Proiect privind realizarea monumentului Nelson Mandela, aprobat de CGMB

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat în şedinţa de joi un proiect privind realizarea obiectivului de investiţii statuie/ ansamblu monumental Nelson Mandela.
Alina Costache
26 iul. 2018, 12:20
Proiect privind realizarea monumentului Nelson Mandela, aprobat de CGMB

Amplasarea monumentului se va realiza în str. Ştirbei Vodă nr. 26 – 28 – prevede proiectul, adoptat cu 31 de voturi „pentru”, trei „împotrivă” şi 13 abţineri.

Monumentul urmează să fie realizat în urma organizării unui concurs de soluţii de către Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic.

În expunerea de motive se menţionează că Africa de Sud marchează în acest an, în luna iulie, centenarul naşterii lui Nelson Mandela, prilej cu care Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic îşi propune să organizeze un concurs de soluţii de lucrări de artă monumentală şi de urbanism „prin care să personalizeze figura revoluţionară a lui Nelson Mandela”.

Nelson Mandela (n. 18 iulie 1918 – d. 5 decembrie 2013) a fost preşedinte al Africii de Sud între anii 1994 – 1999.

„Adversar al apartheidului, Mandela a fost primul preşedinte al Africii de Sud ales prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ şi cu participare multirasială. Guvernarea lui Mandela s-a axat pe dezmembrarea moştenirii apartheidului, prin combaterea rasismului instituţionalizat, a sărăciei şi a inegalităţii şi promovarea reconcilierii rasiale”, se arată în acelaşi document.

Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii care au dreptul de a-și alege pensia. Ce spune, concret, legea
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!