Din 2011, de când examenul de Bacalaureat este supravegheat cu camere video, rata promovabilităţii a scăzut de la an la an. Anul acesta din cei 161.682 de absolvenţi înscrişi, la Bac s-au prezentat 151.106 şi doar 59,25% l-au şi promovat. Nu sunt mulţi, dar rezultatul marchează cea mai mare rată de promovare a examenului de Bacalaureat din ultimii patru ani. Picaţii mai au o şansă la toamnă.
Reprezentanţii celor 93 de universităţi acreditate în România dintre care 37 particulare, sunt disperaţi. În lipsa absolvenţilor cu diplomă, le rămân locuri libere cu duiumul, astfel că profesorii nu mai au din ce să fie plătiţi. Ca să nu ajungă să pună lacătul pe instituţii, particularii vin cu oferte tentante. Spre exemplu, cei care se înscriu la Universitatea Hyperion plătesc o facultate, iar pe a doua o fac gratis, potrivit click.ro. În plus, taxele de studii se pot achita în patru rate, iar studenţii beneficiază de 10% reducere pentru înscrierea a doi membri ai familiei şi de 5% dacă plătesc toţi banii odată.
La Universitatea Dimitrie Cantemir poţi plăti 25% din taxa de şcolarizare până la jumătatea lunii august.
La Universitatea Spiru Haret tinerii sunt traşi cu bani. Cei care se înscriu la facultate sau la master şi participă la diferite programe de calificare primesc bani, în funcţie de specializare şi de durata programului de formare.
Citeşte şi: ADMITERE FACULTATE 2014: Ce locuri mai sunt libere şi când se fac înscrierile