PROGNOZA METEO LUNI: Gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat în cea mai mare parte a ţării. Ziua, mai ales în regiunile vestice, sudice, sud-estice şi centrale, iar noaptea îndeosebi în nord-vestul, centrul şi sudul teritoriului, precum şi în zonele montane, va ploua. Astfel, înnorările vor fi temporar accentuate şi pe arii relativ extinse se vor semnala averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice si intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi pe spaţii mici 45…50 l/mp, cu precădere la munte, dar şi în sud, centru şi nord-vest. Temperaturile maxime vor caracteriza o vreme răcoroasă pentru acestă perioadă şi vor fi cuprinse între 16 grade in nordul Moldovei si 26 de grade in Lunca Dunarii.
VREMEA ÎN BUCURESTI: Pe fondul instabilităţii atmosferice accentuate, valorile termice diurne vor caracteriza o vreme răcoroasă pentru data din calendar. Cerul va avea înnorări temporar accentuate si, mai ales în a doua parte a zilei şi la începutul nopţii, se vor semnala averse, posibil moderate cantitativ şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab si moderat, cu intensificări de scurtă durată ale vântului în timpul ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade.
PROGNOZA METEO MARTI: ÎN ŢARĂ, îndeosebi în cursul zilei, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată în majoritatea regiunilor şi se va manifesta prin înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ extinse averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Noaptea, treptat, intensitatea ploilor va diminua şi se vor restrânge ca arie către est, nord-est. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi punctiform 30…35 l/m, iar izolat va cădea grindină. Deşi valorile termice diurne vor marca o creştere uşoară în cea mai mare parte a ţării, acestea se vor menţine puţin mai scăzute decât mediile multianuale specifice acestei perioade. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 grade in estul Transilvaniei si 26 de grade in Campia de Vest.
VREMEA ÎN BUCURESTI: Valorile termice diurne se vor menţine uşor mai coborâte decât cele normale pentru această dată, iar în cursul zilei se vor mai semnala fenomene specifice instabilităţii atmosferice. Prin urmare, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în prima parte a intervalululi când se vor semnala averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade.
insertie
PROGNOZA METEO MIERCURI: Vremea se va încălzi în toată tara, dar vor mai fi intervale cu instabilitate atmosferică pronuntată. Mai ales după-amiaza si seara vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice si intensificări de scurtă durată ale vântului în regiunile vestice, nord-vestice si centrale, local în est si în sud-est si doar izolat în rest. Punctiform se vor înregistra cantităti importante de apă si vor fi conditii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 de grade in estul Transilvaniei si nordul litoralului si 30 de grade in Campia Romana.
VREMEA ÎN BUCURESTI: Vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară, când vor fi conditii reduse pentru averse si descărcări electrice. Vântul va sufla slab si moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade.
TENDINTA SĂPTĂMÂNII:
JOI – Vremea va deveni călduroasă, mai ales în regiunile vestice si sudice. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 de grade in nordul litoralului si 34 de grade in vest şi în sud. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare după-amiaza în nordul tării si la munte, unde izolat vor fi ploi de scurtă durată si descărcări electrice. Vântul va avea unele intensificări în regiunile vestice, nord-vestice, precum si în zona montană înaltă. În orele diminetilor, cu totul izolat, vor fi conditii de ceată.
VINERI, SAMBATA, DUMINICA – Vremea va fi deosebit de caldă, chiar caniculară după-amiaza local în zonele de câmpie şi podiş. Doar pe arii restrânse vor mai fi averse, descărcări electrice si intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales în vest, în nord-vest, la deal si la munte.