Proiectul pentru AUTONOMIA „ŢINUTULUI SECUIESC”, pe ordinea de zi a Consiliului Local Sfântu Gheorghe

Proiectul pentru autonomia 'Ţinutului secuiesc' va fi introdus pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe a Consiliului Local Sfântu Gheorghe, la iniţiativa Partidului Civic Maghiar (PCM), a precizat joi consilierul local, Balint Jozsef.
Ionela Marcu
31 iul. 2014, 11:48
Proiectul pentru AUTONOMIA

Şedinţa ar fi trebuit să aibă loc joi, dar a fost amânată pentru săptămâna viitoare din lipsă de cvorum.

‘Documentul va fi introdus pe ordinea de zi sub denumirea Proiect de hotărâre pentru unele măsuri privind apărarea unor interese legitime ale locuitorilor municipiului Sfântu Gheorghe’, a menţionat Balint Jozsef, fost viceprimar în mandatul trecut.

Preşedintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, a arătat că dacă toate cele 153 de consilii locale din Secuime, respectiv din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, vor adopta acest memorandum, atunci autorităţile statului român nu vor mai putea ignora cererea de autonomie a comunităţii maghiare.

Kulcsar a declarat pentru AGERPRES că până acum 23 consilii locale din cele trei judeţe au adoptat acest proiect de autonomie iniţiat de fapt de către Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) şi crede că va fi adoptat şi la Sfântu Gheorghe, unde reprezentanţii comunităţii maghiare, respectiv UDMR şi PCM deţin majoritatea în forul aleşilor locali.

Preşedintele CNS Sfântu Gheorghe, Gazda Zoltan, a menţionat că săptămâna trecută a trimis scrisori către celelalte consiliile locale care nu au adoptat încă acest document cu cererea de a introduce proiectul pe ordinea de zi a şedinţelor ordinare.

Proiectul pe baza căruia autorităţile locale din cele trei judeţe vor solicita Parlamentului şi Guvernului României autonomia ‘Ţinutului secuiesc’, prevede printre altele ca în unităţile administrativ-teritoriale în care ponderea unei minorităţi naţionale depăşeşte 10%, limba acesteia să fie recunoscută ca limbă oficială şi să aibă acelaşi statut ca limba oficială a statului român.

Prefectura Covasna a trimis în luna iunie o circulară tuturor consiliilor locale din judeţ prin care le-a atras atenţia asupra nelegalităţii susţinerii unei regiuni autonome pe criterii etnice, avertizând că acest lucru contravine Constituţiei României.

‘Scopul nostru a fost să preîntâmpinăm alte procese, de aceea le-am atras atenţia că aceste hotărâri sunt nelegale. Practic, i-am avertizat că vor fi atacate de Prefectură dacă le adoptă, pentru că sunt nelegale. (…) Noi nu vrem să intentăm procese autorităţilor locale, dar dacă forţează nota vom fi obligaţi să facem acest lucru, să punem în aplicare legea. Noi am avertizat ca să fie clar pentru toată lumea, să nu existe dubii, să nu spună că nu au ştiut. (…) Eu consider că am procedat normal şi corect’, a declarat pentru AGERPRES prefectul Marius Popica.

În circulară adresată autorităţilor locale se menţionează că adoptarea memorandumului care promovează ‘separarea teritorială pe criterii etnice’, excede competenţele autorităţilor locale, printre atribuţiile consiliilor locale neregăsindu-se aprobarea de ‘documente programatice’ privitoare la politicile statale în materia organizării administraţiei naţionale, organizarea administrativ-teritorială sau stabilirea limbii oficiale pe teritoriul statului.

De asemenea, se menţionează că dreptul de petiţionare e recunoscut ca un drept fundamental al omului şi nicidecum al autorităţilor publice, el exercitându-se în relaţia dintre cetăţean şi autoritate şi nu între autorităţi.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
O tânără a murit după ce a mâncat un sendviș banal. Ingredientul care i-a fost fatal Anei
Capital.ro
Decizia venită astăzi pentru Elena Udrea. Tribunalul Prahova a stabilit
Playtech.ro
Câte grade pe scara Richter ar putea avea cel mai mare cutremur în România: ”Este calculat pentru zona Vrancea”
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Punctele nevralgice ale unei negocieri cu Trump pe tarife: România este expusă pe industria auto, cea alimentară și pharma| ANALIZA
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
O prezentatorare TV s-a dezbrăcat în direct în fața lui Mutu
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
A murit Bogdan Teodorescu! Jurnalistul și analistul politic s-a stins din viață la 61 de ani
Cancan.ro
Cele mai OBRAZNICE apariții în mall! Vedetele s-au mulat de tot și le-au arătat bărbaților TOT. Recunoști cine sunt posesoarele din imagine?
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut unul din cei mai mari actori ai țării. A fost o legendă. Nimeni nu va mai fi ca el
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Pensie dublă pentru acești pensionari în luna aprilie: Banii urmează să fie virați direct pe card
MediaFlux
Doliu în România! A murit subit astăzi!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Anunț important pentru seniori. Casa de Pensii schimbă ziua când bagă banii pe card