şi în extremitatea de sud și de sud-est, unde doar pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în regiunile sud-estice şi pe alocuri la munte, dar de scurtă durată și în timpul averselor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 29 și 34 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8…10 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali și în jurul a 22 de grade pe litoral. Dimineața și noaptea, în special în depresiunile intramontane, izolat se va semnala ceață.

București. Vremea se va menține călduroasă, cu disconfort termic ridicat și un indice temperatură-umezeală (ITU) ce va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, trecător cu uşoare intensificări pe parcursul zilei. Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.

 

Prognoza meteo VINERI
Vremea se va menține călduroasă în aproape toată ţara, în zonele de câmpie pe arii restrânse va fi caniculă, iar disconfortul termic ridicat. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza și seara, dar numai pe spaţii mici, cu precădere în extremitatea de sud-vest, vor fi posibile averse slabe şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în regiunile sud-estice şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 29 și 35 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 7…8 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi în jurul a 22 de grade pe litoral şi în Dealurile de Vest. În a doua parte a nopţii, izolat se va forma ceaţă, în special în zonele depresionare.

București. Vremea va fi în continuare călduroasă, iar disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi variabil şi vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 34 de grade, iar cea minimă va fi de 18…19 grade, ușor mai scăzută în zona periurbană.

 

Prognoza meteo SAMBATA
Vremea călduroasă va persista, disconfortul termic va fi ridicat în special în regiunile sudice, iar în zonele de câmpie pe alocuri va fi caniculă. Cerul va fi variabil şi doar izolat vor fi posibile averse slabe în sud-vest şi la munte. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 29 și 35 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 și 23 de grade, cu valori mai scăzute, spre 7…9 grade, în depresiunile Carpaţilor Orientali unde vor mai fi condiţii de ceaţă.

București. Vremea călduroasă şi disconfortul termic ridicat vor persista. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 33…35 de grade, iar cea minimă de 18…19 grade, ușor mai scăzută în zona periurbană.

 

DailyBusiness
Biscuiții Petit Beurre retrași din magazinele Supeco din cauza riscului de intoxicație
Spynews
Mihai Albu a ajuns în fața altarului alături de mireasa lui, Elena. Informații în timp real de la cununia religioasă
Bzi.ro
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Fanatik.ro
Cel mai mare castel din lume se află la 5 ore de București. Structura defensivă unică în Europa are o arhitectura spectaculoasă
Capital.ro
Regulă pentru cei care vor permis de conducere. Șoferii trebuie să treacă trei teste medicale
Playtech.ro
Ce nu ai voie să pui pe parbriz. Detaliul pentru care şoferii iau amenzi usturătoare
DailyBusiness
34 de studenți români afectați de interdicția SUA pentru studenții străini a Harvard
Adevarul
Obama a început totul, Trump a continuat. Analiza care dărâmă miturile despre politica externă americană
wowbiz.ro
L-am găsit!! Cine este SPP-istul lui Nicușor Dan, care a rupt inima femeilor pe rețelele de socializare: "Noroc cu domnul Președinte..." | EXCLUSIV
Spynews
Andreea Perju și iubitul ei sărbătoresc doi ani de relație. Fotografie rară cu actrița și partenerul ei de viață / FOTO
Spynews
Noi opțiuni la companiile aeriene low-cost. Locuri în picioare în avion, pentru doar 1€
Evz.ro
Femeia din viața lui Iohannis despre care nu s-a vorbit până acum
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce se întâmplă în relația dintre Anamaria Prodan și Ronald Gavril
kanald.ro
Se schimbă legea căsătoriilor în România: Ce trebuie să știe cuplurile care se căsătoresc în 2025
Cancan.ro
Piedone, caz de Dosarele X într-un restaurant din Bragadiru. Cum s-a transformat carnea de porc în… pastramă de oaie!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reintroducerea armatei obligatorii chiar de anul viitor. Se dă lege: Trebuie să creştem ritmul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Triunghiul amoros scandalos continuă. Impresara a aflat că milionarul se căsătorește cu amanta
stirilekanald.ro
Cine este șoferul de 28 de ani care a murit în accidentul de pe Centura de Nord a Craiovei. Era patronul unei cunoscute patiserii din oraș
Diana Sosoaca a rabufnit cand a aflat ca George Simion va contesta rezultatul alegerilor la CCR: „Hai sictir, Iuda!”
MediaFlux
Românii care primesc cel puțin 700 de lei de la stat! Banii nu sunt gratis și trebuie munciți
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Aeroportul unic în lume. E singurul loc de pe Pământ unde poți ateriza în trei țări deodată