Protestul organizat în Piaţa Victoriei din Timişoara a început cu intonarea imnului României, iar apoi manifestanţii au ascultat mai multe discursuri susţinute de câteva persoane.
„Va veni o ploaie şi mai mare peste noi dacă nu ne trezim la realitate. Când mă uit la voi, văd doar oameni liberi, care nu sunt dispuşi să fie transformaţi în sclavi. În România există hoţie de 28 de ani, s-a furat de o mie de miliarde de dolari. Murim cu zile în spitale, pe autostrăzi. Nu trebuie să renunţăm la lupta noastră pentru libertate, pentru democraţie”, a spus unul dintre protestatarii care a luat cuvântul în faţa mulţimii.
Apoi, cei prezenţi au început să scandeze mesaje precum “Nu vrem să fim conduşi de hoţi”, “Vrem justiţie, nu corupţie”, “CCR, sluga PSD”, “DNA, luptă DNA”, “Dragnea, nu uita, România nu-i a ta” sau “Kovesi, nu uita, strada e de partea ta”.
De asemenea, manifestaţii ţin în mâini afişe pe care scrie “PSD. ciuma roşie”, “Staţi în casă, nu vă pasă că ţara e încet arsă” sau “Punctul 8 de la Timişoara: Fără comunişti, fără penali”.
Totodată, manifestanţii i-au solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să declanşeze procedura pentru organizarea referendumului “în vederea depolitizării CCR-ului”.
La protest şi-au făcut prezenţa şi membri USR şi voluntari, care strâng semnături pentru campania “Fără penali în funcţii publice”.