Protest al sindicaliştilor din Societatea de Transport Bucureşti, anunţat pentru luni; oamenii au revendicări salariale, dar şi care ţin de protecţia muncii.
Liderul de sindicat STB, Florin Ivan, a anunţat, sâmbătă, că în cursul zilei de luni este programat un protest la Autobaza Militari.
”Scopul protestului îl constituie: recuperarea banilor furaţi de conducere pentru indemnizaţia de concediu; recuperarea banilor furaţi de conducere pentru libere şi consecutive; susţinerea Statului Personalului din Transportul Public Local; pentru muncă egală = plată egală”, a transmis Florin Ivan.
Sindicaliştii mai cer asigurari CASCO pentru parcul auto şi evaluarea riscurilor pentru toţi salariaţii.
În plus, sindicalişti mai cer ”eliminarea discriminării salariale între salariaţi; nivele de salarizare pentru toţi salariaţii”.
”Până acum au primit doar pilele de partid sau de sindicat. Scopul principal este încadrarea în condiţii deosebite sau speciale de muncă şi obţinerea grupei de muncă. Grupa de muncă înseamnă pensionarea anticipată”, a mai transmis liderul sindicaliştilor din STB.
Protestul este programat între orele 11.00 şi 15.00.