Programul cotelor de refugiaţi în UE se încheie după 2 ani de controverse

Închiderea acestui program, adoptat în septembrie 2015, în toiul crizei migraţiei, marchează încetarea unei exceptări temporare de la ”sistemul de la Dublin” care prevede că ţara  UE în care soseşte azilantul este cea care-i soluţionează cererea de azil.

În total, aproximativ 29.000 de persoane au fost ”relocalizate” în Uniunea Europeană din Italia şi Grecia, prin aplicarea acestei derogări, pe o perioadă de doi ani, menită să ajute aceste ţări mediteraneene depăşite de afluxul de migranţi care fug din calea războiului sau mizeriei.

 Bilanţul pare slab în comparaţie cu obiectivul iniţial, care prevederea până la 160.000 de locuri, repartizate în funcţie de cote pe ţări, şi în contextul în care aproximativ 1,5 milioane de migranţi au ajuns pe coastele europene începând din 2015, potrivit news.ro. 

Cu toate acestea Comisia Europeană (CE) refuză să vorbească despre un eşec. „Din punctul nostru de vedere, programul de relocalizare a fost un succes”, a apreciat luni o purtătoare de cuvânt.

Cotele de imigranţi au fost mai puţine decât s-a prevăzut, dar obligaţia de relocalizare nu se termină

Bruxellesul subliniază că „relocalizările” nu s-au terminat, deoarece, în pofida faptului că cei care vor veni nu vor mai fi vizaţi, mai rămân „aproximativ 10.000 de solicitanţi de azil” eligibili în Grecia şi în Italia, care au sosit înainte de data-limită de 26 septembrie.

„Obligaţia de a-i relocaliza nu se opreşte după această dată”, insistă comisarul însărcinat cu Migraţia Dimitris Avramopoulos.

Criticilor cu privire la aceste obiective neatinse, el le răspunde că realităţile de pe teren s-au schimbat mulţumită acordului din martie 2016 cu Ankara, care a condus la reducerea drastică a numărului sosirilor pe coastele elene.

O treime dintre cele 160.000 de locuri avute în vedere au fost astfel basculate în alte programe, în vederea primirii unor sirieni direct din Turcia. Iar în Italia, subliniază Comisia, majoritatea celor care sosesc nu răspundeau criteriilor planului, rezervat solicitanţilor de azil aproape sigură de obţinerea unei protecţii, cum sunt sirienii şi eritreenii, potrivit news.ro. 

„Numărul persoanelor relocalizate s-a dovedit mult mai slab” decât s-a prevăzut, spune Avramopoulos. „Justificarea ţine”, este de părere Yves Pascouau, un cercetător la Universitatea din Nantes, în vestul Franţei, şi un expert în probleme de migraţie. „Numai că trebuie să te repui în contextul din 2015, iar atunci cei 160.000 şi alţii erau în Grecia”.

În faţa dificultăţilor demarării „hotspot”-urilor – locurile de selectare a candidaţilor – şi a ritmului prea lent al locurilor făcute disponibile de către statele membre UE, cea mai mare parte a migranţilor şi-a continuat drumul către nordul Europei, inclusiv atunci când erau eligibili. „Ei s-au relocalizat cumva singuri”, explică Pascouau, „deci, din acest punct de vedere, nu putem vorbi de succes”.

Disensiuni între ţările membre

Planul, menit să încarneze solidaritatea europeană, a cristalizat rapid disensiuni între statele membre UE, „iar asta va lăsa urme importante”, subliniază cercetătorul. Comisia a lansat astfel, în iunie, proceduri de infringement vizând trei ţări din Europa Centrală şi de Est – Ungaria, Polonia şi Cehia – din cauza refuzului lor de a aplica cotele, al căror caracter obligatoriu tocmai a fost confirmat de către justiţia europeană.

 „Nu vrem să devenim ţări de imigraţie, nu vrem să avem populaţie mixtă” sau „elementul creştin îşi pierde rolul”, a clamat vineri premierul populist ungar Viktor Orban. „Relocalizările nu sunt un eşec total”, apreciază Pascouau, potrivit news.ro

În pofida dificultăţilor „hotspot”-urilor, planul a permis să se creeze pe teren ”un sistem operaţional în care autorităţile statelor membre şi agenţiile europene au reuşit să se coordoneze”, adaugă el, văzând în acest lucru „o experienţă care va servi în ceea ce urmează”.

Ceea ce urmează este o reaşezare a „sistemului de la Dublin”. Având în vedere dificultăţile cotelor temporare, ideea unui mecanism permanent de repartizare pare abandonată. Comisia propune de-acum să păstreze regula responsabilităţii ţărilor de sosire, dar alături de un ”mecanism corector” în cazul unui aflux masiv. În acest caz, obligaţia de ”solidaritate” va fi declanşată în cazul ţărilor cel mai puţin afectate.

Însă negocieri între statele membre nu duc nicăieri de peste un an, în contextul în care ţări ca Ungaria şi Polonia exclud în continuare să li se impună să primească vreun solicitant de azil.