PROGNOZA METEO pe trei zile. Vremea se menţine rece, însă în weekend apare soarele

Vremea se răceşte în aproape toată ţara. Norii vor împărţi cerul cu soarele şi sunt şanse de ploaie în aproape toate regiunile. Sâmbătă, vremea se ameliorează ca aspect, soarele domina cerul, nici vorbă de ploaie, în schimb temperaturile mai scad uşor în nordul, centrul şi estul ţării.
Iulian Tudor
16 oct. 2013, 15:07
PROGNOZA METEO pe trei zile. Vremea se menţine rece, însă în weekend apare soarele

Joi, vremea se răceşte şi în regiunile extracarpatice, iar temperaturile la nivelul întregii ţări vor fi uşor mai scăzute decât cele normale în această perioadă. Vorbim despre maxime ce vor porni de la 12 grade în nordul Moldovei, până la 18 grade în nord-vest şi centru. Ploile vor continua în sudul, sud-estul şi, local, în centrul ţării, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 20-25 de l/mp. În celelalte regiuni sunt şanse să se vadă şi câteva raze de soare şi numai pe alocuri plouă slab. Mai sunt posibile şi joi precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali. Nici vântul nu se domoleşte, acesta va fi mai nervos în jumătatea de est a ţării şi izolat în rest, iar la munte va fi tare.

Vremea se răceste uşor, joi, şi în Bucureşti. Meteorologii nu contrează pe mai mult de 17 grade în orele amiezii, în condiţiile în care cerul este înnorat, continuă să plouă, iar vântul îşi face şi el simţită prezenţa accentuând senzaţia de rece.

CITEŞTE ŞI: Atenţionare COD GALBEN de ploi abundente şi vânt puternic, pentru jumătate din ţară

Vineri, norii vor împărţi cerul cu soarele şi mai sunt câteva ploi slabe ce îşi fac aparitia local în jumătatea de nord a ţării şi numai izolat în celelate zone. Totodată, la munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va fi puternic. De altfel, rafale de vânt vor fi şi în sudul, estul şi centrul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 grade în nord-vest şi centru şi 20 de grade în sud.

După un început de zi cu cer mai înnorat, în Bucureşti, soarele preia controlul asupra cerului şi ridică mercurul în termometre spre valori normale pentru data din calendar, respectiv 19-20 de grade. Vântul îşi mai face simţită prezenţa din când în când.

Sâmbătă, vremea se ameliorează ca aspect, soarele domina cerul, nici vorbă de ploaie, în schimb temperaturile mai scad uşor în nordul, centrul şi estul ţării, iar vântul rămâne mai alert în Moldova, Dobrogea şi la munte.  Dimineaţa, în zonele joase se formeză ceaţă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 grade în nordul Moldovei şi 21 de grade în sudul Olteniei.

La Bucureşti, prima zi a sfârşitului de săptămână vine cu vreme frumoasă, cu soare din belşug şi vânt liniştit. Temperatura maximă va fi de 18-19 grade, valori normale de altfel pentru această perioadă a anului.

Duminică, după o dimineaţă destul de rece, cu temperaturi de la numai -7 grade în depresiuni, până la 9 grade în Dealurile de Vest, spre amiază vremea se încălzeste uşor în cea mai mare parte a ţării, pe fondul soarelui generos şi ajungem să vorbim despre temperaturi maxime cuprinse între 14 şi 22 de grade. Temperaturile continuă să crească şi în primele zile ale săptămânii viitoare, când termometrele mai câştigă 2-3 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în regiunile nord-vestice şi la munte, iar dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă în zonele joase relief, cu precădere în sud şi est.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Secretul gospodinelor din Moldova pentru ouă de Paște frumos colorate. Ai nevoie doar de aceste plante banale
Capital.ro
UE a blocat România. Ordinul a venit chiar înainte de Paște. Nu se mai trece granița până la 30 septembrie
Playtech.ro
Cum să nu iei amendă de 1600 de lei când parchezi lângă trecerea de pietoni. Distanța legală pentru evitarea sancțiunilor
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Zuckerberg reinventează Facebook-ul: Are o idee nebunească
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Tudor Duma, dealerul lui Vlad Pascu, a fost reținut după moartea prietenului său Rareș. Ce acuzații îi sunt aduse
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Rusia, posibila amenintare pentru Romania: „Ultima vara de pace nu mai este complet ireala”
MediaFlux
EXCLUSIV PAPARAZZI Gigi Becali și-a lăsat barbă și acum călugării îl urmează peste tot! Recent i-a dus pe toți la stână în Rolls-Royce: Hai la oi VIDEO și FOTO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți