Programul LITORALUL PENTRU TOŢI, prelungit cu o săptămână, până pe 22 iunie

Programul "Litoralul pentru toţi" va fi prelungit cu o săptămână de hotelierii din staţiunile de la mare, până pe 22 iunie. Turiştii vor mai putea beneficia astfel de ofertele cu preţuri reduse la jumătate practicate în cadrul programului.
Iulian Tudor
13 iun. 2014, 13:20
Programul LITORALUL PENTRU TOŢI, prelungit cu o săptămână, până pe 22 iunie

Programul „Litoralul pentru toţi” ar fi trebuit să se încheie iniţial, duminică, dar a fost prelungit până pe data de 22 iunie, scrie puterea.ro. Potrivit datelor patronatelor din turism, 6.000 de turişti au fost la mare prin acest program.

Citeşte şi Delia şi Speak au lansat videoclipul piesei A lu’ Mamaia- VIDEO

„Hotelierii de la mare s-au gândit să vină în întâmpinarea turiştilor şi să acorde în continuare reduceri la vacanţele derulate până pe 22 iunie. Vrem să stimulăm astfel să vină la mare şi persoanele cu venituri mici şi foarte mici, care, din păcate, sunt din ce în ce mai multe în România”, a precizat vineri, Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Majoritatea turiştilor care au mers la mare în cadrul programului „Litoralul pentru toţi” au optat pentru staţiunile Mamaia şi Eforie Nord.

Până pe data de 15 iunie, data iniţială de încheiere a programului, 53 de hoteluri din staţiunile Cap Aurora, Eforie Nord, Eforie Sud, Jupiter, Mamaia, Saturn, Vama Veche şi Venus au pus la dispoziţie peste 3.000 de camere la tarife reduse, locuri vândute prin agenţiile de turism la nivel naţional.

Citeşte şi Românii preferă Bulgaria, city-break-urile, litoralul românesc şi turismul rural pentru vacanţa de Rusalii

Pentru săptămâna 15-22 iunie numărul locurilor va fi limitat.

Turiştii care aleg să îşi petreacă concediul în staţiunea Mamaia plătesc pentru şase nopţi între 235 de lei la hoteluri de 2 stele, fără mic dejun, şi 605 lei la cele de 5 stele, cu mic dejun inclus.

În ceea ce priveşte staţiunile din sudul litoralului, precum Jupiter, Saturn sau Vama Veche, aici preţul unui sejur de şase nopţi porneşte de la 179 de lei de persoană la o unitate de 2 stele, fără mic dejun, şi ajunge la 469 de lei de persoană la un hotel de 5 stele, cu mic dejun inclus.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Iese Elena Udrea din închisoare? Vestea venită azi, 28 aprilie: Este absolut normal
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Facultățile care se închid definitiv în 2025. Programele de licență vor fi lichidate prin decizia Ministerului Educației
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă polițele RCA. Banii vor fi retrași automat din cont. Anunțul făcut de ASF
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Horoscop special Alina Bădic. Luna Mai aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Crimă teribilă în România! Femeie lovită de tren după ce a fost imobilizată pe șine de un bărbat care a sărit din fața locomotivei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre