Senatorii au tot amânat dezbaterea unei iniţiative pentru schimbarea Legii privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie până când aceasta a fost adoptată tacit, marţi, în forma sa iniţială. Proiectul iniţiat de deputaţi şi senatori ai UDMR, dar care a primit şi semnăturile de susţinere de la parlamentari ai PSD, PNL şi USR, are şi o prevedere discutabilă, aceeasta fiind legată de faptul că în cazul în care există o singură plângere penală în ceea ce priveşte un agresor, iar victima ajunge la împăcare cu acesta, atunci acesta nu mai răspunde penal.
„Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală doar în cazul primei sesizări sau plângeri penale de către victimă sau orice persoană care constată actul de violenţă”, potrivit proiectului adoptat tacit în Senat.