VINERI
Vremea va fi în general frumoasă și se va încălzi față de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile nordice, estice și parțial în cele centrale, unde izolat și trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Moldova și Dobrogea, precum și în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 in estul Transilvaniei și 20 de grade in vestul Olteniei, iar cele minime între -2 și 9 grade. Izolat, dimineața și noaptea, în zonele joase vor fi condiții de ceață, iar în depresiuni, de brumă.
BUCUREŞTI
Vremea va fi predominant frumoasă și se va încălzi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 16…18 grade, iar cea minimă de 4…6 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.
SÂMBĂTĂ
Valorile termice diurne vor fi mai ridicate în jumătatea de sud-vest a țării, în timp ce în celelalte zone se vor situa în general în jurul celor caracteristice perioadei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a intervalului în regiunile sudice unde izolat va ploua. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane, în Moldova, Muntenia și Dobrogea, iar trecător și la cote mai reduse și în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra, în marea lor majoritate, între 9..10 grade in estul Transilvaniei si pe litoral și 20 de grade in vestul si in nord-vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 și 4 grade, ușor mai ridicate în Dealurile de Vest, dar mai scăzute în estul Transilvaniei până la -8 grade. Noaptea se va produce brumă local în nord, centru, est și sud-est și izolat în rest.
BUCUREŞTI
Valorile termice diurne vor fi ușor mai ridicate decât în mod caracteristic acestei date. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a intervalului când probabilitatea ca trecător să plouă slab va fi mai ridicată. Vântul va sufla moderat cu unele intensificări. Temperatura maximă va fi de 16…18 grade, iar cea minimă de 1…3 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească unde vor fi condiții de brumă.
DUMINICĂ
Vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice diurne se vor situa peste mediile climatologice în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi mai mult senin, cu înnorări spre seară și în cursul nopții în regiunile nordice și nord-estice, unde pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra de la 8…9 grade pe litoral până în jurul valorii de 20 de grade în Banat, iar cele minime se vor situa între -2 și 8 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei. Pe spații mici, spre sfârșitul intervalului, în centrul și sudul teritoriului se va produce brumă.
BUCUREŞTI
Vremea va fi frumoasă și caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 16…17 grade, iar cea minimă de 1…3 grade, posibil mai scăzută la periferia orașului, unde vor fi condiții de brumă.
LUNI
Vremea se va menține caldă în cea mai mare parte a teritoriului. Cerul va fi variabil, cu înnorări și local ploi slabe în vestul, centrul și nordul țării, iar pe crestele montane vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, trecător cu ușoare intensificări în nord-vest și sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 11 și 21 de grade, iar cele minime între -1 și 7 grade.
BUCUREŞTI
Vremea se va menține frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade, iar cea minimă va fi de 2…4 grade. DE MARTI PANA JOI Valorile termice vor fi în scădere și se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice perioadei. Local și temporar vor fi precipitații la începutul intervalului.