PROGNOZA METEO. Zilele sunt călduroase, iar nopţile răcoroase şi ploioase

PROGNOZA METEO. Zilele care urmează vor fi călduroase, cu temperaturi de circa 33 de grade, însă mercurul din termometre va mai scădea în timpul serii, putând fi întâlnite şi ploi sau furtuni.
Filip Stan
19 aug. 2014, 13:54
PROGNOZA METEO. Zilele sunt călduroase, iar nopţile răcoroase şi ploioase

PROGNOZA METEO. Miercuri, încălzirea continuă, vremea devine călduroasă în orele amiezii, când vor fi nu mai puţin de 33 de grade la umbra în Lunca Dunării, pornind de la 26 în Maramureş şi Delta Dunării. Iar norii purtători de averse locale, însoţite de descărcări electrice şi rafale de vânt sunt prezenţi doar peste nord-vestul şi nordul ţării noastre, ca şi la munte. Dar în celelalte regiuni predomină vremea însorită şi abia spre seara şi în noapte următoare apar astfel de fenomene, pe alocuri în Banat, Oltenia, Transilvania şi izolat în Muntenia. Nu lipsesc condiţiile de grindină, după căldură de peste zi.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Miercuri, vremea continuă să se încălzească, va fi călduroasă la amiază, când termometrele vor indica 31…32 de grade la umbră. Căci peste zi nu se arată nori pe cer, soarele străluceşte neumbrit din zori până în seară, şi abia noaptea apar înnorări trecătoare, dar condiţiile de ploaie rămân reduse.

Citeşte şi Cea mai RECE DIMINEAŢĂ din acestă vară. Temperaturi la limita ÎNGHEŢULUI în mai multe zone din România

PROGNOZA METEO. Joi, vremea rămâne călduroasă, chiar caniculară în orele amiezii, cu maxime de la 25 de grade în Maramureş, până la 35 de grade în sudul Munteniei. Însă ca aspect, în mare parte din ţară instabilitatea atmosferică se accentuează, împreună cu tot cortegiul de fenomene asociate: averse torenţiale, tunete, fulgere şi vijelii, iată ce anunţă meteorologii pentru locuitorii din vestul, nord-vestul şi nordul ţării, dar şi pentru zonele montane din ţară. Dar la nivel local astfel de fenomene vor fi prezente şi în centru, în timp ce în sud-est doar izolat plouă peste zi. Vorbim despre ploi ce lasă în urmă, pe alocuri, mai mult de 30…35 l/mp şi va cădea şi grindină.

Pământul cu susu-n jos: Temperaturi de vară, de 30 de grade Celsius în plină IARNĂ, în Chile

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Joi, tot călduroasă va fi vremea la amiază, tremometrele mai câştigă 1…2 grade, 33…34 vor fi la amiază, la un pas de caniculă. Şi această pentru că soarele este prezent pe tot parcursul zilei şi abia după căderea nopţii apar nori ce lasă trecător averse cu tunete, fulgere şi vânt mai agitat.

PROGNOZA METEO. Vineri, vremea se anunţă instabilă şi se răceşte, mai accentuat în regiunile nordice, estice şi centrale. Prin urmare, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi scurte răbufniri ale vântului, posibil chiar vijelii, ziua local în Muntenia, Dobrogea, Transilvania, estul Olteniei, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali şi doar pe alocuri în rest, iar noaptea mai ales în regiunile sudice şi sud-estice. Este posibil să cadă şi grindină, iar izolat cad peste 30 l/mp. În aceste condiţii, în nordul Moldovei mercurul din tremomtre nu trece de 19 grade, şi doar în Lunca Dunării se mai ating 32 de grade la amiază.

Iarnă în plină vară: Se anunţă NINSORI în AUGUST. Nu s-a mai întâmplat în ultimul secol

VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Vineri, vremea devine instabilă, norii se adună tot mai mulţi, îndeosebi după-amiază şi noaptea, când apar averse, posibil torenţiale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Prin urmare, temperatura maximă, în scădere faţă de ziua precedentă, va fi de 29…30 de grade, normale pentru data din calendar.

PROGNOZA METEO. Sâmbătă tot instabilă rămâne vremea, cu averse, tunete, fulgere şi vânt în rafale în sudul, sud-vestul şi centrul ţării, la fel si în zona de munte, local în nord-est şi doar pe alocuri în rest. Vorbim despre ploi torenţiale, ce lasă izolat cantităţi mari de apă, aşa că maximele zilei vor fi mai modeste decât în zilele precedente, de la 22 la 29 de grade la scara întregii ţări. Duminică se păstrează un regim termic asemănător, adică apropiat de normalul perioadei doar în sud şi sud-est, însă mai răcoros în rest şi abia de luni temepraturile încep să crească în toate zonele ţării. Dar de ploi scăpăm abia de marţi încolo, până atunci aversele sunt prezente, mai ales prin nordul, estul şi centrul ţării noastre.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Playtech.ro
Ce diferență este între ambulanță și SMURD. E vorba de...
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
„Le ordonă atacuri fără speranță”. Trupele nord-coreene au suferit pierderi masive pe frontul din Ucraina, anunță Casa Abă
wowbiz.ro
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Spynews
Scandal de proporții la locul de joacă al lui Brigitte Pastramă! Decizia vedetei i-a revoltat pe clienți: ”M-au amenințat că mă distrug”
Spynews
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Evz.ro
Anul începe cu un coșmar pentru șoferi. Îi vor ustura buzunarele
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Ei sunt pensionarii care vor primi în plus 720 de lei la pensie. Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Cancan.ro
Cine a fost de vină în cumplitul accident de pe E85? Constantin, Teodora și Sofia au murit cu zile
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizia pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat. Ce se întâmplă cu alegerile prezidențiale
StirileBZI
Nu se mai dau 1.400 de lei! Banii se taie de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
substantial.ro
Studenții din Serbia protestează în urma prăbușirii unui acoperiș care a dus la moartea a 15 persoane
MediaFlux
NU MAI CRESC PENSIILE! GUVERNUL a DECIS OFICIAL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă