Prohodul Domnului. Textul acestei cântări este împărțit, ca structură, în trei părți, prima parte având 73 de strofe, a doua parte 60 de strofe și a treia parte 43 de strofe. Prima strofa a fiecărei stări este reluată și la sfârșitul ei.
Slujba se încheie cu procesiunea de înconjurare a bisericii care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului. În cadrul procesiunii sunt făcute patru opriri și la fiecare oprire este rostită o rugăciune. După procesiune, toți credincioșii prezenți trec pe sub Sfântul Epitaf, la intrarea în lăcașul de cult.
Sfântul Epitaf înseamnă acoperământ de mormânt, aceasta fiind semnificația în limba greacă a Epitafului. Deci, trecerea pe sub Sfântul Epitaf se face pentru a arăta că cei prezenți participă la suferințele și la moartea lui Hristos, trecând prin mormântul Mântuitorului pentru a învia împreună cu El.
Vinerea Mare este zi de mare doliu pentru că în această zi a fost răstignit și a murit Mântuitorul lumii. Zi aliturgică (nu se slujește Sfânta Liturghie), pentru că Liturghia reprezintă jertfa nesângeroasă a lui Hristos, în chipul pâinii și al vinului, iar cele două jertfe nu se pot aduce în aceeași zi.
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce după firea omenească, iar Prohodul Domnului este un fel de slujbă de înmormântare, în care se pomenește importanța morții Mântuitorului, care s-a făcut pentru oameni și pentru mântuirea lor.
Este exprimată un fel de uimire în fața morții Mântuitorului: „Dar cum mori Viața și cum șezi în groapa și cu învierea ta îi mântuiești pe toți ” sau „În mormânt Viața, pus ai fost Hristoase și s-au spăimântat oștirile îngerești”. Pe de altă parte, se pomenește de Iosif și Nicodim, care l-au înmormântat pe Iisus Hristos, pe El care a fost condamnat, pe El care a fost disprețuit, ei L-au cinstit în vremea aceea și I-au făcut o înmormântare cu cinste.
Alcătuirea Prohodului este atribuită imnografului bizantin Iosif Studitul.