Protest al transportatorilor de marfă din România. Trafic dat peste cap în mai multe oraşe

Protest al transportatorilor de marfă în mai multe oraşe ale României. Şoferii vor circula vineri cu viteză redusă pe cele mai importante artere din ţară. Ei protestează faţă de deciziile autoritaţilor fiscale, printre care impozitarea diurnei.
Razvan Mihalascu
18 iun. 2021, 11:22
Protest al transportatorilor de marfă din România. Trafic dat peste cap în mai multe oraşe
foto: Turnulsfatului.ro

Protest al transportatorilor de marfă din România. Şoferii de camioane vor circula vineri cu viteză redusă pe cele mai importante artere de trafic din ţară, în semn de protest faţă de ceea ce ei numesc „hărţuirea” autorităţilor fiscale.

„După ce a fost lăsată pe cont propriu de ani de zile şi a dus greul economiei pe timpul pandemiei, industria transporturilor este hărţuită de autorităţile de control fiscale, care au decis reîncadrarea diurnelor acordate şoferilor ca venituri de natură salarială şi impozitarea acestora cu impozit pe venit şi contribuţii sociale. Controalele se efectuează, în cele mai multe cazuri, pe ultimii cinci ani, astfel că valoarea deciziilor de impunere rezultate se ridică la câteva milioane de euro la firmele cu parcuri în jur de 100 de camioane, depăşind cu mult cifra de afaceri pe 2-3 ani a acestor firme. Cu alte cuvinte, vorbim de sume imense, pe care în majoritatea cazurilor firmele sancţionate nu au fonduri din care să le achite”, se arată într-un comunicat al asociaţiilor patronale din sector, citat de Agerpres.

Transportatorii mai spun că o altă revendicare o reprezintă eliminarea tratamentului fiscal discriminatoriu de care beneficiază angajaţii la stat faţă de privaţi. Este vorba de prevederile HG 714/2018, care oferă bugetarilor posibilitatea de a deconta, fără documente justificative, 230 de lei pe noapte pentru cheltuieli de cazare.

Citeşte şi: Moscova, afectată grav de noua tulpină mutantă a coronavirusului. Primarul capitalei Rusiei anunţă că este mai agresivă şi se răspândeşte mai repede

Protest al transportatorilor de marfă din România. Refuză propunerea lui Cătălin Drulă de a schimba rovinieta. „Guvernul României se gândeşte să penalizeze suplimentar firmele româneşti”

De asemenea, transportatorii de marfă sunt nemulţumiţi de intenţia ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, de a introduce vinieta pe kilometru, după principiul „poluatorul plăteşte”. Cu toate că iniţiativa este promovată intens de Comisia Europeană de mai mulţi ani, nu a fost introdusă în practică de nicio ţară europeană, ca urmare a taxelor de drum care ar creşte exponenţial pentru transportatorii de mărfuri. Potrivit transportatorilor, aceste creşteri s-ar reflecta în preţurile produselor la raft.

„În timp ce alte state est-europene caută soluţii să menţină competitivitatea propriilor companii de transport pe piaţa comunitară, competitivitate redusă prin reglementările protecţioniste impuse de vest-europeni prin Pachetul Mobilitate, care va intra în vigoare complet în februarie 2022, Guvernul României se gândeşte să penalizeze suplimentar firmele româneşti prin supraimpozitare şi suprataxare. Firmele de transport internaţional contribuie masiv la reducerea deficitului balanţei comerciale a României, care în 2020 a ajuns la peste 16 miliarde de euro. Astfel, pare de neînţeles hotărârea cu care instituţiile statului român acţionează în direcţia punerii pe butuci a unui segment economic care angajează aproape 400.000 de oameni direct şi indirect. Transportatorii români solicită Guvernului, aşadar, să fie consultaţi înainte de introducerea de noi reglementări care le vizează activitatea, aşa cum se cuvine unui sector economic care contribuie cu peste 7% la PIB-ul României”, se mai arată în comunicat.

În acest context, asociaţiile APTE2002, Apulum Alba Iulia, ATM Bucovina, ARTRI, COTAR, FORT şi UNTRR organizează joi o conferinţă de presă în cadrul căreia piaţa de transport anunţă începerea unor acţiuni de protest.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu aruncă bomba. PSD vrea alegeri anticipate. „Nu cred că e o catastrofă. Vedem asta şi în Bulgaria”

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Wizz Air, lovitură pe piața din România: “71 de destinații din 24 de țări”
Capital.ro
Donald Trump îngroapă Ucraina. Decizie istorică la final de război: Le revine rușilor!
Playtech.ro
Ieşirea din indiviziune. Când se face pe cale amiabilă şi când se ajunge în instanţă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Irina Loghin și Sofia Vicoveanca își păstrează tenul fără riduri cu ajutorul unui ingredient din bucătărie
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Viorica de la Clejani, dedicație cu scandal pentru vicele CJ Timiș
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
Lovitura primită de Mirela Vaida: OUT din grilă! A plecat de la Acces Direct pentru o emisiune pe Antena 1, anunțată cu surle si trâmbițe, dar…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a avut dreptate! Anunț de ultimă oră despre anularea alegerilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Răsturnare de situație! Primarul Kievului dispus să facă concesii. ”Ucraina ar putea ceda teritorii Rusiei”.
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul