Proiect de OUG: Străinii cu vize Schengen pot sta în România fără viză 90 de zile în șase luni

Străinii posesori de vize Schengen ar putea intra și rămâne în România, fără obligativitatea unei vize românești de intrare, pentru maximum 90 de zile în șase luni, potrivit unui proiect de OUG aflat în dezbatere publică.
Romania TV
29 nov. 2013, 15:52
Proiect de OUG: Străinii cu vize Schengen pot sta în România fără viză 90 de zile în șase luni

În proiect se menționează că adoptarea actului este necesară dat fiind că actualul context impune adoptarea stringentă a tuturor măsurilor adecvate, menite să asigure premise pentru creşterea economică a României, având în vedere potenţialul turistic, investiţional, al mediului de afaceri, al celui universitar şi ştiinţific din România, care pot fi valorificate în plan economic prin atragerea turiştilor, investitorilor, oamenilor de afaceri, cercetătorilor şi studenţilor străini, și anticipând efectele benefice pe termen lung, în multiple domenii, ale facilitării regimului călătoriilor străinilor în România, în considerarea faptului că acestea constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.

Potrivit Mediafax, proiectul prevede că străinii aflaţi în posesia unor vize uniforme, valabile pentru două sau multiple intrări, a unor vize de lungă şedere sau a unor permise de şedere eliberate de state Schengen, pot intra şi rămâne pe teritoriul României, pentru o perioadă ce nu poate depăşi 90 de zile în orice interval de 180 de zile, fără obligativitatea obţinerii unei vize de intrare, dacă: anterior intrării pe teritoriul României, au călătorit în Spatiul Schengen în baza aceloraşi vize uniforme sau vize de lungă şedere eliberate de state Schengen; durata şederii pe teritoriul României nu depăşeşte dreptul de şedere înscris în vizele uniforme şi în vizele de lungă şedere eliberate de state Schengen; la data părăsirii teritoriului României, vizele uniforme, vizele de lungă şedere şi celelalte permise de şedere eliberate de state Schengen sunt încă valabile din punct de vedere al perioadei de valabilitate, al dreptului de şedere şi al numărului de intrări.

Citeşte şi: Franţa ar putea susţine aderarea României şi Bulgariei la Schengen în mod etapizat

De asemenea, proiectul prevede că pentru prelungirea dreptului de şedere temporară pe teritoriul României, persoanele trebuie să îndeplinească condiţia prealabilă de obţinere a unei vize de lungă şedere

În nota de fundamentare a proiectului se arată că în prezent OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România prevede anumite facilităţi pentru străinii titulari ai unor permise de şedere pe termen lung eliberate de statele membre ale Uniunii Europene, în principal în sensul exonerării acestora de obligativitatea deţinerii unor vize de scurtă şedere în România. De asemenea, în conformitate cu prevederile unei Decizii CE, vizele uniforme, vizele de lungă şedere şi permisele de şedere (altele decât cele pe termen lung), eliberate de statele membre ale Acordului Schengen, sunt echivalate de către România cu viza naţională de tranzit.

„La nivel bilateral, numeroase state terţe în raport cu Uniunea Europeană, ai căror cetăţeni sunt supuşi obligativităţii vizelor de intrare în spaţiul comunitar, au solicitat însă acordarea unor facilităţi suplimentare faţă de cele existente în favoarea propriilor resortisanţi, cu precădere pentru oamenii de afaceri care nu sunt în posesia unor permise de şedere pe termen lung în state membre ale Uniunii Europene. Solicitări similare au fost formulate şi direct de către corporaţii şi alţi investitori străini, dar şi din rândul mediului de afaceri din România. Acelaşi interes se înregistrează în industria turismului din ţara noastră, din partea partenerilor de profil din state terţe, dar şi la nivel academic/ştiinţific, pentru stimularea schimburilor universitare şi a celor de experienţă în domeniul cercetării ştiinţifice. Principala facilitate solicitată vizează echivalarea cu vizele naţionale române de scurtă şedere a anumitor documente eliberate de statele Schengen: vizele uniforme, vizele de lungă şedere şi celelalte permise de ședere”, se arată în nota de fundamentare.

De asemenea, se precizează că în practică, numeroși investitori și turiști străini care se află în posesia unor vize uniforme Schengen valabile, deși manifestă interes pentru deplasarea în România, preferă să călătorească în aceleași scopuri în Spatiul Schengen, pentru a evita procedura de acordare a vizei de intrare în România din rațiuni legate de economie de timp și resurse financiare și logistice, pe care le presupun deplasarea la un oficiu consular român și formalitatile propriu-zise de solicitare a vizei.

Citeşte şi: Ponta vrea ca Preşedinţia, Parlamentul, partidele să vorbească pe o singură voce pe tema Schengen

Evaluările realizate indică faptul că o eventuală măsură de acordare a facilității anterior specificate ar contribui substanțial la creșterea atractivității României ca destinație investițională, turistică și academică, cu efecte benefice imediate în plan economic, se arată ân nota de fundamentare

„Intensificarea călătoriilor de afaceri, turistice, pentru cercetare și schimburi universitare în România ar contribui indirect la o creștere economică și la nivelul altor domenii decât cele de resort (precum transporturile, serviciile etc.). Prin introducerea unor condiționari specifice (utilizarea în prealabil a vizelor uniforme în Spatiul Schengen și, implicit, verificarea condițiilor de intrare și a autenticității/valabilității vizelor de către autoritățile de control competente la frontierele Schengen) se diminuează considerabil eventualele riscuri migratorii și de securitate atrase de afluxul suplimentar de străini către România”, se arată în document.

Se preconizează că prezenta modificare legislativă va atrage o diminuare nesemnificativă a cererilor de viză depuse la misiunile diplomatice și oficiile consulare române din străinătate, pâna la aderarea la Spațiul Schengen, precum și o creștere a afluxului de străini proveniti din state terțe față de Uniunea Europeană, care călătoresc în România, în principal în interes de afaceri sau turistic.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Al Jazeera: Rusia ar putea planifica un atac cu „steagul fals” asupra Moldovei
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Zodii care vor atrage toate privirile de Revelion. Vor fi în centrul atenției în noaptea dintre ani
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
S-a aflat ce a făcut Călin Georgescu: Nu mă lăsa să plec. Dezvăluirea momentului
StirileBZI
Ce trebuie să faci după ce deschizi butoiul cu varză murată: Cum procedezi ca „să nu facă floare“!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Confruntări sângeroase în Siria: 14 membri ai forțelor de securitate uciși
MediaFlux
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)