PROGNOZA METEO. Vreme rece şi instabilă la începutul verii. Ploi, vijelii şi grindină până miercuri. De când se încălzeşte

PROGNOZA METEO. Primele zile de vară aduc ploi şi vijelii în toată ţara. De joi, vremea dă semne de revenire. Meteorologii anunţă temperaturi de până la 28 de grade. 
Romania TV
01 iun. 2020, 19:51
PROGNOZA METEO. Vreme rece şi instabilă la începutul verii. Ploi, vijelii şi grindină până miercuri. De când se încălzeşte

PROGNOZA METEO MARTI

Vremea va fi în general instabilă și rece pentru începutul lunii iunie. În centrul, sudul și sud-estul țării cerul va avea înnorări temporar accentuate și mai ales în cursul zilei vor fi perioade în care se vor semnala averse, însoțite de descărcări electrice, iar pe arii restrânse de grindină. În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala local. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și izolat 30…40 l/mp cu o probabilitate mai mare în Muntenia, estul Olteniei și în Dobrogea. La munte, la altitudini mari vor fi precipitații și sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Vântul va prezenta unele intensificări în sud-vestul teritoriului, pe crestele montane, dar și în timpul ploilor, când poate lua aspect de vijelie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 și 22 de grade, iar cele minime între 1 grad în depresiunile din estul Transilvaniei și 11…12 grade pe litoral.

BUCUREȘTI Vremea va fi instabilă și rece pentru începutul lunii iunie. Mai ales în cursul zilei vor fi intervale în care vor fi înnorări accentuate, averse, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și posibil grindină.Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși, în medie, 10…15 l/mp și izolat 20 l/mp. Temperatura maximă va fi in jur de de 17 grade, minimă 6…8 grade.

PROGNOZA METEO MIERCURI

Deși valorile termice vor fi mai ridicate decât în ziua precedentă, în cea mai mare parte a țării vremea se va menține rece pentru această dată. Îmdeosebi în cursul zilei gradul de instabilitate atmosferică va fi ridicat, astfel în nordul, centrul teritoriului și în zonele de deal și de munte și pe arii restrânse în rest vor fi perioade de timp cu înnorări accentuate, averse, trecător însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat se va semnala grindină, iar cantitățile de apă vor depăși 10…15 l/mp. În zona montană înaltă, vor fi averse de măzăriche,lapoviță sau ninsoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 grade în estul Transilvaniei și 24 de grade în vestul Olteniei, iar cele minime între 2 și 13 grade.

BUCUREȘTI Deși valorile termice vor fi mai ridicate decât în ziua precedentă, vremea va fi rece pentru această dată îndeosebi dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara, când probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi ridicată. Vântul va sufla slab și moderat, trecător cu unele intensificări. Temperatura maximă va fi în jur de 22 de grade, iar cea minimă de 8…10 grade.

PROGNOZA METEO JOI

Vremea va continua să se încălzească, astfel că valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru începutul lunii iunie, dar în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, precum şi în zonele montane şi submontane din restul teritoriului, gradul de instabilitate atmosferică va fi ridicat. Astfel, vor fi înnorări temporar accentuate, frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea caracter torenţial, izolat vijelii şi căderi de grindină. Pe alocuri cantităţile de apă vor fi însemnate. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici, în a doua parte a zilei. Vântul va avea intensificări mai susţinute la munte, dar local şi temporar şi în celelalte zone, în special asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 28 de grade, iar cele minime între 6 și 17 grade.

BUCUREȘTI Valorile termice vor continua să crească şi vor deveni normale pentru începutul lunii iunie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în cursul -amiezii când vor fi posibile averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar minimă de 12…14 grade.

PROGNOZA METEO VINERI

Vremea va deveni caldă în toată ţara, local călduroasă în sud şi în est, cu temperaturi maxime ce se vor încadra în general între 21 și 31 de grade. Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi pe spaţii mici averse slabe în zonele montane şi în sud-vest. Începând de seara, nebulozitatea se va accentua în jumătatea de vest a teritoriului, unde va ploua pe arii relativ extinse şi se pot cumula cantităţi de apă mai însemnate. Aversele vor fi însoţite şi de descărcări electrice. În restul teritoriului şi al intervalului, astfel de fenomene vor fi posibile izolat. Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze ce vor depăşi 70…80 km/h, dar local şi temporar şi în celelalte zone, cu precădere în regiunile vestice şi în sud-est. Minimele termice vor fi cuprinse între 8 și 18 grade.

BUCUREȘTI Vremea va deveni călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului în jurul a 30 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în cursul nopţii când va creşte probabilitatea de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 16…18 grade.

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Poliția a reținut primul suspect în cazul crimei de la Bragadiru. Bărbatul este originar din Egipt
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Cum pornești corect mașina când afară temperatura a scăzut sub 0 grade. Mulți șoferi nu știu și fac o mare greșeală
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia finală. Anunț despre turul 2 al alegerilor prezidențiale
Playtech.ro
David Beckham, de nerecunoscut: E horror, nu-și poate mișca fața
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
„Crin Antonescu nu știe unde se află”. Ce spune Cătălin Avramescu, cel mai nou candidat la prezidențiale, despre Ciolacu și Georgescu
wowbiz.ro
Catinca Roman și fiica ei, Călina, concurente la Asia Express 2025! Cele două participă împreuna în sezonul 8
Spynews
Cum va arăta nunta lui Kamara și a Gabriellei Nastas. Cântărețul și-a cerut iubita în căsătorie în noaptea de Revelion
Spynews
Cine este nașa fiicei Iustinei Loghin și a lui Cornel Luchian de la Insula iubirii. Ce relație apropiată este între ei: “Plină de iubire”
Evz.ro
Ce declara mama lui Călin Georgescu după Rebeliunea Legionară. Facsimil
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
kanald.ro
Cum poți beneficia de pensie chiar dacă nu ai muncit niciodată. Cât vei primi în 2025!
Cancan.ro
ANM a modificat prognoza! Se anunță o lună ianuarie atipică în aceste zone din România
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Mama lui Călin Georgescu a fost membră a Mișcării Legionare. S-a aflat totul. Documente bombă
StirileBZI
Fumatul interzis în spațiile public! Unde se va impune restricția în România
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
stirilekanald.ro
După ce poza ei a devenit virală, Maria fost ucisă de ruși la doar 24 de ani. A murit a doua zi după ziua ei de naștere
substantial.ro
Casa fostului comandant SS al lagărului Auschwitz devine centru de combatere a extremismului
MediaFlux
AJUTOR FINANCIAR pentru PENSIONARI! Se dau 3.000 de LEI pe lângă PENSIE într-o singură TRANȘĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Care este cel mai frumos oraș din lume? Se află la câțiva kilometri de România