PROGNOZA METEO. Marţi, valorile termice se vor situa peste mediile multianuale, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra între 0 grade, izolat în Transilvania si 9…10 grade în Oltenia si Muntenia. Cerul va fi mai mult noros în vest, centru şi nord, iar în rest înnorările vor fi temporare. La munte va ninge, local în cursul zilei, dar pe arii extinse şi izolat însemnat cantitativ spre seară şi noaptea, iar vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari pe creste, unde va depăşi la rafală 70…80 km/h spulberând şi viscolind zăpada. Precipitatii în general slabe, mixte ziua si predominant sub formă de ninsoare noaptea se vor semnala în Maramureş, Transilvania şi Crişana şi local în Banat şi în jumătatea de nord a Moldovei, iar în regiunile sud-estice, cu precădere în prima parte a zilei, vor fi mai ales ploi. Izolat vor mai fi conditii de polei. Vântul se va intensifica şi în zonele mai joase de relief, temporar cu peste 50…55 km/h în sud-vestul, centrul şi nord-estul teritoriului. În prima parte a zilei, pe arii restrânse, îndeosebi în sud, va mai fi ceaţă.
VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Marţi, cerul va fi temporar noros și trecător, îndeosebi în prima parte a zilei, vor fi condiţii de ploaie slabă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului va fi mai ridicată decât în mod obişnuit la această dată, astfel încât maxima se va situa în jurul valorii de 7 grade.
PROGNOZA METEO. Miercuri, vremea se va răci. Cerul va fi mai mult noros şi va ninge, pe arii extinse în zonele de munte şi local în nordul, centrul şi estul teritoriului. În celelalte regiuni înnorările vor fi temporare, iar precipitaţiile, predominant sub formă de ninsoare, se vor semnala pe arii mai restrânse. Vântul va continua să prezinte intensificări la munte, unde va fi viscol, dar local si în zonele mai joase de relief, astfel încât ninsoarea va fi spulberată. Temperaturile maxime se vor încadra între -3…-2 grade în depresiuni si 5…6 grade în sud şi sud-vest.
VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Miercuri, vremea se va răci usor. Cerul va avea înnorări si trecător vor fi precipitatii slabe, mixte ziua şi sub formă de ninsoare noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade.
PROGNOZA METEO. Joi, vremea va continua să se răcească, astfel că, în cea mai mare parte a ţării, valorile termice vor fi mai coborâte decât mediile climatologice specifice sfârşitului de an, iar noaptea va fi ger în Transilvania, Maramureş şi izolat în Banat, Crişana şi nordul Olteniei. Cerul va fi variabil, mai mult noros în jumătatea de est a ţării şi la munte, unde temporar va ninge. Vântul va continua să prezinte intensificări la munte, în Moldova, Bărăgan, Dobrogea, dar pe arii restrânse şi în celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 grade in estul Transilvaniei si 5 grade in regiunile sudice. Noaptea, în vestul şi centrul ţării, izolat, vor fi condiţii de ceaţă asociată cu chiciură.
VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Joi, vremea va continua să se răcească. Cerul va fi temporar noros şi vor fi condiţii să ningă slab. Vântul va sufla în general moderat ziua, apoi va slăbi treptat în intensitate. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade.
Citeşte şi: PROGNOZA METEO pe două săptămâni. Cum va fi vremea de Revelion