Cu excepția regiunilor sudice, unde cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, regimul pluviometric va fi deficitar, mai ales în regiunile vestice și zonele montane aferente.
Săptămâna 21.12.2020 – 28.12.2020. Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.
Săptămâna 28.12.2020 – 04.01.2021. Temperaturile medii ale aerului se vor situa ușor peste cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.
Săptămâna 04.01.2021 – 11.01.2021. Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.
Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă se va situa în jurul celui normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Vremea va fi în general închisă, dar caldă pentru această dată în cea mai mare parte a țării, chiar deosebit de caldă în sud.
VINERI vremea va fi în general închisă, dar caldă pentru această dată în cea mai mare parte a țării, chiar deosebit de caldă, local, în regiunile sudice. Va ploua, temporar, mai ales ziua, în centrul, nordul și estul teritoriului, local în sud și izolat în rest.
La munte și, trecător, în nordul Moldovei și estul Transilvaniei, precipitațiile vor fi mixte, iar la altitudini de peste 1700 m va ninge și se va depune strat de zăpadă mai consistent. Pe alocuri se va semnala polei. Local, cu precădere în zonele de deal și de munte, precipitațiile vor fi mai însemnate cantitativ.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în regiunile estice și pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 3 și 11 grade, iar cele minime se vor situa între -2 și 8 grade. Dimineața și noaptea, în zonele joase de relief, pe alocuri va fi ceață.
În București. Vremea va fi caldă pentru această dată, dar se va menține în general închisă. Temporar, mai ales la începutul zilei, va ploua slab. Vântul, în general slab ziua, va deveni moderat spre sfârșitul intervalului.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 2…3 grade. Noaptea vor fi condiții de ceață.