Proiectul legii RCA a ajuns la Senat. Ce conţine

Forma definitivă a legii RCA a ajuns la Senat. Cu un sistem bonus malus îmbunătăţit: valoarea poliţei va fi o combinată între „cazierul” şoferului şi starea maşinii din ultimii cinci ani, cu plata daunei de către asigurător chiar dacă la mijloc a fost alcool sau drog, cu posibilitatea compensării directe, legea RCA are puncte bune dar ridică şi semne de întrebare : valoarea punctului de traumă prea mic şi plata în rate care ar putea distorsiona piaţa şi chiar scumpi contractul RCA.
Alina Costache
19 mai 2016, 12:56
Proiectul legii RCA a ajuns la Senat. Ce conţine

Săptămâna aceasta, proiectul final al legii RCA a fost depus la Senat, comisia de buget, finanţe, bănci. Câte din prevederile acestei legi vor rămâne în picioare şi câte dintre amendamentele propuse de diverşii participanţi vor fi admise de Comisia de Buget-Finanţe rămâne de văzut. Deocamdată proiectul este cel depus doar cu modificările aduse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Una dintre noutăţile noului proiect este cel stipulat la capitolul VI, art.16, alin 3: „Criteriile de aplicare pentru sistemul bonus/malus sunt cele prevăzute în reglementările A.S.F. Clasa bonus/malus poate lua în calcul istoricul şoferului şi nu numai combinaţia şofer – vehicul. Informaţiile privind istoricul şoferului sunt cele aflate în baza (…) CEDAM”.

De asemenea, pentru determinarea sumei reprezentând prima de asigurare, asigurătorul poate lua în calcul istoricul daunelor plătite în ultimii 5 ani, pentru accidente produse prin intermediul vehiculului asigurat precum şi utilizarea unor tehnologii de tip telematics;

Pe noul propiect, asigurătorul acordă despăgubiri până la limita de răspundere prevăzută de contractul RCA (indiferent de locul producerii accidentului) pentru prejudiciile provocate terţilor drept consecinţă a conducerii vehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.

De asemenea, termenul de 3 luni stabilit anterior pentru soluţionarea cererii de despăgubire, precum şi de 3 luni de la avizarea daunei de către asigurător, a fost micşorat la 30 de zile (de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat sau partea prejudiciată). În toate reglementările pe care ASF le va emite ulterior în aplicarea acestei legi se va cere avizul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului.

Citeşte continuarea pe economica.net

DailyBusiness
Taxa de vacanță revine pentru români: Se va plăti din 18 aprilie 2025
Spynews
Trei zodii care au succes pe plan financiar în săptămâna 17-23 martie 2025. Vor fi răsplătite pentru eforturile din ultimele luni
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care au parte de o lună nemaipomenit de norocoasă. Sunt super avantajate de astre, câștigă tot ceea ce își doresc
Capital.ro
Răsturnare de situație pentru Călin Georgescu. Anunț uriaș despre Turul 2
Playtech.ro
Despărțire bombă în România. Și-au spus adio, deși urma nunta! Avem toate detaliile separării
DailyBusiness
Ce salarii le plătește Pescobar angajaților lui. Cât câștigă un manager la Taverna Racilor
Adevarul
Un bărbat pe jumătate dezbrăcat se dezlănțuie asupra bunurilor din aeroport, după ce a pierdut zborul
wowbiz.ro
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Spynews
Spaghete cu fructe de mare după rețeta lui Chef Horia Manea. O idee simplă și delicioasă de prânz sau cină
Spynews
”Sunt rău de tot”. Problemele de sănătate au pus-o la pat pe o blondină din showbiz! Nu a mai trecut niciodată prin astfel de momente
Evz.ro
Secretul din supermarketuri. Se întâmplă pe ascuns, ferit de ochii clienților
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Ireal! Un club de fotbal a postat, pe social media, o poză cu o vedetă de pe un site cu content plătit
kanald.ro
Accident în lanț, în București! Un microbuz de transport persoane și cinci autoturisme s-au ciocnit violent
Cancan.ro
Diana Șoșoacă, acuzată că a avut ferme de boți și troli în campania electorală. Cine vine cu dovezi
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă complet banii. Noii bani pot avea dată de expirare. Ordin pentru țările UE din octombrie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Primele imagini cu Dan Petrescu, după moartea mamei sale. Antrenorul lui CFR Cluj, răvășit la parastas: Gigi Nețoiu, Camora și un preot au fost printre cei prezenți
stirilekanald.ro
"L-am onorat și..." Mesajul tulburător făcut public după înmormântarea lui Răzvan. Ce spun colegii jandarmului ucis accidental la un exercțiu de tragere
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Cresc pensiile celor nedreptățiți! Decizia obligă Casele de Pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Comuna din România care stă pe o comoară de milioane de barili de petrol