PROGNOZA METEO. Tabloul meteo se schimbă: Vremea de iarna revine

PROGNOZA METEO. Meteorologii anunţă o schimbare a vremii, care devine închisă şi se răceşte. La munte îşi vor face apariţia chiar precipitaţii sub formă de ninsori.
Romania TV
22 ian. 2015, 14:33
PROGNOZA METEO. Tabloul meteo se schimbă: Vremea de iarna revine

PROGNOZA METEO. Vineri, vremea va fi în general închisă, dar şi mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă. Plouă pe arii extinse în Banat şi în Oltenia, dar ploi vor fi şi în Crişana şi în Maramureş, iar seara acestea se extind local în Muntenia, apoi, mai puţine însă şi  în Transilvania. La munte, în masivele înalte din Carpaţii Meridionali şi din Munţii Banatului  vor fi precipitaţii mixte, apoi ninsori. În sud şi în sud-est, mai ales în prima parte a zilei, va mai fi ceaţă, izolat asociată cu burniţă. Vântul suflă mai tare la munte, dar e tot mai alert şi în sud şi pe arii mai restrânse şi în celelalte zone. Maximele se vor situa între 4 grade în nordul Moldovei şi 14 grade în Lunca Dunării.

VREMEA IN BUCURESTI. Vineri este o vreme mai degrabă de toamnă, nu de iarnă. Ziua începe cu ceaţă şi nori joşi, dar spre seară aşteptăm să plouă, iar vântul devine mai agitat. E  cald însă pentru data din calendar, meteorologii anunţă maxime de 10… poate chiar 11 grade.

Citeşte şi NINSORILE SE ÎNTORC în weekend

PROGNOZA METEO. Sâmbătă, norii acoperă întreaga zi şi cad precipitaţii pe arii extinse. Ziua sunt ploi, dar seară şi în noaptea de sâmbătă spre duminică ploile se transformă treptat în lapoviţă şi ninsoare în regiunile intracarpatice, precum şi în nordul Moldovei. La munte cad precipitaţii mixt, apoi sunt mai ales ninsori. În Banat, în Olteni, dar şi la munte, mai ales in masivele din sud si sud-vest se aduna izalat peste 20 l de apa pe mp. Vantul are intensificari in sud si in centru dar mai ales munte. Desi temperaturile scad, vremea caldă încă pentru această dată, cu maxime de la 1 grad în nordul Moldovei până la 11 grade în Dobrogea.

VREMEA IN BUCURESTI. Sâmbătă, vremea este închisă, plouă temporar, vântul e ceva mai alert, iar maximele sunt în jur de 7 grade.

PROGNOZA METEO. Duminică, vremea rămâne închisă şi chiar se mai răceşte puţin. Pe arii relativ extinse cad precipitaţii în toate regiunile. Peste zi acestea sunt mixte în vest, în nord şi în centru şi mai ales ninsori noaptea, în timp ce în celelalte regiuni predomină ploile. Vor fi izolat condiţii de formare a poleiului, iar în sud-est se pot aduna în jur de 10 l/mp. La munte ninge, iar vântul e mai alert în sudul Olteniei şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între minus 1 grad în vest şi cel mult 9 grade în estul Dobrogei.

VREMEA IN BUCURESTI. Duminică nu sunt şanse să vedem soarele. Trecător, mai cad precipitaţii slabe, mai ales ploi, iar temperaturile continuă să scadă uşor, astfel încât maximele vor fi în jur de 5 grade.

PROGNOZA METEO. Sâptămâna viitoare debutează tot cu vreme în general închisă, dar şi cu un regim termic mai apropiat de cel normal în cea mai mare parte a ţării. Mai ninge, în general slab, la munte si local în regiunile nordice, vestice şi centrale, în timp ce în nord-est cad precipitaţii mixte, în rest vor fi mai ales ploi. Vor fi condiţii de polei, iar vântul suflă mai turbulent în est, în sud-est şi la munte. Maximele vor fi între minus 2 şi 6 grade. De marţi până aproape de finalul săptămânii viitoare temperaturile vor fi apropiate de cele normale în ultima decadă a lunii ianuarie. Trecător, ninge la munte, la începutul intervalului în sud-est cad precipitaţii mixte, dar de joi ninsorile revin în vest, în nord-vest şi în centru.

DailyBusiness
Salarii regale la Aeroportul Mihail Kogălniceanu. Ce venituri au liderii în plină austeritate
Spynews
Cum prepari cea mai bună ruladă cu mere cu blat turnat. Un desert plin de savoare, super-ușor de făcut acasă
Bzi.ro
Situație halucinantă în cazul Caracal! Părinții Alexandrei Măceșanu cer eliberarea lui Gheorghe Dincă! Ce vor în schimb
Fanatik.ro
Singura băutură pe care medicii o recomandă pentru inimă și creier. Conține o substanță care îmbunătățește funcțiile organismului
Capital.ro
Doliu imens în PSD. O tragedie cum România nu a mai trăit: Nu există cuvinte să aline suferința
Playtech.ro
Traian Băsescu e la pământ! Fiica riscă închisoarea, este ştirea momentului în România. Prima reacţie...
DailyBusiness
Produsul iubit din comunism revine în magazine! Prețul mic va câștiga inimile tuturor românilor
Adevarul
„Hectolitrii de vodcă și-au făcut efectul”. Dmitri Medvedev a fost ironizat în Cehia, după ce a atacat o senatoare de la Praga
wowbiz.ro
Ce spune Muzeul Național de Istorie a României, despre Coiful de la Agighiol, expus lângă flăcările care au mistuit Los Angeles în luna ianuarie! Avem lista tuturor locurilor din lume unde se află în prezent obiecte din Tezaurul României!
Spynews
Bianca Mitroi și Robert Braia de la Insula iubirii s-au împăcat? Cum au fost surprinși în aceeași locație / FOTO
Spynews
Actriţă celebră, moartă din cauza gripei. Avea 48 de ani și era mama a doi copii / FOTO
Evz.ro
Scandal cu David Popovici. Bunicul campionului, vorbe grele
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Când vor fi livrate pensiile pentru luna februarie. Poștașii vor distribui banii cu întârziere
Cancan.ro
Prima reacție a lui Lucian Gubernea, bărbatul care a vrut să-i dea foc mașinii lui David Popovici. De la ce a pornit conflictul, de fapt
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu a înfuriat acum toată planeta. A anunțat public în fața tuturor: Nu recunosc!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
El e tânărul care a murit electrocutat acasă, când făcea grătar! Tiberiu avea doar 22 de ani: "Era voinicuț, era ascultător"
substantial.ro
Șoferii din Buzău, în pericol din cauza persoanelor care dislocă roci de pe versanți
MediaFlux
Se TERMINĂ RĂZBOIUL în UCRAINA! Omul lui TRUMP a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Corabia Șoșoacăi în prag de naufragiu politic: sfeștania nu a folosit la nimic