Prorector al Universităţii din Bucureşti: Manualul unic înseamnă toceală. Elevii români sunt cei mai demotivaţi

Liviu Papadima, prorector al Universităţii din Bucureşti, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că impactul asupra elevilor prin revenirea la manualul unic nu va descreşte abandonul şcolar şi nici nu va creşte performanţele lor, soluţia oferită de minister fiind una nocivă. De altfel, profesorul a subliniat şi faptul că elevii din România sunt cei mai demotivaţi, potrivit testărilor internaţionale, problema cea mai mare a învăţământului românesc fiind analfabetismul funcţional.
Filip Stan
25 sept. 2017, 11:03
Prorector al Universităţii din Bucureşti: Manualul unic înseamnă toceală. Elevii români sunt cei mai demotivaţi

„Revenirea la manualul unic şi restricţionarea materialelor auxiliare care pot fi folosite în învăţământ nu este o rezolvare pentru problemele, şi aşa suficient de grave cu care se confruntă educaţia, deci nu va aduce o descreştere a abandonului şcolar, nu va aduce o ridicare a performanţelor elevilor noştri în comparaţie cu elevii din alte ţări, dimpotrivă. Problema cea mai mare este că nu doar ni se oferă soluţie eronată şi nocivă la problemele pe care deja le are învăţământul, îngrijorătoare este calea pe care o deschide această pretinsă soluţie”, a declarat luni Liviu Papadima, prorector al Universităţii din Bucureşti, în cadrul unei conferinţe de presă.

Profesorul Papadima se teme şi de paşii următori: introducerea manualelor unice în universităţi şi chiar scoaterea cărţii ştiinţifice.

„Societatea funcţionează într-o permanentă deschidere a surselor de informare şi educare, într-un moment în care şcoala face mişcarea inversă, se încapsulează în nişte resurse limitate. Pasul următor ar fi să introducem acelaşi principiu şi la nivel universitar, de ce să nu avem un singur manual la fizică. Pasul următor să scoatem cartea ştiinţifică şi apoi pasul ultim să fie mass media, şi asta e îngijorător”, a precizat Liviu Papadima.

„Manualul unic înseamnă toceală. Asta am trăit eu în adolescenţa mea. N-aş vrea ca şi copiii noştri să trăiască acelaşi lucru. Am trăit examene la facultate în care aveam candidaţi care învăţau manuale de sute de pagini pe dinafară, şi care reproduceau cu punct, cu virgulă capitole din manual la examene. Pentru o lume flexibilă şi pentru una în permanentă dinamică şi schimbare eu mă îndoiesc că asta este soluţia„, este convins prorectorul.

„Din testările internaţionale a reieşit că elevii din România sunt de departe cei mai demotivaţi în ceea ce priveşte învăţătura, deci nu ne comparăm cu nimeni din jur, nu ne comparăm cu bulgarii, nu ne comparăm cu ungurii, nu ne comparăm cu sârbii, nu mai suntem coada plutonului, suntem departe de ceilalţi. Ăsta e un motiv de îngrijorare. Ce face ministerul în această conjuctură? Găseşte un ţap ispăşitor. De toate astea sunt de vină evident editorii, manualele. Noi, cu învăţământul suntem perfecţi”, a spus Papadima, potrivit news.ro.

După părerea prorectorului Universităţii Bucureşti, întreaga problemă a compendiului cu 14 manuale este pusă pe seama unei proaste organizări a unei licitaţii.

Pentru olimpici, manualul unic nu este o soluţie, a declarat prorectorul Universităţii Bucureşti.

„Olimpici are orice naţiune, oricât de săracă. Acum ceva vreme, de pildă la Olimpiada Internaţională de Matematică se băteau americanii cu ruşii şi pe locul trei erau vietnamezii. La testări internaţionale şi procentul elevilor performanţi, aceia care se situează în primele 5 procente ca rezultate, e mai mic în România decât în alte ţări. Nu olimpicii sunt problema în România, ci miile de şcoli în care se face carte pe apucatelea şi acest analfabetism funcţional cu rezultate dezastruoase. Analfabetism funcţional înseamnă că ştim să citim, dar nu înţelegem nimic, ştim să scriem, dar nu putem să redactăm o cerere”, a explicat Liviu Papadima.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai