PROGNOZA METEO. Când scăpăm de ploi

PROGNOZA METEO. Meteorologii anunţă că vremea se va ameliora din punct de vedere al precipitaţiilor, chiar dacă temperaturil nu vor urca.
Romania TV
29 sept. 2015, 11:50
PROGNOZA METEO. Când scăpăm de ploi

PROGNOZA METEO. Miercuri, vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, dar se va menţine rece pentru această perioadă a anului. În jumătatea de vest a ţării, cerul va fi parţial noros în prima parte a zilei, apoi se va degaja treptat, în timp ce în restul zonelor înnorările vor fi persistente. Izolat va ploua slab la începutul intervalului în sud-vest şi la munte, iar mai ales noaptea şi în Dobrogea. Vântul va prezenta intensificări temporare în estul şi în sud-estul teritoriului, cu viteze mai mari în sudul Moldovei, Bărăgan şi pe litoral. Temperaturile maxime, în creştere uşoară faţă de intervalul precedent, se vor încadra între 11 şi 18 grade.

VREMEA IN BUCUREŞTI. Miercuri, vremea va fi în continuare mai rece decât în mod normal pentru această dată, deşi valorile termice diurne vor marca o creştere uşoară faţă de ziua anterioară. Cerul va avea înnorări, iar vântul va sufla moderat ziua şi în general slab, noaptea. Temperatura maximă va fi de 16…17 grade.

PROGNOZA METEO. Joi, vremea se va încălzi uşor, mai ales la valorile diurne, dar va fi răcoroasă pentru începutul lunii octombrie. Cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile extracarpatice, dar numai izolat va ploua slab, mai ales în Dobrogea. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în est şi sud-est şi în general slab în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 20 de grade. Izolat, spre sfârşitul intervalului, în zonele joase va fi ceaţă, iar în depresiuni vor fi condiţii de brumă.

VREMEA IN BUCUREŞTI. Joi, vremea va fi răcoroasă pentru prima zi a lunii octombrie. Cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade.

PROGNOZA METEO. Vineri, vremea va deveni predominant frumoasă, iar valorile termice, în special cele diurne, vor fi mai ridicate decât în intervalul anterior, astfel încât se vor situa în jurul celor caracteristice acestei perioade. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 22 de grade. Cerul va fi variabil în jumătatea de sud a ţării şi mai mult senin în celelalte regiuni. Vântul va sufla moderat în estul şi sud-estul teritoriului, precum şi în zonele montane şi în general slab în rest. Îndeosebi spre sfârşitul intervalului, în zonele joase de relief, izolat se va semnala ceaţă.

VREMEA IN BUCUREŞTI. Vineri, vremea va deveni predominant frumoasă, iar valorile termice diurne vor fi mai ridicate decât în intervalul anterior, astfel încât temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade.  Cerul va avea unele înnorări în prima parte a intervalului, apoi se va degaja treptat. Vântul va sufla slab până la moderat.

PROGNOZA METEO. Sâmbătă, vremea se va menţine predominant frumoasă, iar procesul de încălzire va continua, astfel încât valorile termice se vor situa uşor peste cele normale pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 25 de grade, iar cele minime între 6 şi 16 grade, mai coborâte în depresiuni, spre 2…3 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, pe spaţii restrânse se va forma ceaţa. Vremea va fi frumoasă şi caldă în prima parte a intervalului, apoi va intra treptat într-un proces de răcire, în special în regiunile vestice, nordice şi centrale. Probabilitatea de ploaie va fi în creştere.

DailyBusiness
Record la vânzarea de bani vechi. 37.000 de lei pentru o monedă românească. Colecționarii nu se mai uită la bani când vine vorba de pasiunea lor
Spynews
Ce exerciții face Natalia Mateuț pentru a arăta impecabil! Le poți face și acasă! Prezentatoarea Viața fără filtru are rețeta unui corp de invidiat / VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza a exagerat, din nou, cu editarea fotografiilor! Te uiți la ea și nu o recunoști! – FOTO
Fanatik.ro
Traseu modificat pentru autostrada de care au nevoie sute de mii de români. Va avea 77,02 kilometri, va trece prin trei județe și va face legătura cu București
Capital.ro
Călin Georgescu va fi lăsat să candideze la prezidențiale? Decizia pe care o așteaptă toată România
Playtech.ro
Ce schimbări aduce Anul Șarpelui de Lemn pentru fiecare zodie. Nativii pentru care anul 2025 vine cu mari provocări
DailyBusiness
Seniorii vor primi a 13-a pensie! Cum se vor acorda ajutoarele financiare
Adevarul
Bula imobiliară se fisurează, cum ne protejăm finanțele. Un cunoscut bancher explică miturile care ne fac să luăm decizii greșite
wowbiz.ro
Acesta e coiful „geamăn” al celui din Coțofenești, furat în Olanda. Cum a ajuns în SUA | EXCLUSIV
Spynews
Tzancă Uraganu și Lambada, surprinși împreună în Dubai! Cum l-a filmat blonda pe tatăl copiilor ei | FOTO
Spynews
Andrei Stoica și soția lui, prima reacție după ce au fost eliminați de la Power Couple: „Am fi vrut să ni se întoarcă favoarea”. Mesajul celor doi
Evz.ro
Călinb Georgescu, noi controverse. Declarații care aprind România
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Ce salariu poți primi în Elveția ca muncitor necalificat! Un român care lucrează în construcții a dezvăluit cât încasează lunar
Cancan.ro
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
S-a dat ordin peste tot în România! Devine obligatoriu până în cele mai izolate sate și cătune
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
Cristina a mers la medic cu o durere de cap, dar s-a întors în sicriu. Familia spune că a fost ucisă: ”Ajunsese legumă”
substantial.ro
Acțiunile Tesla scad după rezultate financiare sub așteptări
MediaFlux
Se dau BANI pentru PENSIONARII cu venituri mici în 2025! Vești de la GUVERN
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un asteroid riscă să lovească Pământul. Când spun specialiștii că ar putea avea loc incidentul: Poate produce o puternică explozie în atmosferă