Protest la Oltchim împotriva schimbării directorului general

Aproximativ 100 de angajaţi ai Oltchim au început un protest marţi dimineaţă la sediul societăţii, nemulţumiţi de schimbările pe care Ministerul Economiei le-a propus în ultimele zile.
Iulian Tudor
08 apr. 2014, 07:09
Protest la Oltchim împotriva schimbării directorului general

„Îl aşteptăm pe domnul Bogdan Stănescu (administrator special al combinatului chimic Oltchim – n.r.) să ne lămurească şi pe noi care este sensul şi logica acestor schimbări de ultim moment. Care au fost bazele pentru care organigrama a fost modificată. Este clar că şi noi ne doream o restructurare a numărului de directori, dar nu înţelegem cum au fost unite secţii între ele, unele propuse pentru a se redeschide. Totodată, nu cred că este un semnal bun pentru investitori, schimbarea directorului general în timpul procedurii de privatizare. Am înţeles că administratorul special va avea şi prerogative de director general. Oamenii sunt cu adevărat nemulţumiţi şi nu înţeleg nimic din ceea ce se petrece”, a declarat liderul protestarilor, Corneliu Cernev, potrivit Agerpres.

Protestul vine după ce şi cei de la activul Bradu, din cadrul platformei piteştene, şi-au exprimat nemulţumirile cu privire la anunţata schimbare a directorului general Marius Pârvu.

Începând de marţi, potrivit reprezentanţilor conducerii combinatului, Marius Pârvu a fost înlocuit din funcţie cu Victor Avram, acesta urmând să pregătească societatea în vederea privatizării. Totodată, organigrama conducerii combinatului a fost modificată, din cei 21 de directorii rămânând doar şapte.

Oltchim este o societate aflată din ianuarie 2013 în insolvenţă, funcţionează la 23% capacitate cu 2.300 de angajaţi. Societatea urmează să fie privatizată la jumătatea lunii mai, după ce iniţial termenul fusese 28 martie. Acesta a fost decalat cu 45 de zile, termen în care statul român s-a obligat să preia rafinăria Arpechim şi de a o privatiza la pachet cu Oltchim.

DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Cum comunică Ozana Barabancea cu părinții ei decedați. Ce face jurata Te cunosc de undeva de fiecare dată când merge la mormânt: „Îi bag în ședință”
Bzi.ro
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa
Fanatik.ro
Destinație de vacanță perfectă pentru februarie. Este un adevărat paradis tropical, iar temperaturile ajung și la 30 de grade
Capital.ro
Bancnotele de care trebuie să te ferești imediat! Scapă de ele! Avertisment pentru românii care folosesc numerar
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Pensie record în România! Un român încasează peste 108.000 de lei pe lună doar din contributivitate!
Adevarul
Un fost primar la Iașiului, la al doilea dosar penal pentru pornografie infantilă. A fost reținut acum trei ani după ce ar fi agresat trei copile
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
De ce să nu mai arunci coaja de la fructe și legume. Cum poate fi folosită
Spynews
O influenceriță din România a izbucnit în lacrimi după ce a fost acuzată că a slăbit cu medicamente de diabet și nu mâncând sănătos / VIDEO
Evz.ro
Temperatura din locuință o poți ridica fără să atingi termostatul. Secretul hotelierilor, dezvăluit
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Ultimul mesaj al Mihaelei, înainte să se stingă alături de tatăl ei după ce au plonjat cu mașina în râul Olt: „Ai fi nemuritoare...”
Cancan.ro
Divorț-ȘOC în showbiz! Mădălina Pamfile s-a despărțit de tatăl fetițelor sale + Primele declarații 😲
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu este furios. Se prăbușește totul. A primit refuz imediat și definitiv
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Ea e tânăra care s-a scufundat cu mașina în Olt. Mihaela avea 23 de ani și venise în vacanță la rude
substantial.ro
UEFA ia în considerare eliminarea prelungirilor din Liga Campionilor
MediaFlux
Poți să rămâi FĂRĂ PENSIE. Ce documente trebuie să depui NEAPĂRAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol