Proiect de lege: Profesorii să beneficieze de „protecţie” şi de dreptul de a aplica sancţiuni

Senatorul PSD Şerban Nicolae a iniţiat un proiect potrivit căruia profesorii din învăţământul preuniversitar se bucură de protecţie juridică, au dreptul de a aplica sancţiuni, faptele sesizate de aceştia se prezumă a fi reale, iar pedepsele pentru agresarea lor cresc.
Filip Stan
01 apr. 2016, 12:58
Proiect de lege: Profesorii să beneficieze de

Internetul e plin de articole şi chiar filme în care sunt prezentate asemenea incidente: elevi care îşi umilesc în faţa clasei profesorii, alţii care îi înjură de mama focului sau îi iau de-a dreptul la pumni. Până în 1989, adică în plin regim totalitar, un asemenea incident era de neconceput, iar atunci când totuşi, aşa ceva se întâmpla într-un oarecare colţ al ţării, urmările erau drastice pentru elevul în cauză. Până şi în anii negri ai dictaturii, dascălul era respectat, iar demnitatea lui era apărată„, susţine Șerban Nicolae în expunerea de motive.

Proiectul de lege, aflat în dezbatere publică la Senat, prevede că personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar este „învestit cu exerciţiul autorităţii publice” în limita competenţelor stabilite prin Statutul personalului în învăţământ.

Senatoul PSD vrea să impună prin lege „respect şi consideraţie” faţă de cei din învăţământul preuniversitar, „un climat de ordine, disciplină şi respect”, „dreptul de a aplica sancţiuni disciplinare” potrivit regulamentului fiecărei unităţi de învăţământ, „protecţie juridică adecvată pentru îndeplinirea sarcinilor” şi sprijin de la autorităţi pentru „asigurarea consideraţiei şi respectului cuvenit funcţiei”.

De asemenea, iniţiatorul mai prevede în proiect ca faptele sesizate în scris de personalul didactic în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei „se prezumă a fi reale, până la momentul demonstrării situaţiei contrare”.

În sfârşit, proiectul de lege introduce pedepse mai mari pentru agresiuni sau omor comise împotriva unui cadru didactic preuniversitar aflat în exercitarea funcţiei sau în legătură cu aceasta. Pedepsele în aceste cazuri se majorează cu o treime faţă de cele prevăzute în legea în vigoare. Reglementările referitoare la pedepse protejează şi membrii familiilor cadrelor didactice.

Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unei persoane care ocupă o funcţie didactică de predare, de conducere sau de îndrumare şi control, aflată în exercitarea atribuţiilor se serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime” se arată în proiect.

De asemenea, iniţiativa legislativă stabileşte că „săvârşirea unei infracţiuni împotriva unei persoane care ocupă o funcţie didactică de predare, de conducere sau de îndrumare şi control ori asupra bunurilor acesteia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime”.

Senatorul Şerban Nicolae mai spune, în expunerea de motive, că este necesară această schimbare legislativă pentru că „realitatea ultimilor ani a demonstrat scăderea tot mai accentuată a respectului acordat corpului profesoral de căre elevi şi părinţii sau reprezentanţii legali ai acestora”.

Totodată, senatorul citează un studiu „efectuat anii trecuţi pentru Ministerul Educaţiei”, care arată că peste 70.000 de profesori au fost agresaţi cel puţin o dată. Din studiul invocat mai reiese că 2.400 de copii au recunoscut că şi-au jignit profesorii, iar aproape 200 au recunoscut că i-au lovit.

Proiectul de lege se află în dezbatere publică pe site-ul Senatului, aceasta fiind prima cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

DailyBusiness
Lidl le oferă clienților câte 300 de lei sub formă de vouchere. Produsele care pot fi achiziționate cu acești bani
Spynews
Ministerul Educației lansează „butonul roșu” în instituțiile de învățământ. Pentru cine va fi măsura de siguranță
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile protejate de karma până pe 3 aprilie. Cinci nativi au parte de zile minunate
Capital.ro
Avocata lui Călin Georgescu a anunțat personal infracțiunea. Nu s-a mai abținut: Purtare abuzivă
Playtech.ro
În ce zile și între ce ore poți vizita Grădina și Palatul Cotroceni din București, începând din acest weekend
DailyBusiness
Pensii mai mari pentru anumiți pensionari în funcție de anul nașterii
Adevarul
Canada ia distanță de SUA și se apropie de UE. Pregătiri pentru un nou proiect comun de apărare
wowbiz.ro
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Spynews
Când sărbătorim Ora Pământului în 2025. Luminile se vor stinge pe tot globul timp de o oră
Spynews
Sărbătoare mare în familia lui Pepe. Ce surpriză a organizat familia pentru tatăl cântărețului cu ocazia zilei de naștere: „Te iubim”
Evz.ro
Catastrofa care a ucis 100.000 de oameni. A lovit unul dintre cele mai aglomerate orașe
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Fiica lui Marius Șumudică i-a „liniștit” pe rivalii tatălui ei, după ce a postat un clip „fierbinte”
kanald.ro
Un român și-a pierdut viața în Torino, în urma unui cumplit accident. Mașina în care se afla George s-a izbit de un pod, iar acesta nu a mai avut nicio șansă
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum rar a mai fost! Prognoză meteo surprinzătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor și-a dat ultima suflare. Adio, maestre! Nu te vom uita niciodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
De nerecunoscut! Transformarea incredibilă a fostei jucătoare de tenis, după ce a slăbit enorm
stirilekanald.ro
Un fotbalist de 19 ani a murit chiar de ziua de naștere după ce s-a lovit la cap la un meci
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Adeverința care trebuie depusă de pensionari semestrial. Primul termen este 31 martie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Vilă cu două etaje şi livadă în Italia, mai ieftină ca un apartament în Bucureşti (FOTO)