PROGNOZA METEO: Vreme răcoroasă, cu ploi şi furtuni până la sfârşitul săptămânii

PROGNOZA METEO. Instabilitatea atmosferică va pune stăpânire pe întreaga ţară, iar ploile şi furtunile vor face ca temperaturile resimţite să fie mult mai scăzute decât cele prognozate pentru următoarele zile.
Romania TV
26 iun. 2018, 15:31
PROGNOZA METEO: Vreme răcoroasă, cu ploi şi furtuni până la sfârşitul săptămânii

PROGNOZA METEO LA NOAPTE. Înnorările se vor accentua treptat în toate regiunile, iar mai ales în a doua parte a nopţii, vor fi averse în jumătatea de sud şi pe arii mai restrânse în rest. Îndeosebi în sud-estul ţării, ploile vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibil grindină. În Dobrogea, Muntenia, Oltenia, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Carpaţilor de Curbură, ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel în intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 9 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 20…21 de grade pe litoral.

VREMEA IN BUCUREŞTI. Înnorările se vor accentua şi mai ales în a doua parte a nopţii vor fi averse posibil însoţite şi de descărcări electrice. Cantităţile de apă vor atinge 10…15 l/mp şi izolat se pot cumula peste 20…25 l/mp. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura minimă va fi de 15…16 grade.

PROGNOZA METEO MIERCURI. Vremea va fi instabilă, iar în cea mai mare parte a ţării, va fi rece pentru sfârşitul lunii iunie. Vor fi averse în toate regiunile, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul şi estul Transilvaniei cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi izolat 40…50 l/mp. În zona Carpaţilor de Curbură, local în Carpaţii Meridionali, precum şi în nordul şi nord-estul Munteniei va ploua abundent şi se vor acumula cantităţi de apă de 40…50 l/mp şi pe arii restrânse 60…70 l/mp. Îndeosebi în estul şi sud-estul ţării aversele vor avea şi caracter torenţial, se vor semnala descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină. Intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, cu viteze mai mari pe crestele montane, unde viteza la rafală trecător 65…70 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 şi 24 de grade, uşor mai ridicate, spre 26 de grade, în Dobrogea, iar cele minime se vor situa între 12 şi 21 de grade.

VREMEA IN BUCUREŞTI. Vremea va fi instabilă şi răcoroasă. Temporar va ploua însemnat cantitativ şi se vor acumula cantităţi de apă, în general de 15…25 l/mp şi izolat posibil peste 30…35 l/mp. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă şi mai ales în prima parte a zilei vor fi însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 16…17 grade.

PROGNOZA METEO JOI. Vremea se va menţine instabilă, iar valorile termice mai ridicate decât în intervalul precedent, se vor menţine în cea mai mare parte a ţării, sub mediile multianuale. Înnorările vor fi temporar accentuate şi vor fi averse, însoţite de descărcări electrice, pe arii extinse în sudul, estul şi centrul ţării şi local în rest. În regiunile extracarpatice, precum şi în zonele de munte cantităţile de apă vor depăşi local 25…30 şi izolat 40…50 l/mp. Izolat, va cădea grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în zona montană înaltă şi în sud-est, dar şi de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 29 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 şi 21 grade.

VREMEA IN BUCUREŞTI. Vremea se va menţine instabilă şi răcoroasă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse, însemnate cantitativ, şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări în cursul zilei. Temperatura maximă, mai ridicată decât în intervalul precedent, va fi de 24…25 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 16 grade.

PROGNOZA METEO VINERI. Instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată în cea mai mare parte a ţării. Cerul va prezenta înnorări şi se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice, pe arii extinse în regiunile estice, sud-estice şi centrale şi local în rest. Probabilitatea pentru cantităţi de apă mai însemnate va fi mai ridicată îndeosebi pentru Moldova, precum şi zonele de munte. Izolat, vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 28 de grade, iar cele minime între 13 şi 20 de grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral.

VREMEA IN BUCUREŞTI. Vremea se va menţine în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse însoţite de descărcări electrice şi posibil intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 16…17 grade.

PROGNOZA METEO SAMBATA. Vremea va fi în continuare în general instabilă. În jumătatea de est a ţării şi în zona montană vor fi înnorări accentuate, averse şi descărcări electrice. Izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. În restul teritoriului, cerul va avea înnorări temporare şi manifestări ale instabilităţii atmosferice se vor semnala pe arii mai restrânse după-amiaza şi seara. Vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu precădere în cursul zilei. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 31 de grade, iar cele minime între 8…9 grade în zonele depresionare şi 18…19 grade pe litoral.

PROGNOZA METEO DUMINICA – MARTI. Vremea va fi în general frumoasă în primele două zile ale intervalului, iar în ultima zi, instabilitatea atmosferică se va accentua, îndeosebi în zonele de munte şi în nord-vestul teritoriului. Din punct de vedere termic, prima zi va fi răcoroasă, apoi se va încălzi.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
David Popovici, între credință și îndoială. Ce i-a răspuns unui copil care l-a întrebat despre Dumnezeu. Ce spune părintele Necula despre Creator
Capital.ro
Ce să NU faci de Înviere și prima zi de Paște. Interdicție pentru credincioșii din România
Playtech.ro
Pensionarii vizați de noile modificări legislative. Situații în care vor fi obligați să returneze pensiile încasate
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Clarvăzătoarea supranumită „Baba Vanga a Japoniei” face o profeție înfiorătoare. Un dezastru urmează să lovească lumea în curând
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! Un mare actor, prieten drag lui, a murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Un desert uitat, din copilărie. Prăjitura care seducea
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
E zi de doliu. Iubita actriță ne-a părăsit. A fost cea mai strălucitoare stea pe scenă și la TV
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Rânduiala Ceasurilor Sfintelor Paști. Rugăciunea prin care toți credincioșii care o citesc de Paște au parte de minuni în viața lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pacea în Ucraina, viziunea suveraniștilor români: cum ar încheia războiul niște muhaiele cu tricolor la gât