PROGNOZA METEO SAMBATA. Cerul va fi variabil în vestul, nord-vestul şi nordul ţării, iar în celelalte regiuni, va prezenta înnorări şi va ploua. Ploile, îndeosebi cu caracter de aversă, în general slabe cantitativ, însoţite şi de descărcări electrice, vor fi mai frecvente în a doua parte a zilei şi seara, pe arii mai extinse în Oltenia, jumătatea de sud a Banatului şi în cea de vest a Munteniei, zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, centrul şi sudul Moldovei.
Punctiform, vor mai fi posibile căderi de grindină. Odata cu lasarea noptii ploile se vor restrnge treptat si pana dimineata vor inceta. Vântul va sufla slab până la moderat cu intensificări de scurtă durată, în timpul ploilor. Din punct de vedere termic, vremea va fi apropiată de normalul perioadei. Temperaturile maxime vor avea valori de la 17 grade în Subcarpaţii Getici, până în jurul a 25 de grade în Câmpia de Vest.
PROGNOZA METEO BUCUREŞTI. Cerul va avea înnorări temporare, iar în cursul zilei, trecător vor fi averse slabe, posibil şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă de 10…12 grade.
PROGNOZA METEO DUMINICĂ. Vremea va fi în general frumoasă, deşi vor mai fi
înnorări, averse şi descărcări electrice, dar numai izolat, îndeosebi după amiaza şi seara, mai ales la munte. Vântul va sufla slab și moderat. Valorile termice se vor menține apropiate de cele normale, specifice perioadei. Maximele, în mare parte din ţară, mai ridicate decât cele din ziua precedentă, vor fi cuprinse între 20 și 27 de grade.
PROGNOAZA METEO BUCUREŞTI. Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil cu unele înnorări în primele ore ale zilei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade.
PROGNOZA METEO LUNI. Regimul termic va continua să crească, astfel încât, vremea va deveni mai caldă decât în mod obișnuit la această dată. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 și 29 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări, averse slabe și trecător descărcări electrice, izolat în zona de munte, în estul și nord-estul țării, iar vântul va sufla slab până la moderat.
PROGNOZA METEO BUCUREŞTI. Vremea va fi ușor mai caldă decât în mod normal. Cerul va fi aproape lipsit de nori, iar vântul linistit. O adevarata zi frumoasa de vara, cu 26…27 de grade in termometre dupa-amiaza.
TENDINTA
Incepand de marti, valorile termice diurne vor marca o scădere în mare partea din tară, iar furtunile cuprind toate regiunile si se vor cumula cantități de apă însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 și 27 de grade. Scaderea temperaturilor va dfi de scurta durata pentru ca in a doua parte a saptamanii acestea incep din nou sa creasca.