PROGNOZA METEO MIERCURI. Vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit la această dată în sudul și estul țării și apropiată de normalul termic în rest. În regiunile vestice, nordice și centrale înnorările vor persista și în special în prima parte a intervalului va ploua moderat cantitativ în Maramureș și în general slab, local în Crișana, Transilvania și Moldova. La altitudini mari, mai ales în Carpații Orientali vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar ploile vor fi posibile izolat, cu o probabilitate mai mare în zona deluroasă. Vântul va avea intensificări la munte, unde pe creste rafalele vor depăși 70…80 km/h, dar, îndeosebi ziua, local și temporar vor fi intensificări și în zonele mai joase de relief, cu viteze, în general, de 40…50 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 17 grade, iar cele minime între 1 și 8 grade.
BUCUREŞTI Vremea va fi caldă pentru această dată, cu cerul variabil. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări ziua (viteze de 40…50 km/h), dar va fi în general slab, noaptea. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimă va fi de 4…6 grade.
PROGNOZA METEO JOI. Vremea va fi în general frumoasă și se va încălzi, devenind deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin exceptând regiunile nordice și zona montană, unde îndeosebi în primele ore ale zilei vor fi înnorări temporare și pe suprafețe mici, trecător, ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte, în special la altitudini mari și posibil în Crișana și Moldova. Temperaturile maxime se vor situa între 12 și 23 de grade, iar cele minime între 2 și 11 grade, ușor mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei. Cu totul izolat, dimineața și noaptea, va fi ceață.
BUCUREŞTI Vremea va fi frumoasă și se va încălzi, devenind deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 19…20 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul a 6 grade.
PROGNOZA METEO VINERI. Vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obișnuit în a doua decadă a lunii martie. Cerul se va înnora treptat, iar din orele amiezii, va ploua pe arii relativ extinse în nordul, nord-vestul și în centrul țării, iar noaptea mai ales în est. Ploile vor fi și sub formă de aversă și se vor semnala descărcări electrice. La munte la altitudini mari, noaptea, precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar ploile vor fi posibile doar izolat. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări, începând din a doua parte a intervalului, în zona montană, iar pe spații mici și în rest. Valorile termice, față de intervalul anterior, vor fi în scădere ușoară în vest și în nord, iar în sud și sud-est vor crește. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 și 24 de grade, iar cele minime între 1 și 10 grade. Dimineața, în zonele joase, pe arii restrânse va fi ceață.
BUCUREŞTI Vremea va fi în continuare deosebit de caldă, cu valori termice în creștere față de ziua anterioară. Temperatura maximă va fi de 23…24 de grade, iar cea minimă de 9…10 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Dimineața vor fi condiții de ceață.
PROGNOZA METEO SAMBATA. Valorile termice, în scădere față de intervalul precedent în toate zonele țării, se vor situa în continuare peste normele perioadei. În regiunile sudice, cerul se va înnora treptat și, îndeosebi în a doua parte a intervalului, local va ploua. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare și, în primele ore ale zilei, izolat va ploua. La munte, pe arii restrânse va ploua slab, iar îndeosebi la altitudini mari va fi lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări în zona montană, dar pe spații mici și în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 16 grade, iar cele minime între -3 și 8 grade.
BUCUREŞTI Valorile termice vor fi în scădere, dar se vor situa în continuare peste cele normale pentru acestă perioadă. Cerul se va înnora treptat și, mai ales seara și noaptea, va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi 14…15 grade, iar cea minimă de 6…7 grade.