Proprietarul unei stâne din Galaţi, arestat preventiv pentru că exploatat un minor

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Galați au descins la o stână din comuna Șendreni, unde au efectuat o percheziție în cadrul unui dosar în care proprietarul stânei este acuzat pentru săvârșirea infracţiunilor de lipsire de libertate, supunere la muncă forţată sau obligatorie a unui minor și furt.
Iulian Tudor
12 apr. 2017, 07:18
Proprietarul unei stâne din Galaţi, arestat preventiv pentru că exploatat un minor

„Poliţiştii au stabilit că, în perioada 26 februarie – 11 martie, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Şendreni, administrator al unei ferme din localitate, în urma unei discuţii telefonice, a stabilit o înţelegere în urma căreia urma să primească un minor în vârstă de 15 ani să locuiască la stâna sa unde, în schimbul prestării de diferite munci gospodăreşti, acesta urmând să primească hrană şi bani, scrie presagalati.ro.

Având în vedere faptul că pe 26 februarie tânărul a plecat dintr-un centru de minori, dispariţia acestuia fiind sesizată organelor de poliţie, acesta a fost pus în urmărire naţională”, se precizează într-un comunicat al IPJ Galați.

Potrivit anchetatorilor, întrucât era pus să facă munci grele și nici nu era plătit după cum fusese înțelegerea, minorul i-a spus proprietarului stânei că vrea să plece acasă, în comuna Tudor Vladimirescu, dar acesta l-a refuzat pe motiv că nu are un alt cioban cu care să-l înlocuiască şi va trebui să mai rămână o vreme.

Băiatul nu a fost de acord și pentru a-l împiedica să vorbească cu părinții săi, bărbatul i-a luat cu forţa telefonul mobil, a distrus cartela SIM și a dat telefonul altui cioban.

Pe 11 martie, profitând de neatenţia ciobanilor, băiatul a fugit de la stână şi a ajuns la drumul naţional Galați – Tecuci. A fost prins de proprietarul stânei, care i-a promis că îl va duce la părinții săi, lucru care nu s-a întâmplat. În aceeași zi, băiatul de 15 ani a evadat pentru a doua oară de la stână, reușind să ajungă la locuința părinților săi din comuna Tudor Vladimirescu.

După ce au aflat cum a fost tratat fiul lor, părinții au alertat agenții de la Postul de Poliție din Tudor Vladmirescu, care au raportat cazul.

Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate, furt şi supunere la muncă forţată sau obligatorie a unui minor și furt.

Proprietarul stânei a fost reţinut pe bază de ordonanţă, iar instanţa a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Citeşte şi ŞOCANT: Băiat de 9 ani, sechestrat şi obligat de ciobani să muncească la stână VIDEO

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Ce conține, de fapt, carnea de mici de la supermarketuri. Rezultatele de laborator sunt șocante
Capital.ro
România a pierdut un mare nume. A lăsat o moștenire imensă. Nu poate fi uitat
Playtech.ro
Pensia anticipată fără penalizări. Cu câţi ani te poţi pensiona mai devreme, în 2025
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Canicula va lovi România, anunță AccuWeather. Vor fi peste 35 de grade
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei cutremure azi-noapte, în România! În ce zonă s-au resimțit
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza în România. Se schimbă vremea în București, începând de sâmbătă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Revine Călin Georgescu! Anunțul lui George Simion răstoarnă România: E primul pas
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Mesajul Runelor pentru Joi, 1 mai 2025. Patru zodii au noroc pe toate planurile, trei zodii au probleme
MediaFlux
Câtă putere are președintele României. Ce atribuții are „primul om în stat”, conform Constituției
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri