PROGNOZA METEO SAMBATA Valorile termice diurne vor marca o scădere față de ziua precedentă în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest, se vor menține mult mai ridicate decât cele normale pentru mijlocul lunii decembrie. În prima parte a intervalului, vor fi înnorări și ploi în jumătatea vestică a țării, iar în zonele înalte de munte, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. În restul teritoriului, cerul va fi variabil. În a doua parte a intervalului, se vor semnala precipitații, local moderate cantitativ, în regiunile sudice, estice și centrale. Acestea vor fi sub formă de ploaie în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, iar în Moldova și Transilvania la început vor fi ploi, apoi lapovițe și ninsori. În zona de munte treptat vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări la munte, îndeosebi pe creste și doar temporar și pe spații restrânse în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 și 16 grade, iar cele minime între -2 și 6 grade.
BUCUREŞTI Valorile termice se vor menține mult mai ridicate decât cele normale pentru mijlocul lunii decembrie. Cerul, variabil în prima parte a zilei, se va înnora treptat, iar noaptea, temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 4…6 grade.
PROGNOZA METEO DUMINICA Vremea se va răci. Cerul va fi mai mult noros și, cu precădere în prima parte a intervalului, vor fi precipitații sub formă de ninsoare la munte, predominant sub formă ninsoare în regiunile nord-estice și centrale, iar în cele sudice, la început vor fi ploi, apoi și lapovițe și ninsori. Vântul va avea intensificări în estul și sud-estul țării, în sud-vestul extrem și la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 și 10 grade, iar cele minime între -6 și 2 grade.
BUCUREŞTI Vremea se va răci. Cerul va fi noros și temporar vor fi precipitații sub formă de ploaie, iar la sfârșitul intervalului, posibil și lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 6…8 grade, iar cea minimă de 1…2 grade.
DE LUNI PANA MIERCURI Valorile termice vor continua să scadă și vor deveni apropiate de cele normale pentru această perioadă. Mai ales la începutul intervalului, local vor mai fi precipitații slabe.