Protest în Piaţa Universităţii: „Ole-ole, ole-ola, să plece Băse şi Ponta” VIDEO

Peste o sută de persoane s-au strâns, miercuri seara, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, pentru a protesta faţă de clasa politică şi faţă de evenimentele politice din ultimele zile. Protestatarii au avut mesaje anti-USL şi deopotrivă anti-PDL, susţinând că nu-şi mai doresc dictatură şi că mesajele lor transmise în iarnă au fost înţelese greşit de politicieni. În paralel, a avut loc un protest şi în Piaţa Victoriei, oamenii demonstrând împotriva premierului Victor Ponta.
Romania TV
04 iul. 2012, 17:15
Protest în Piaţa Universităţii:

Mulţi dintre protestatarii veniţi miercuri în Piaţa Universităţii atât la fântâni, cât şi pe esplanada Teatrului Naţional, au participat şi la protestele de la începutul acestui an. Ei spun că au revenit la Kilometrul Zero al Bucureştiului pentru că evoluţiile din ultimele zile arată faptul că noua putere a înţeles greşit protestul lor din iarnă.

Mesajul oamenilor a fost că nu-şi mai doresc dictatură, a spus o tânără aflată în Piaţa Universităţii: „Nu mai suportăm ce se întâmplă, într-o săptămână noul guvern a instaurat dictatura. Vrem să se respecte democraţia„.

Protestatarii au afişat pancarte cu mesaje ca „La proba de dictatură Ponta şi Antonescu l-au plagiat pe Băsescu”, „Demisia nu ţi-ai dat, pe Băse l-ai plagiat”, „Ponta, stai jos! Nota 2!”, „Acelaşi scenariu, alţi actori”, „Justiţie liberă”, „PDL=USL Aceeaşi mizerie” sau „Poporul prost nu mai vrea băieţi deştepţi”.

Printre protestatari s-a numărat şi un grup de tineri care par a fi obişnuiţi ai stadioanelor. Ei au scandat lozinci precum „Oleole, oleola, refuzăm dictatura”, „PDL şi USL, aceeaşi mizerie”, „PDL şi USL fură prin rotaţie”, „Du-te Traiane! Du-te Traiane! Du-te şi lasă-ne!” sau „Oleole, oleola, să plece Băse şi Ponta!”.

În paralel, în Piaţa Victoriei s-au adunat din nou protestatarii care cer demisia premierului Victor Ponta. Aceştia au venit în faţa sediului Guvernului pentru a treia zi consecutiv, considerând că prim ministrul ar fi trebuit să renunţe la funcţie în urma acuzaţiilor de plagiat. În Piaţa Victoriei au fost prezenţi peste 100 de oameni, printre care şi fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu. Ca şi în serile trecute, ei au ţinut în mâini coli de hârtie pe care erau imprimate mesaje ca „Ponta, demisia!”, „Opriţi-vă!” şi „Ponta doctor în drept penal”.

Protestele s-au încheiat fără incidente majore, după aproximativ patru ore.

Proteste antiguvernamentale au avut loc şi la Cluj-Napoca şi Arad.

La Cluj-Napoca, peste o sută de persoane s-au adunat în Piaţa Unirii, cu aprobarea primăriei. Participanţii au adus şi un copiator pe care au pus un afiş cu mesajul „Doctorat la minut”. Oamenii au scandat lozinci precum „Jos Guvernul Ponta”, „Sus democraţia”, „Cine fură un doctorat, mâine va fura un stat”, „Ponta, nu uita, legea nu e teza ta” şi „Domnul Crin, cel mai mare asasin”; ei au afişat pancarte cu „Deşteaptă-te, Române”, „Respectarea Constituţiei nu e opţională”, „România nu e Belarus”, „Statul de drept nu poate fi suspendat”, „Cetăţean în curs de suspendare”, „Ponta, plagiatorul, ne fură viitorul”, „Ponta reinstaurează dictatura” şi „His name is paste. Copy paste”.

Un protest similar a avut loc şi la Arad, unde s-au adunat însă doar în jur de 30 de persoane.

DailyBusiness
Județul cu cel mai mare număr de șomeri din România! Situația alarmantă care pune pe jar autoritățile
Spynews
Ce declarație de dragoste i-a făcut Daniel Niculae Cristinei Ich! Și-a exprimat sentimentele public pentru prima dată | FOTO
Bzi.ro
Iubita lui Sebastian Stan arată senzațional! Se iubeşte cu o actriţă celebră din serialul Peaky Blinders
Fanatik.ro
Cine este, de fapt, fiul lui Călin Georgescu. Din ce trăiește băiatul candidatului la prezidențiale
Capital.ro
Doliu imens în politică. PSD și PNL, unite în suferință: Dumnezeu te-a vrut la el în ceruri!
Playtech.ro
Cine a fost Sfântul Ioan, de fapt. Meseria pe care o avea cel care a anunțat venirea lui Iisus Hristos
DailyBusiness
Case de 1 Euro în Italia. Cum să-ți cumperi o vilă de vis în Toscana sau pe Coasta Amalfi cu un preț surprinzător
Adevarul
Data la care ar putea fi încheiat un acord de pace, inițiat de SUA, între Moscova și Kiev
wowbiz.ro
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Spynews
Fiica Oanei Roman a trăit dezamăgirea supremă de sărbători! Vedeta îl acuză pe fostul soț că nu i-a trimis Isabelei niciun mesaj: ”A plâns foarte tare”
Spynews
Cât de mult a schimbat-o divorțul pe Karmen Minune. La ce concluzie a ajuns artista după separarea de tatăl fetiței sale
Evz.ro
Vești proaste pentru acești șoferi. Vor plăti foarte scump
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Imagini copleșitoare cu Gigi Becali, în genunchi, de Bobotează
kanald.ro
Calendar ortodox pentru ziua de 8 ianuarie 2025: Un mare Sfânt e pomenit la o zi după Sfântul Ioan! Este considerat un mare făcător de minuni
Cancan.ro
De ce a murit Ilina Pârvu? Ce s-a întâmplat pe fetița pe care o purta în pântece când s-a stins
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură devastatoare pentru Călin Georgescu. Anunțul oficial al procurorilor a venit azi, 7 ianuarie
StirileBZI
Aproape 2 milioane de români au salariile mărite de la 1 ianuarie 2025! Angajatorii care nu respectă legea riscă pedepse aspre
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
stirilekanald.ro
Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
substantial.ro
Medicul Cătălin Cîrstoiu, despre retragerea din cursa electorală și sistemul politic
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind INDEXAREA PENSIILOR! Guvernul, OBLIGAT să le MĂREASCĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
În premieră, o femeie este numită prefect la Vatican