PROGNOZA METEO. Luna iunie continuă să fie capricioasă, cu vreme instabilă şi ploi în fiecare după-amiază

În următorul interval de timp valorile climatologice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, însă vremea va fi în general instabilă.
Daniel Spătaru
05 iun. 2021, 17:02
PROGNOZA METEO. Luna iunie continuă să fie capricioasă, cu vreme instabilă şi ploi în fiecare după-amiază

PROGNOZA METEO. Duminică, vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice se vor situa în marea lor majoritate în jurul celor normale datei. Cerul va avea înnorări, temporar accentuate pe parcursul zilei și seara, când vor fi perioade cu averse și descărcări electrice. Astfel de fenomene se vor semnala la munte, local în centru, est și sud-est și pe arii mai restrânse în restul teritoriului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, pe spații mici se vor înregistra cantități de apă însemnate (peste 15…25 l/mp). Vor fi condiții de grindină.

Noaptea, cerul va deveni variabil și doar pe alocuri, în primele ore, vor mai fi averse slabe, cu precădere în regiunile sudice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului la munte, îndeosebi în zona înaltă și la viteze mai mici și în nord-est, dar de scurtă durată și asociate ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 și 28 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vest, iar cele minime între 6 și 16 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

La Bucureşti, duminică, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza și seara, când vor fi perioade în care se vor semnala averse slabe și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 11…13 grade. Spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață.

Luni, vremea va fi normală sub aspect termic. Cerul va fi variabil, însă mai ales în a doua parte a zilei, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, local în zona de munte și pe arii mai restrânse în rest, cu precădere în sudul, centrul și estul țării. Vor fi condiții de grindină, iar izolat îndeosebi la munte și în dealurile subcarpatice din sud, cantitățile de apă vor fi însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată asociate averselor. Temperaturile maxime se vor situa între 21 și 29 de grade, iar cele minime între 7 și 17 grade. Dimineața și noaptea, în zonele joase, pe arii restrânse se va semnala ceață.

În Bucureşti, luni, vremea va fi normală termic. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în a doua parte a zilei, când vor fi posibile ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 25…27 degrade, iar cea minimă de 12…15 grade. Dimineața vor fi condiții de ceață.

Citeşte şi Prognoza meteo iunie. Temperaturi sub cele specifice perioadei şi ploi în mare parte din ţară

PROGNOZA METEO. Marţi, în zonele montane, în regiunile sudice şi local şi în centru şi în est, vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice se vor situa în jurul celor normale ale datei; după-amiaza şi seara, vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial şi izolat vor fi condiții de grindină. În restul țării, vremea va fi caldă, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile doar pe arii restrânse. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în Banat, iar cele minime între 8 și 17 grade. Dimineața și noaptea, izolat, mai ales în zonele depresionare, vor fi condiții de ceață.

În Bucureşti, marţi, valorile termice vor fi normale pentru prima decadă a lunii iunie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara când vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 13…15 grade.

PROGNOZA METEO. Miercuri, în regiunile sudice, precum și în cea mai mare parte a zonei montane, valorile termice se vor situa în jurul celor climatologic specifice datei, dar instabilitatea atmosferică se va manifesta în a doua parte a zilei şi seara prin înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi condiții de grindină. În restul țării, vremea va fi caldă, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mai restrânse. Temperaturile maxime se vor situa între 22 și 30 de grade, iar cele minime între 8 și 18 grade.

Şi la Bucureşti, miercuri, vremea va fi normală termic pentru această perioadă din an, dar şi uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în a doua parte a zilei când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului va fi relativ ridicată. Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade, după cum transmite ANM.

Citeşte şi Vremea nefavorabilă face dezastru în țară! Inundații uriașe în Argeș, tornade în Tulcea și Buzău VIDEO

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri