PROGNOZA METEO MIERCURI. Vremea călduroasă va persista şi miercuri. Valorile termice vor fi în creştere în toată ţara, astfel încât canicula şi disconfortul termic vor cuprinde regiunile din vestul și sud-vestul ţării, zone unde indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 de grade pe litoral și 37 de grade in Campia de Vest. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa, însă cu înnorări după-amiaza în zona Carpaţilor Occidentali și nordul Carpaților Orientali, unde, pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată. Seara, dar mai ales în cursul nopții, în vestul și nord-vestul țării vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice, respectiv înnorări, temporar accentuate, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse averse.
VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Vremea va fi călduroasă, posibil caniculară după amiază, când disconfortul termic se va accentua. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat.
PROGNOZA METEO JOI. Valorile termice diurne vor marca o scădere față de cele din ziua precedentă în vestul și nord-vestul țării, iar în restul teritoriului se vor menține ridicate și canicula se va extinde. Disconfortul termic se va accentua, astfel că indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități pe areale din ce în ce mai mari. Temperaturile maxime vor fi de la 27 de grade pe litoral până în jurul a 38 de grade în Lunca Dunării, Din a doua parte a zilei instabilitatea atmosferică se va accentua în regiunile intracarpatice și la munte, unde vor fi înnorări temporare, local averse și cu caracter torențial, descărcări electrice și intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie. Pe arii restrânse, cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și va cădea grindină.
VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic accentuat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla în general slab.
PROGNOZA METEO VINERI. În sud-estul țării, canicula va persista și disconfortul termic va fi accentuat. În restul teritoriului, regimul termic va marca o scădere, semnificativă, față de cel din ziua precedentă, în interiorul arcului carpatic și zonele montane. Ca aspect, vremea va în general instabilă și se va manifesta prin înnorări accentuate, averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice și intensificări ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie. Local, cantitățile de apă vor fi însemnate și va cădea grindină. Astfel de fenomene, vor fi pe arii mai extinse, cu precădere seara și noaptea, în Banat, Crișana, Maramures, Transilvania, Oltenia și la munte și pe spații mai restrânse, îndeosebi după amiază în Muntenia și Moldova. Temperaturile maxime se vor încadra între 22…23 de grade în Dealurile de Vest și 36…37 de grade în zona de câmpie a Munteniei, sudul Moldovei și partea continentală a Dobrogei.
VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Vremea va fi în continuare caniculară, iar disconfortul termic se va menține accentuat. Temperatura maximă va fi de 36…37 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate ziua, când, îndeosebi după-amiază vor fi condiții de averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, posibil chiar cu aspect de vijelie.
Sâmbătă se accentuează instabilitatea atmosferică, iar fenomenele ce vor avea loc vor fi destul de violente, în special în jumătatea de vest a țării, pentru ca in zilele urmatoare acestea sa se extinda in toate regiunile. În aceste conditii, temperaturile scad si in partea de sud-est, unde sambata vremea rămâne călduroasă si chiar caniculară, cu maxime ce vor atinge 36 de grade
in sudul Munteniei plecand de la numai 20…21 de grade în Câmpia de Vest.