Veşti bune pentru medicii rezidenţi. Ministerul Sănătăţii vrea să suplimenteze numărul posturilor

Ministerul Sănătăţii a publicat pe site o Hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului. Astfel se doreşte suplimentarea posturilor pentru Serviciul de Ambulanţă şi medici rezidenţi.
Iulian Tudor
15 oct. 2015, 05:40
Veşti bune pentru medicii rezidenţi. Ministerul Sănătăţii vrea să suplimenteze numărul posturilor

Ministerul Sănătăţii funcţionează cu un număr de 278 posturi, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului, structurate pe compartimente, birouri, servicii, direcţii şi direcţii generale. În îndeplinirea atribuţiilor sale, ministrul Sănătăţii este ajutat de 4 secretari de stat, de un subsecretar de stat, de un secretar general şi de un secretar general adjunct. Ministerul Sănătăţii reprezintă autoritatea de sănătate publică la nivel naţional care elaborează politici, strategii şi programe de acţiune în domeniul sănătăţii populaţiei, coordonează şi controlează implementarea politicilor, strategiilor şi programelor din domeniul sănătăţii populaţiei, la nivel naţional, regional şi local.

„Prin Legea nr.179/2014 a fost ratificarea Acordului de împrumut (Proiectul privind reforma sectorului sanitar – îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemului sanitar) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 17 iunie 2014. În baza prevederilor din acest act normativ Ministerul Sănătăţii este desemnat agenţie de implementare şi, în această calitate, i se deleagă întreaga autoritate şi responsabilitate în realizarea proiectului”, se arată în nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii va implementa Proiectul prin Unitatea de management al Proiectului Băncii Mondiale, existentă în structura acestuia.

În subordinea Ministerului Sănătății funcționează serviciile de ambulanţă, unități cu personalitate juridică finanțate integral de la bugetul de stat cu un număr de 11.439 posturi. Ca urmare a analizei efectuate de Comisia interministerială pentru suport tehnic a rezultat că, pentru unele servicii de ambulanță numărul de posturi alocat categoriilor de medici, asistenți medicali și ambulanțieri raportat la numărul populației este mai mic de 90% față de media națională. În vederea ajungerii la media națională de 90% este necesară suplimentarea numărului maxim de posturi alocat pentru serviciile de ambulanță cu un număr de 522 posturi. Suplimentarea numărului de posturi este determinată și de necesitatea constituirii echipajelor în vederea respectării timpului de răspuns la solicitări atât la sediul central cât și la substațiile de ambulanță”, se arată în nota de fundamentare.

Citeşte şi: Ministerul Sănătăţii susţine introducerea orei de educaţie sexuală în şcoli

Influența financiară determinată de creșterea numărului de posturi în sumă de 6.485.632 lei aferentă trim. IV 2015 se asigură prin redistribuire intre serviciile de ambulanță fără a fi necesară suplimentarea alocațiilor bugetare aprobate. 

De asemenea, în cadrul numărului de posturi finanțate integral de la bugetul de stat există un număr de posturi destinate medicilor rezidenți pe post care aleg posturi în specialități deficitare la direcțiile de sănătate publică și serviciile de ambulanță, respectiv epidemiologie, igienă, medicină de laborator sau medicină de familie. Numărul de posturi prevăzut în hotărârea de Guvern a fost redistribuit ca urmare a alegerii de posturi de către medicii rezidenți în sesiunile anterioare de rezidențiat. Pentru actuala sesiune de rezidențiat numărul posturilor de medici rezidenți pe post aprobate în aceste specialități este peste 100 de posturi.

„Astfel propunem suplimentarea numărului de posturi alocate medicilor rezidenți cu 150 posturi pentru a exista o rezervă care să permită încadrarea medicilor care aleg posturi în specialități deficitare în unități finanțate integral de la bugetul de stat”, este precizat in nota de fundamentare.

Impactul financiar nu va afecta bugetul anului 2015, deoarece prezentarea la post se va face cu data de 01.01.2016. Urmare acestui fapt este imperios necesar a se suplimenta numărul maxim de posturi pentru unitățile aflate în subordinea Ministerului Sănătății finanțate integral de la bugetul de stat cu un număr de 672 posturi.

Măsurile propuse au ca obiectiv principal eficientizarea activităţii Ministerului Sănătăţii şi crearea de instrumente care să faciliteze implementarea reformelor în domeniul sănătății, în cel mai scurt timp.

Prin prezentul proiect de act normativ se propune majorarea numărului de posturi alocat Ministerului Sănătății cu un număr de 30 posturi, prin diminuarea numărului maxim de posturi prevăzut în anexa nr. 2 la hotărâre pentru
unitățile aflate în subordinea Ministerului Sănătății finanțate integral de la bugetul de stat.

Suplimentarea este necesară deoarece există o serie de structuri care funcționează cu un număr de posturi mult mai mic decât cel necesar:

1. Direcția generală resurse umane, juridic și contencios care cuprinde activitatea aferentă a 2 direcții, respectiv direcția juridic și contencios unde numărul de posturi alocate consilierilor juridici este total insuficient și direcția resurse umane care la nivelul Ministerului Sănătății are un specific deosebit în sensul că derulează atât activitățile specifice compartimentului de resurse umane ale ministerului și ale unităților sanitare direct subordonate pentru funcțiile astfel reglementate prin actele normative în vigoare, cât și activitățile legate de organizarea rezidențiatului, a celei de a -2-a specialități, organizarea examenelor de grad profesional pentru medici, farmaciști, biologi, chimiști și biochimiști precum și a metologiei de organizare a examenului de principal pentru asistenții medicali;

Citeşte şi: REZIDENŢIAT 2015. Absolvenţii universităţilor de medicină vor candida pe aproximativ 3.800 de locuri

2. Direcția achiziții centralizate, patrimoniu și infrastructuri sanitare care de asemenea, are un număr de posturi insuficient pentru obiectul de activitate alocat acestei structuri prin Regulamentul de organizare și funcționare al
ministerului;

3. Direcția generală buget contabilitate funcționează la limita minimă din punct de vedere al numărului de posturi alocat și al sarcinilor și atribuțiilor existente;

4. Serviciul medicină de urgență care gestionează problementica sistemului de urgență, respectiv servicii de ambulanță și structuri de primire urgență, UPU-SMURD, UPU și CPU funcționează în mod anevoios cu numărul total de posturi alocat, respectiv 8 posturi;

5. Compartimentul de integritate are numai 3 posturi;

„Se modifică anexa nr.1, structura organizatorică a Ministerului Sănătăţii, ca urmare a majorării numărului maxim de posturi şi a includerii UMP în structura organizatorică a Ministerului Sănătăţii. De asemenea, pentru o mai bună coordonare a activităților la nivelul secretariatului general se propune ca în îndeplinirea atribuţiilor sale, ministrul Sănătăţii să fie ajutat de 4 secretari de stat, de un subsecretar de stat, de un secretar general şi de 2 secretari generali adjuncți. De asemenea, salarizarea personalului care îşi desfăşoară activitatea în UMP se stabileşte prin ordin al ministrului sănătăţii, prin asimilare cu salarizarea personalului contractual din cabinetul demnitarului aflat în structura Ministerului Sănătăţii”, se arată în nota de fundamentare.

Se modifică anexa nr.2 la hotărârea de Guvern după cum urmează:

– se suplimentează numărul maxim de posturi prevăzut în Nota de la litera A, Unităţi aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, punctul I, Unităţi finanţate integral de la bugetul de stat, cu un număr total de 672 posturi, din care 522 posturi pentru serviciile de ambulanţă judeţene şi serviciul de ambulanţă Bucureşti – Ilfov și 150 posturi pentru medicii rezidenți;

Astfel, numărul maxim de posturi la unităţile finanţate integral de la bugetul de stat va fi de 18.178, din care pentru medici rezidenți 150 posturi. Impactul financiar bugetar determinat de majorarea numărului maxim de posturi pentru unitățile finanțate integral de la bugetul de stat, inclusiv pentru medicii rezidenți, începând cu anul bugetar 2016 este de 34859,6 mii lei, inclusiv cote.

– la litera A, punctul II, Unităţi finanţate integral din venituri proprii din contractele încheiate prin sistemul social de asigurări de sănătate, se elimină spitalele CF, deoarece prin OUG nr.27/2014, privind unele măsuri pentru completarea reţelei sanitare proprii a Ministerului Transporturilor şi pentru aprobarea unor măsuri financiare, aceste unități au fost
preluate în subordinea Ministerului Transporturilor.

De asemenea, se modifică numărul maxim de posturi pentru unităţile finanţate integral pe bază de contract încheiat prin sistemul de asigurări sociale de sănătate ca urmare a diminuării numărului de posturi aferent spitalelor CF.

Încadrarea în noua structură organizatorică se realizează în termen de maxim 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, cu respectarea prevederilor legale aplicabile fiecărei categorii de personal.

DailyBusiness
Prețul argintului a luat-o RAZNA! A ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 12 ani
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Sore a slăbit renunțând la un singur aliment! Cântăreața este foarte sexy acum!
Fanatik.ro
Acestea sunt ouăle care au rupt supermarketurile din România. Sunt aduse din Ucraina și au un preț ireal de mic
Capital.ro
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Playtech.ro
Fiica Biancăi Drăgușanu, uluitor ce transformare! Doamne cât de schimbată e Sofia
DailyBusiness
Investiții de MILIOANE de euro pentru modernizarea spitalelor. Ce a anunțat Adrian Câciu
wowbiz.ro
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național din București
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
kanald.ro
„Abia putea respira” A condus 20 de km sub șoc anafilactic pentru a-și salva viața. Un bărbat de 80 de ani din Suceava a ajuns în ultima clipă la spital, de unul singur
Cancan.ro
Vlad Gherman rupe tăcerea, la 3 luni după nuntă! De ce nu se înțelege cu Oana Moșneagu: 'Nu poate să stea locului!' 😲
Playsport.ro
INCREDIBIL! Ea e fosta campioană româncă de la Roland Garros care s-a lăsat de tenis pentru a deveni chirurg la Floreasca! The Sun i-a prezentat povestea în detaliu
Capital.ro
Elena Udrea e în culmea fericirii! Anunț minunat despre ieșirea din închisoare
StirileBZI
Pungile de plastic vor fi interzise! De când se va aplica decizia
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
stirilekanald.ro
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de ce spune biserica". Experiența tulburătoare a unei avocate care a trecut prin moarte clinică
substantial.ro
Melania Trump susține că democrații și presa au alimentat tentativele de asasinat asupra soțului ei
MediaFlux
Românii care STAU la BLOC riscă AMENZI! REGULA esențială care NU trebuie ÎNCĂLCATĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Institutul Pasteur, o instituție de cercetare în declin: de la pionierat în Europa la doi angajați și pierderi financiare majore