PROGNOZA METEO. În prima lună din 2016, valorile termice se vor situa, în general, în apropierea mediilor climatologice (de—2,1 grade Celsius) în centrul, nordul și local în vestul țării. În rest, valorile de temperatură pot fi peste norme. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Transilvaniei și Moldovei, între—6 și—7 grade Celsius, iar cele mai ridicate în Dobrogea, între—1 și 2 grade Celsius.
În privința precipitațiilor, prognoza ANM relevă că acestea vor fi, în ianuarie, apropiate de mediile multianuale în estul, sud-estul și sudul țării, iar în restul regiunilor vor avea o tendință de excedent. Cele mai mari cantități de precipitații se vor consemna în Maramureș (până la 74 l/mp), Oltenia (57 l/mp), Banat și Crișana (câte 54 l/mp).
VEZI ŞI PROGNOZA METEO pe trei zile. Vremea se răceşte accentuat şi apar ninsorile
Potrivit prognozei de specialitate, în februarie, temperatura medie lunară a aerului se va situa, în general, în limite apropiate de mediile climatologice, cu excepția sud-estului, sudului și, local, vestului țării, unde valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale. Media multianuală a lunii februarie se situează la—1 grad Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între—5 și 0 grade Celsius în Transilvania și Moldova, între—6 și—1 grad Celsius în Moldova, respectiv între—2 și 0 grade Celsius în Muntenia și între 0 și 2 grade Celsius, în Banat și Dobrogea.
Pe de altă parte, cantitățile lunare de precipitații vor prezenta, în general, o tendință spre excedent, mai puțin în estul, sud-estul și local sudul țării, unde acestea vor fi apropiate de mediile multianuale, de 31,6 l/mp. Zonele Banatului, Crișanei, Maramureșului și Olteniei vor prezenta cantități de precipitații de peste 50 l/mp.
Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%.