Prognoza meteo 6 decembrie. Cum va fi vremea de Sfântul Nicolae!

Meteorologii vin cu vești bune pentru prima zi din săptămână. Luni, pe 6 decembrie, temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul acestei perioade și doar pe arii restrânse vor fi câteva înnorări, potrivit RTV.
Alina Costache
05 dec. 2021, 16:09
Prognoza meteo 6 decembrie. Cum va fi vremea de Sfântul Nicolae!
Prognoza meteo 6 decembrie

În sud-estul ţãrii vremea se va încãlzi faţã de ziua precedentã, devenind caldã pentru aceastã datã; cerul va prezenta înnorãri temporare, dar numai pe arii restrânse îndeosebi noaptea se vor semnala ploi slabe sau burniţã. În celelalte regiuni vremea va fi predominant închisã şi se vor semnala precipitaţii.

În prima parte a zilei local şi temporar sub formã de ploaie, iar începând din orele serii aria acestora va fi în extindere şi se vor acumula cantitãţi ce vor depãşi 15…25 l/mp. Pe parcursul nopţii acestea vor fi sub formã de ploaie în Oltenia, mixte în Banat, Crişana şi Transilvania şi predominant sub formã de ninsoare în Maramureş şi nordul Moldovei.

La munte, ziua vor fi precipitaţii mixte şi doar la altitudini mari va ninge, iar seara şi noaptea, aria ninsorilor moderate cantitativ va fi în extindere. Izolat, îndeosebi în centrul şi nord-estul teritoriului vor fi depuneri de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în zona montanã înaltã şi în Dobrogea.

Temperaturile maxime vor fi de la 1…2 grade în nordul Moldovei, pânã la 15…16 în sudul Dobrogei, iar cele minime se vor încadra, între -1 şi 8 grade, uşor mai ridicate pe litoral. Pe alocuri, în special în sud şi est se va semnala ceaţã.

Prognoza meteo 6 decembrie în București

Cerul va avea înnorãri, iar în a doua parte a intervalului va creşte probabilitatea pentru ploi slabe sau burniţã. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã, mai ridicatã decât în ziua precedentã se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimã va fi de 5…7 grade. Îndeosebi dimineaţa vor fi condiţii de ceaţã.

LA NOAPTE

În țară, cerul va avea înnorãri şi temporar va ploua, în vest şi sud-vest, local în centru şi nord şi izolat în rest. Ploile vor fi moderate cantitativ în sud-vest, unde se vor acumula cantitãţi de apã de 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp. Îndeosebi în Transilvania, precum şi în centrul şi nordul Moldovei, pe arii restrânse vor fi depuneri de polei. În zona montanã înaltã va ninge şi se va depune strat nou de zãpadã şi vor fi intensificãri ale vântului, cu viteze mai mari în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1700 m, viscolind ninsoarea şi spulberând zãpada.

În restul teritoriului vântul va sufla slab şi moderat, trecãtor cu unele intensificãri în sudul Banatului şi pe litoral. În zonele joase, în special din est şi sud, pe alocuri se va semnala ceaţã. Temperaturile minime, mai ridicate decât în noaptea precedentã, se vor încadra între -3 şi 7 grade, posibil mai scãzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, dar şi mai ridicate în Dobrogea pânã spre 8…10 grade.

La noapte, în București

Cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de 2…3 grade. Spre dimineaţã vor fi condiţii de ceaţã.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Țara europeană cu cei mai mulți hoți de buzunare. Locul foarte popular în care îi fură pe turiști
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Serviciile secrete americane au confirmat
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Nicușor Dan, număr colosal de urmăritori. Cum a dat lovitura
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Noua TAXĂ pentru șoferii de la bloc. Decizie în România din 2025. Se achită obligatoriu la Primărie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
A cumpărat Bitcoin de 1,4 miliarde de dolari şi depăşeşte de peste 50 de ori Tesla la deţinerile de criptomonede