PROGRAMUL RABLA 2015. Grațiela Gavrilescu a afirmat că a fost lansat și proiectul Ecotichetul prin care vor putea fi achiziționate aproximativ 150 de mașini electrice și hibrid și care va fi pus în aplicare la mijlocul lunii iunie.
„Am lansat și proiectul Ecotichetul care se referă la mașini electrice și hibrid electrice pentru că viitorul nostru de poluare zero îl reprezintă aceste mașini. Eu sper, pentru că deja am lansat proiectul și undeva la jumătatea lunii iunie o să fie și pus în aplicare, ca anul acesta persoanele fizice și juridice să poată să achiziționeze un număr mai mare de mașini decât în anii trecuți, respectiv noi ne-am pus în plan peste 150 de mașini mașini electrice sau hibrid electrice. Ecotichetul este în sumă de 6.500 euro, iar cel pentru Programul Rabla 6.500 lei. Ne dorim foarte mult ca fiecare român să-și permită să poată să-și cumpere o astfel de mașină mai puțin poluantă, mai ales că tichetul este tot la 6.500 lei, în schimb ecobonusul este mai mare, respectiv 750 lei pentru un motor care poluează sub o sută de grame de bioxid de carbon pe kilometru, crește la 1.500 lei pentru motor propulsie hibrid și la 2.500 lei la hibrid electrice”, a afirmat ministrul.
Grațiela Gavrilescu, însoțită de președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Toma Petcu, și secretarul de stat la Ministerul Mediului, Pasztor Sandor, a participat, joi, la Galați, la o întâlnire regională pe probleme de mediu cu reprezentanții județelor Vrancea, Vaslui, Bacău, Galați.