Proiectul PSD privind aducerea în ţară a aurului de la Londra, aviz favorabil în Comisia de buget a Camerei. Poziţia BNR

Comisia de buget, finanţe a Camerei Deputaţilor a dat, marţi, raport favorabil proiectul iniţiat de parlamentarii social-democraţi Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae privind statutul Băncii Naţionale a României, care vizează limitarea rezervelor de aur ale ţării din străinătate, anunţă Agerpres. S-au înregistrat 12 voturi "pentru" şi nouă "împotrivă". 
Romania TV
16 apr. 2019, 09:18
Proiectul PSD privind aducerea în ţară a aurului de la Londra, aviz favorabil în Comisia de buget a Camerei. Poziţia BNR

„Se păstrează intenţia iniţială şi se simplifică dispoziţiile în sensul în care, însuşindu-ne o serie întreagă de observaţii, propuneri făcute şi de Consiliul Legislativ şi de Banca Naţională a României, am păstrat intenţia iniţială a proiectului aceea de a constitui rezerva de aur de către BNR şi administrată de către BNR doar pe teritoriul României, respectiv în tezaur în ţară. De asemenea, de informare de îndată, dar nu mai târziu de 20 de zile, de către BNR a Parlamentului, respectiv a Guvernului în cazul în care apar situaţii de criză care ar pune în pericol stabilitatea monetară, ţinta de inflaţie, politicile macroeconomice”, a declarat senatorul PSD Şerban Nicolae.

El a spus că a renunţat la propunerea iniţială potrivit căreia BNR poate să depoziteze aur în străinătate, dar nu mai mult de 5% din totalul rezervei.

„În esenţă, nimic special, am renunţat la acea propunere iniţială care spunea că BNR poate să depoziteze aurul în străinătate, dar nu mai mult de 5% din totalul rezervei de aur şi exclusiv în scopul obţinerii de venituri. Pentru că, pe de o parte, există suspiciunea unei tangenţe a zonei de administrare, care revine exclusiv BNR şi ar putea să ducă la discuţii inutile legate de valoarea la care se raportează aceşti 5%, întrucât totalul rezervei de aur, fiind constituit de BNR, bineînţeles că BNR ar putea să modifice în mod constant valoarea totală şi implicit cota de 5%”, a explicat Nicolae.

Proiectul a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

Comisia de buget, finanţe a Camerei Deputaţilor urmează să întocmească raportul la acest proiect, care va intra în dezbaterea plenului – for decizional.

Expert BNR: Banca Naţională nu poate accepta integral amendamentele lui Şerban Nicolae

Banca Naţională a României nu poate accepta integral propunerile de amendamente primite de la senatorul Şerban Nicolae privind propunerea legislativă referitoare la statutul BNR care vizează limitarea rezervelor de aur ale ţării din străinătate, a declarat, marţi, expertul principal la BNR Adrian Dumitrescu, care a adăugat că orice modificare a acestei legi presupune consultarea „obligatorie” a Băncii Centrale Europene.

„Banca Naţională a României nu poate susţine propunerea legislativă în discuţie în forma adoptată de Senat şi nici nu poate accepta integral propunerile de amendamente primite de la senatorul Şerban Nicolae. În primul rând, doresc să subliniez că, potrivit legislaţiei europene, orice iniţiativă de modificare a Legii 312 privind statutul BNR presupune consultarea obligatorie a Băncii Centrale Europene înaintea adoptării propunerii legislative de către Parlament, astfel încât avizul acestei instituţii europene să poată fi luat în considerare. În al doilea rând, aş dori să subliniez că, potrivit Băncii Centrale Europene, atribuţia băncilor centrale privind deţinerea şi administrarea rezervelor oficiale ale statelor membre implică luarea unor decizii privind deţinerea, păstrarea, dispunerea, negocierea şi administrarea zilnică, precum şi administrarea pe termen lung a rezervelor internaţionale”, a explicat Dumitrescu, la dezbaterile din Comisia pentru buget a Camerei Deputaţilor.

Potrivit acestuia, BNR consideră că noul amendament referitor la modificarea articolului 30, alineatul 1, litera a în sensul eliminării sintagmei ‘s-au depozitat în străinătate’ nu asigură compatibilitatea cu prevederile Tratatului privind funcţionarea UE, deoarece restricţionează administrarea rezervelor de către Banca Naţională.

„În consecinţă, BNR propune pentru compatibilizarea textului proiectului cu prevederile Tratatului privind funcţionarea UE completarea articolului 30, alineatul 1, litera a cu sintagma ‘cu informarea Parlamentului’, astfel încât forma finală a acestei prevederi să devină următoarea: ‘aur deţinut în tezaur în ţară sau depozitat în străinătate cu informarea Parlamentului'”, a transmis reprezentantul BNR.

El a precizat că Banca Centrală Europeană subliniază că băncile naţionale se bucură de independenţă în ceea ce priveşte toate acţiunile legate de deţinerea şi administrarea rezervelor internaţionale.

„Tot Banca Centrală Europeană defineşte deţinerea şi administrarea rezervelor oficiale ale statelor membre ca fiind o misiune fundamentală care urmează să fie îndeplinită de băncile centrale naţionale care fac parte din sistemul european al băncilor centrale. Această dispoziţie a tratatului european impune păstrarea la banca centrală naţională a competenţei de a lua decizii cu privire la utilizarea activelor băncilor centrale naţionale. Adoptarea unor dispoziţii legislative care ar impune o alocare obligatorie a unei părţi din rezervele internaţionale în contradicţie cu atribuirea acestei misiuni băncii centrale naţionale ar fi incompatibil cu Tratatul privind funcţionarea UE, deoarece ar priva banca centrală naţională de una dintre misiunile sale fundamentale şi ar transfera de la Banca centrală naţională către un terţ competenţa pe care tratatul european o alocă în mod clar Băncilor Centrale”, a mai explicat Dumitrescu.

Expertul BNR a adăugat că raportul de convergenţă al Băncii Central Europene din 2018 arată că „orice drept al unui terţ, de exemplu Guvernul sau Parlamentul, de a influenţa deciziile unei bănci centrale naţionale în legătură cu administrarea rezervelor internaţionale oficiale este incompatibil cu articolul 127 din Tratatul privind funcţionarea UE”.

DailyBusiness
Produsul iubit din comunism revine în magazine! Prețul mic va câștiga inimile tuturor românilor
Spynews
Cu ce poți înlocui fulgii de ovăz la micul dejun. Rețeta este simplă și gustoasă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Când apar pe piață primele roșii românești. Ce preț va avea un kilogram de tomate: “Așa estimez”
Capital.ro
Elena Udrea e în lacrimi. Imagini sfâșietoare cu fetița sa Eva Maria. I-au rupt inima de dor
Playtech.ro
Planta care alungă rapid șoarecii și șobolanii. Mulți români o au în casă, dar puțini știu cât de eficientă este
DailyBusiness
Ghinionul Bulgariei, norocul României. O fabrică majorează economia noastră cu o mutare strategică!
Adevarul
Ritualul bizar ce provoacă indignare: Preoți și copii în centrul unei controverse virale. „Asta e România reală, nu cea din bulele unora”
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Horoscop februarie 2024. Ce noutăți vor apărea pentru nativii zodiilor
Spynews
Horoscop duminică, 2 februarie 2025: Se anunță o zi plină pentru Gemeni
Evz.ro
Simona Halep a renunțat. Vestea pe care nimeni nu o aștepta
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
kanald.ro
Cutremurător! Medicul care ar fi operat-o pe Liuba, tânăra moartă în Chișinău, nu ar fi avut licență: „Un preţ plătit pentru o eroare a cuiva”
Cancan.ro
BREAKING | Cauza morții afaceristei Monalisa Liuba. A cerut 2 proceduri în același timp. I s-a făcut anestezie generală și apoi…
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia finală! Avocata lui a anunțat acum. Nu mai e cale de întors
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Poliţia de Frontieră: Peste 260.000 de verificări digitale ale documentelor de identitate în prima lună în Schengen
MediaFlux
TRUMP amenință INCLUSIV ROMÂNIA. Nimeni nu știe ce are de gând să facă
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Primul cocoș din România vopsit profesionist, scos la licitație pentru 5.000 € (VIDEO cu Vanessa)