PROGNOZA METEO MIERCURI Vremea va fi deosebit de caldă în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 grade in nordul litoralului și 19 grade în sud-vestul Transilvaniei, iar cele minime se vor situa, în general, între 0 și 6 grade. Cerul va fi temporar noros. Va ploua slab, mai ales în cursul zilei, în Banat, local în Oltenia și izolat în celelalte regiuni. La munte, la altitudini mari, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță sau ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în regiunile sudice și sud-estice și pe arii restrânse, trecător, în celelalte zone. Dimineața și noaptea, în zonele joase, local va fi ceață.
PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Vremea se va menține deosebit de caldă. Cerul, temporar noros în cursul zilei, când și vântul va avea unele intensificări, apoi cerul se va degaja. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar minima va fi de 5…6 grade.
PROGNOZA METEO JOI Vremea se va menține caldă în cea mai mare parte a țării, deși valorile termice vor marca o scădere față de ziua precedentă. Maximele se vor incadra asadar in general intre 8 grade in nordul litoralului si 18 grade in sud-vestul Transilvaniei, iar minimele intre 0 si 6 grade. Vor fi înnorări și va ploua local în vestul, nord-vestul și sudul țării și izolat în rest. În zona montană precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Dimineața și noaptea, în zonele joase, pe arii restrânse se va semnala ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Muntenia și Dobrogea.
PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Desi temperatura va scadea usor, vremea ramane calda, cu maxime in jur de 15 grade. Minima va fi de 4..6 grade. Cerul va avea înnorări, mai accentuate spre seară și noaptea, când trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat.
PROGNOZA METEO VINERI Vremea va fi în general închisă. Va ploua, ziua în majoritatea regiunilor, iar noaptea mai ales în centru, in est și in sud-est. În zona montană, vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări în regiunile vestice, sud-vestice și sud-estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 grade in estul Transilvaniei și 12 grade in Oltenia, in Dobrogea, poate si prin Banat, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 0 și 6 grade.
PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Vremea va fi în general închisă și temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, în scădere față de ziua precedentă, se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de 5…6 grade.
PROGNOZA METEO SAMBATA Vremea va fi normală din punct de vedere termic. Cerul va avea înnorări temporare și va mai ploua, îndeosebi ziua, local în estul, sud-estul și centrul țării și izolat în rest, iar în zona montană precipitațiile vor fi mixte. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, în special în prima parte a intervalului. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 13 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 și 6 grade, mai coborâte în depresiuni.
PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Cerul va avea înnorări și temporar va ploua, mai ales ziua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 10…12 grade, iar minima de 2…4 grade.
PROGNOZA METEO DE DUMINICA PANA MARTI Valorile termice se vor menține apropiate de mediile multianuale ale perioadei iar sansele de precipitatii sunt destul de matri, dar cantitatile vor fi destul de reduse.