PROGNOZA METEO SAMBATA
ÎN ȚARĂ
Vremea va fi călduroasă, caniculară pe arii relativ extinse în regiunile extracarpatice. Indicele temperatură- umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități, în sudul și estul țării, precum și în Câmpia de Vest. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după orele prânzului în zonele de deal și de munte, iar cu o probabilitate destul de ridicată și în sud-vest unde pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice și posibil
grindină. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în prima parte a intervalului în jumătatea de sud-est a țării, unde la rafală se vor înregistra viteze în jurul a 55 km/h. Temperaturile maxime se vor situa între 28 și 38 de grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în sudul exterm al teritoriului, iar cele minime între 13 și 24 de grade.
BUCUREȘTI
Vremea va fi în continuare caniculară după orele amiezii, când se vor înregistra în jur de 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, iar în prima parte a intervalului, temporar vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 50…55 km/h. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 21 de grade.
PROGNOZA METEO DUMINICA
ÎN ȚARĂ
Vremea se va menține călduroasă în majoritatea regiunilor, caniculară pe arii restrânse, din orele amiezii, în cele sudice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate din a doua parte a zilei în zonele montane și submontane, în sud-vest, iar cu o probabilitate destul de ridicată și în nord-estul țării, unde pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice și posibil grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar izolat se pot înregistra cantități de apă mai
însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare ziua, local în est și sud-est, dar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 35 de grade, iar cele minime între 10 grade în estul Transilvaniei și 24 de grade pe litoral. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități, pe suprafețe mici, în regiunile vestice și sud-vestice
BUCUREȘTI
Vremea se va menține călduroasă, caniculară după-amiaza, deși temperatura aerului va marca o scădere față de intervalul precedent. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări ziua. Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade, iar cea minimă de 19…21 de grade.
PROGNOZA METEO LUNI
ÎN ȚARĂ
Vremea se va menține călduroasă în majoritatea regiunilor, izolat caniculară din orele amiezii în cele sudice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate din a doua parte a zilei când vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, local la deal și la munte și pe arii mai restrânse în restul țării, cu o probabilitate mai mare de apariție în nord, nord-est și centru. Ploile vor avea și caracter torențial, iar izolat cantitățile
de apă vor fi mai însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 27 și 34 de grade, iar cele minime între 11…12 grade în estul Transilvaniei și 23 de grade în nordul litoralului.
BUCUREȘTI
Vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară după-amiaza. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade, iar cea minimă de 19…20 de grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.
PROGNOZA METEO MARTI
ÎN ȚARĂ
Valorile termice vor continua să caracterizeze o vreme călduroasă în majoritatea regiunilor, izolat caniculară din orele amiezii în cele sudice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate din a doua parte a zilei când la deal și la munte și pe arii mai restrânse în restul teritoriului, cu o probabilitate mai mare de apariție în nord și centru vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de
apă izolat pot fi mai însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 27 și 34 de grade, iar cele minime între 13 și 23 de grade, ușor mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei.
BUCUREȘTI
Vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară după-amiaza când se vor înregistra 34…35 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 20…22 de grade.