PROGNOZA METEO. Sâmbătă, cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare ziua, în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali, precum şi în dealurile Olteniei, unde, local vor fi averse şi descărcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în prima parte a zilei în regiunile sudice şi sud-estice.
La Bucureşti, cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade.
PROGNOZA METEO DUMINICA: Valorile termice diurne vor marca o creştere faţă de ziua precedentă, astfel încât vremea va deveni cãlduroasã în cea mai mare parte ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare începând din orele serii în regiunile vestice, unde, pe arii restrânse vor fi averse şi descãrcãri electrice. Vântul va prezenta unele intensificãri în sudul teritoriului, dar de scurtã durată şi în vest, în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 de grade în Delta Dunãrii şi 34 de grade în Câmpia de Vest şi în sudul Olteniei.
În Capitală, vremea va fi predominant frumoasã şi se va încălzi uşor. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 32…33 de grade Celsius.
PROGNOZA METEO LUNI: Vremea se va menţine cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri în regiunile vestice şi nord-vestice, unde, izolat, ziua se vor semnala ploi slabe şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri îndeosebi în prima parte a intervalului, în sud-vestul teritoriului, precum şi în Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 şi 34 de grade.
Vremea va fi călduroasă şi în Bucureşti, cu o maximă termică de 32…33 de grade Celsius. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat.
De marţi, vremea va fi călduroasă, canicularã în zonele de câmpie, îndeosebi din sudul ţării şi vestul ţării. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi foarte redusă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 de grade în sudul şi nordul litoralului şi 36…37 de grade, la câmpie.